Europa nu dispune de o structură politică de comandă care să îi permită să coordoneze eficient un război cu Rusia în absența sprijinului american, avertizează expertul în securitate Sven Biscop. Într-un nou document de analiză publicat de Institutul Egmont, acesta propune înființarea unui „Consiliu European de Război”, care să coordoneze strategia militară, mobilizarea economică și reacțiile în situații de criză. Potrivit expertului, lipsa unor mecanisme comune de decizie ar putea avea consecințe grave în cazul unei confruntări directe cu Moscova.
Europa trebuie să se pregătească pentru posibilitatea unui război cu Rusia fără participarea Statelor Unite și să creeze un organism comun, cu atribuții politice și militare, care să coordoneze răspunsul european, potrivit unei noi analize de securitate.
Avertismentul vine într-un moment în care președintele american Donald Trump și-a reafirmat public apropierea de liderul rus Vladimir Putin, pe care l-a descris drept „prieten”, în cadrul întâlnirii din 19 noiembrie, desfășurate în China. Declarațiile au readus în atenție relația Washingtonului cu Moscova și capacitatea Europei de a se baza pe conducerea americană în cazul unei crize de securitate.
În documentul de analiză publicat în noiembrie, intitulat „The War Council” („Consiliul de Război”), Sven Biscop, director de cercetare la Institutul Egmont din Belgia și profesor la Universitatea din Gent, susține că principala vulnerabilitate a Europei nu este lipsa resurselor militare sau economice, ci incapacitatea guvernelor europene de a lua decizii rapide și coordonate în timp de război.
Expertul avertizează că Vladimir Putin ar putea exploata aceste diviziuni și ar putea ajunge la concluzia greșită că statele europene nu ar fi capabile să reacționeze eficient în cazul unui atac asupra teritoriului NATO sau al Uniunii Europene, scrie kyivpost.com.
Analiza ridică o întrebare esențială pentru guvernele europene: dacă Statele Unite tratează tot mai mult Rusia ca pe un partener diplomatic, în timp ce Europa consideră Moscova principala amenințare la adresa securității sale, mai poate continentul să presupună că Washingtonul va reacționa la un atac rusesc așa cum a făcut-o în trecut?
Biscop nu susține că Statele Unite au abandonat NATO. El consideră însă că guvernele europene trebuie să se pregătească pentru situația în care intervenția militară americană ar putea întârzia sau chiar să nu aibă loc.
Propunerea sa depășește ideea majorării bugetelor apărării sau a achiziționării de armament suplimentar. Europa are nevoie, în opinia sa, de o structură politică de comandă capabilă să coordoneze operațiunile militare, mobilizarea economică, diplomația și celelalte componente ale unui efort de război.
Europa trebuie să fie pregătită să lupte singură
Una dintre cele mai importante avertizări ale lui Biscop privește posibilitatea ca Statele Unite să refuze să participe, cel puțin în faza inițială, la un război convențional în Europa.
Expertul identifică două scenarii posibile: un președinte american care nu împărtășește evaluarea Europei asupra unei amenințări sau o administrație de la Washington ale cărei resurse militare sunt deja angajate într-un conflict în Asia.
În ambele situații, guvernele europene ar trebui să își stabilească singure obiectivele militare, să își organizeze apărarea și să coordoneze răspunsul general, fără să aștepte deciziile Washingtonului.
Această perspectivă reprezintă o schimbare importantă față de dependența tradițională a Europei de conducerea americană în cadrul NATO.
Biscop face distincția între planurile militare existente ale Alianței și deciziile politice necesare pentru susținerea unui război de amploare. NATO ar putea fi pregătită să respingă o invazie inițială, însă liderii europeni ar trebui să decidă în continuare până unde ar trebui extinse operațiunile militare, ce obiective politice urmăresc și cum își mobilizează economiile.
Expertul atrage atenția și asupra necesității identificării unor parteneri de încredere din afara NATO și a Uniunii Europene, a stabilirii statelor care ar putea rămâne neutre și a definirii relațiilor cu guverne ale căror interese nu coincid neapărat cu cele europene.
Aceste preocupări au căpătat o nouă relevanță după întâlnirile lui Trump cu Putin și cu președintele Chinei, Xi Jinping, la Shenzhen.
În timpul întâlnirii de joi, 19 noiembrie, Trump l-a numit pe Putin „prietenul” său și a vorbit ulterior în termeni elogioși despre relația personală cu liderul rus.
Declarațiile nu demonstrează că Washingtonul ar refuza să apere un stat membru NATO. Ele reprezintă însă contextul politic în care trebuie înțeleasă principala teză a lui Biscop: planificarea apărării europene trebuie să ia în calcul posibilitatea ca deciziile luate la Washington să nu coincidă cu evaluările europene privind securitatea.
Biscop avertiza încă din martie asupra unei rupturi între SUA și Europa
Noua propunere a expertului continuă avertismentele formulate într-un interviu acordat publicației Kyiv Post la 28 martie. Atunci, Biscop susținea că relația administrației Trump cu Europa marchează o schimbare fundamentală în politica transatlantică.
Potrivit acestuia, Washingtonul privește tot mai mult Europa ca pe un competitor geopolitic, nu ca pe un partener automat. Expertul avertiza că Ucraina ar putea resimți cel mai rapid consecințele acestei schimbări.
Biscop considera, de asemenea, că disponibilitatea lui Trump de a negocia direct cu Putin, fără participarea europenilor, riscă să ducă la încheierea unor acorduri în detrimentul Ucrainei.
Evaluarea sa asupra orientării geopolitice a președintelui american a fost tranșantă: „Cred că Trump este mai apropiat de Putin decât de Europa”, declara Biscop pentru Kyiv Post.
Expertul avertiza că liderii europeni înțeleg tot mai clar necesitatea dezvoltării unei capacități de apărare independente, chiar dacă NATO rămâne principalul cadru de securitate al continentului.
La momentul respectiv, Biscop susținea că Europa trebuie să pregătească scenarii pentru un conflict în care trupele americane să nu lupte alături de cele europene.
Documentul din noiembrie merge mai departe și analizează ce ar trebui să facă efectiv guvernele europene pentru a putea susține un asemenea război, în condițiile în care responsabilitățile sunt împărțite între NATO, Uniunea Europeană și guvernele naționale.
Accentul se mută astfel de la întrebarea dacă Europa dispune de suficiente capacități militare la cea dacă are mecanismele politice necesare pentru a le utiliza eficient.
Cine conduce războiul? Riscul unei reacții europene dezorganizate
Biscop identifică ceea ce consideră a fi un vid instituțional periculos: Europa nu are un organism politic unic care să poată coordona un război de amploare împotriva unei puteri militare comparabile.
El oferă drept exemplu modul în care a fost organizat răspunsul occidental după invazia rusă la scară largă în Ucraina.
Asistența militară și deciziile strategice sunt împărțite între mai multe structuri: Uniunea Europeană, NATO, Grupul de contact pentru apărarea Ucrainei, care include Statele Unite, și Coaliția de Voință, care funcționează fără participarea Washingtonului.
Fiecare dintre aceste structuri are propriii participanți, propriile atribuții și proceduri de decizie.
Deși acest sistem a permis statelor occidentale să mențină un nivel considerabil de sprijin pentru Kiev, Biscop consideră că ar fi mult mai dificil de gestionat în cazul în care statele europene ar deveni ele însele părți directe într-un război de amploare.
O asemenea confruntare ar presupune luarea unor decizii rapide privind operațiunile militare, deplasarea trupelor și a echipamentelor, producția de armament, stabilitatea financiară și relațiile cu alte state.
Potrivit expertului, structura militară de comandă a NATO nu poate înlocui o conducere politică unitară, mai ales că numeroase responsabilități economice și industriale aparțin Uniunii Europene sau guvernelor naționale.
Din acest motiv, Biscop propune conectarea mecanismului de apărare colectivă prevăzut de articolul 5 al Tratatului NATO cu clauza de asistență reciprocă prevăzută de articolul 42 alineatul 7 din Tratatul Uniunii Europene.
O astfel de abordare ar permite celor două organizații să își mobilizeze coordonat competențele și resursele.
Principala sa îngrijorare este că Moscova ar putea interpreta fragmentarea instituțională a Europei drept un semn că statele membre nu vor reuși să acționeze împreună.
O asemenea percepție ar putea slăbi capacitatea de descurajare a Europei, chiar dacă resursele militare și economice cumulate ar fi suficiente pentru a face față Rusiei.
Lecțiile celui de-al Doilea Război Mondial: cât timp ar avea Europa la dispoziție?
Pentru a ilustra pericolele întârzierii pregătirilor, Biscop face o comparație istorică între Marea Britanie și Franța în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit analizei sale, Marii Britanii i-a fost necesar aproximativ un an pentru a dezvolta mecanismele politice și militare de luare a deciziilor necesare conducerii eficiente a efortului de război.
Londra a beneficiat de avantajul geografic al Canalului Mânecii, care a împiedicat înaintarea directă a forțelor terestre germane pe teritoriul britanic și a oferit timp pentru organizare.
Franța nu a avut același avantaj. Forțele germane au înfrânt armata franceză în 1940, iar guvernul de la Paris a solicitat un armistițiu.
Biscop avertizează că guvernele europene de astăzi s-ar putea confrunta cu o problemă similară dacă un conflict ar izbucni înainte de instituirea unor mecanisme eficiente de conducere colectivă.
Comparația este deosebit de relevantă pentru statele membre NATO de pe flancul estic, unde poziția geografică ar putea lăsa guvernelor foarte puțin timp pentru a depăși divergențele politice și a construi noi structuri de comandă după declanșarea unui atac.
Argumentul expertului nu este că Europa nu dispune de resursele necesare pentru a se apăra, ci că acestea ar putea fi insuficiente dacă liderii europeni nu organizează din timp sistemele politice prin care să le utilizeze.
Consiliul de Război propus de Biscop ar trebui să rezolve tocmai această problemă, înainte de izbucnirea unei crize.
Un Consiliu European de Război: Marea Britanie, Franța, Germania și Polonia, la aceeași masă
Biscop propune crearea unui organism executiv restrâns, din care să facă parte liderii Marii Britanii, Franței, Germaniei și Poloniei, alături de președinții Consiliului European și Comisiei Europene, precum și de secretarul general al NATO.
Consiliul ar urma să fie consiliat de oficiali militari de rang înalt. Alți lideri europeni și parteneri externi ar putea participa la reuniuni atunci când o criză îi afectează în mod direct.
Ucraina ar trebui, de asemenea, invitată atunci când discuțiile vizează războiul Rusiei împotriva sa, consideră expertul.
Organismul ar funcționa atât în cadrul NATO, cât și al Uniunii Europene, oferind un mecanism de coordonare politică rapidă, fără să înlocuiască instituțiile existente care au responsabilitatea de a aproba în mod oficial deciziile.
Biscop recunoaște că tratatele actuale ale UE și NATO nu permit unui asemenea organism să adopte, în mod independent, decizii cu caracter juridic obligatoriu.
El susține însă că un acord între principalele puteri politice și militare ale Europei ar putea stabili o poziție comună, pe care instituțiile mai largi să o adopte ulterior.
Expertul propune organizarea unor reuniuni periodice și consultări imediate în cazul unor crize majore de securitate, pentru a evita întârzierile provocate de negocierile purtate simultan în mai multe instituții.
Obiectivul este stabilirea unor proceduri clare de luare a deciziilor înainte de izbucnirea unui război, nu improvizarea lor în timpul conflictului.
Expertul avertizează că NATO și Uniunea Europeană nu dispun de o coordonare suficientă pentru a reacționa rapid și unitar la atacuri care nu ating pragul unui război convențional.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent