Orașul-fortăreață
Pokrovsk, nod important fortificat ucrainean și esențial pentru
rezistența trupelor Kievului, se află într-o situație extrem de
grea. Fost șef în cadrul Direcției Informații Militare din
România, generalul (r) Adriean Pârlog explică efectele în lanț
dezastruoase pe care le-ar antrena căderea acestui bastion al
libertății ucrainene.

Militari ucraineni din batalionul „Lupii Da Vinci” în direcția Pokrovsk. FOTO: PROFIMEDIA
Potrivit
unor informații de ultimă oră, rușii au pătruns în oraș, iar
anumite surse susțin că aceștia au cucerit între 25% și 80% din
oraș. Potrivit Reuters, trupele ucrainene care apără orașul
fortificat au transmis un mesaj afirmând că nu mai pot opri cu
dronele înaintarea rușilor. Ei au cerut întăriri, arme și
muniție și susțin că ar fi nevoie de mult mai mulți soldați
pentru a-i putea opri pe ruși.
În
același timp, rușii susțin de mai multe zile că au încercuit
deja trupele ucrainene și le-au cerut să se predea. Oficial, ucrainenii
neagă că trupele lor ar fi fost încercuite și susțin că ar fi
întărit unitățile din oraș, lucru contrazis, potrivit sursei
citate, chiar de apărătorii Pokrovskului, care cer cu disperare
întăriri.
Situația
critică în care se află Pokrovsk, unul dintre ultimele
orașe-redută aflate în calea Rusiei și cel mai puternic
fortificat, este ilustrată de faptul că tot mai mulți experți
ucraineni cer imperios retragerea trupelor de acolo, pentru a cruța
viețile militarilor și pentru ca aceștia să se poată reorganiza
ulterior pe o nouă linie de apărare. Situația este cu atât mai
gravă cu cât, dacă va pierde Pokrovsk, Ucraina va pierde sute
dintre cei luptătorii săi de elită. Fondatorul organizației
ucrainene Come Back Alive, Vitali Deineha, spune că trupele care
apără orașul ar trebui retrase din oraș pentru a evita pierderi
inutile și o prăbușire a frontului. „Dacă nu se semnează
curând un ordin de retragere din Pokrovsk și Mirnograd, riscăm să
pierdem nu doar zeci de soldați, ci sute dintre cei mai
experimentați parașutiști și pușcași marini”, a spus acesta.
Pentru
o analiză atât de complicată, „Adevărul” apelează la
expertiza unui general român cu experiență în serviciile de
intelligence militar. Generalul în rezervă Adriean Pârlog a fost adjunct al Direcției Informații Militare din
România și Ataşat al Apărării, Militar, Aero şi Naval în
Regatul Norvegiei, iar experiența și-a desăvârșit-o la
instituții de studii superioare de cel mai înalt nivel precum
Naval Postgraduate School, Monterey, California (SUA), Centre for
Defence Studies and King’ s College London (Marea Britanie) și
celebra Harvard University/John F.Kennedy School of Government,
Boston (SUA).
De ce e atât de special Pokrovsk
În
analiza sa, generalul se bazează cu precădere pe informațiile
publice provenite din partea ucraineană, dar și din alte surse
independente. Situația
este mai mult decât complicată, consideră el, iar totul ține de
un fir de ață, mai ales că deja unele din orașele-fortăreață
ale Ucrainei au căzut, așa cum a fost cazul Mariupol, Bahmut și
Avdiivka.
„Există
o serie de localități la zona aceea de contact între ruși și
ucrainieni care fac parte dintr-o așa-numită centură a
stronghold-urilor, a punctelor întărite de unde să fie proiectată
rezistența ucrainenilor, din ce știu eu, în relația lor de
opoziție la ofensiva Rusiei începută în februarie. De fapt, e
vorba de Bahmut, Pokrovsk sau Pakrovsk, cum zic unii, Kupiansk și
Ceasiv Iar. Sunt celebre locurile unde ucrainenii și-au construit
aceste puncte de rezistență, care în esență erau locuri de
asigurare materială a luptătorilor din linia de front propriu-zisă
după 2014. Pokrovsk, acum, este un element de extrem de mare
importanță printre aceste orașe care au fost proiectate să
adăpostească entitățile de logistică și punctele de concentrare
în vederea distribuirii resurselor spre liniile de contact dinspre
Est”, spune generalul.
Pokrovsk
are un statut special printre toate aceste orașe fortificate, iar
căderea sa ar fi sinonimă cu o problemă uriașă pentru ucraineni.
Pornind de la întrebarea ce are Pokrovsk în plus față de alte
localități din zonă, generalul Adriean Pârlog explică faptul că
acest oraș este practic cel mai puternic fortificat, iar situarea sa
pe o zonă mai înaltă îi oferea statutul de principala
fortificație din întreaga zonă.
Aproape imposibil de suplinit o pierdere ca asta
„Ceea
ce se întâmplă acum în localitatea asta, Pokrovsk este expresia
unei forme mai mult decât supraîndârjite de opoziție a
ucrainienilor, o apărare eroică în fața rușilor. Este o
localitate care avea câteva zeci de mii de locuitori bune la
începutul confruntărilor din februarie-martie 2022. Și cel mai
important, este o localitate situată pe o înălțime naturală care
permite supravegherea fizică a zonelor de stânga-dreapta sau
sud-nord-est, fiind mai înaltă, și în plus avea foarte puternice
construcții betonate. Adică un loc ideal pentru realizarea unor
locuri de concentrare numerică a viitorilor luptători ce urmau să
fie trimiși în liniile din față către Estul Ucrainei. Și e de
asemenea recunoscut faptul că în zona asta se puteau organiza
locuri de depozitare materiale, de logistică militară, echipamente,
se putea organiza adăposturi, rușii fiind experți în consolidarea
localităților de tip dual use, cetăți de muncă și de apărare,
după un concept folosit în toată fosta Uniune Sovietică.
Totodată, era locul unde erau, alături de Sankt Petersburg,
Moscova, Kiev și Harkov printre locurile unde se pregăteau cei mai
buni specialiști ingineri pe care fosta Uniune Sovietică îi putea
scoate pe piața muncii sovietelor”, adaugă generalul Pârlog.
Practic,
căderea Pokrovsk ar însemna pentru Ucraina o problemă uriașă și
ar îngreuna și mai mult eforturile de apărare în fața
invadatorilor ruși.
„Problema
cea mare este că nu mai există posibilitatea reorganizării unor
baze dintre acestea logistice, puncte de concentrare pentru resursa
umană și puncte pretabile a fi transformate în depozite pentru
echipamente de luptă și echipamente logistice, cele care asigură
supraviețuirea entităților luptătoare, dislocate și orientate
către Estul Ucrainei”, punctează generalul Adriean Pârlog.
Căderea Pokrovsk le-ar da direcții noi de atac rușilor
Și
asta nu este tot. Căderea Pokrovsk ar deschide noi perspective
trupelor rusești, care ar avea posibilitatea să atace mult mai ușor
nu doar celelalte orașe din regiune care nu au căzut în mâinile
lor, dar le-ar deschide și perspective noi.
„Cea
mai dură proiecție care se întrevede, dacă Pokrovsk pică, ar fi
că se deschide acolo un trident potențial de ofensivă dinspre
Federația Rusă spre Vestul Ucrainei. O primă direcție ar fi spre
Sud-Vest, spre Zaporoje. O direcție ar mai fi spre Vest, spre
Dnipropetrovsk, dar și o a altă direcție spre Nord-Vest, spre
Harkov-Harkiv. Deci probabil la fel de gravă este intrarea
Harkovului ca țintă potențială. Asta e marea, uriașa problemă
de perspectivă, după părerea mea și a multor, a foarte multor
analiști”, mai arată generalul Adriean Pârlog.
Importanța
Pokrovsk este demonstrată și de faptul că aici se află mii de
soldați ucraineni bine pregătiți, inclusiv trupe de elită
ucrainene, în timp ce rușii au trimis și ei unele dintre cele mai
bune trupe și încearcă să încercuiască zona, pentru a-i prinde
într-un clește pe apărători. Ucrainenii au încercat câteva
contraatacuri, însă până acum nu au reușit să-i respingă pe
atacatori.
„Sunt
niște tentative de zădărnicire a materializării acestui efort
centrat pe Pokrovsk de către forțele militare ruse, numai și numai
cu scopul de a recăpăta controlul acestei localități. Ea avea
vreo 40.000-50.000, de locuitori, iar în acest moment se pare că ar
fi sub 7.000 de cetățeni, între ghilimele cetățeni, care au
preferat să rămână în localitate. În realitate, aceștia sunt
toți luptători. Mă rog, detractorii efortului de apărare al
Ucrainei spun că printre acești mulți cetățeni sunt și
luptători voluntari din alte țări care sprijină Ucraina. Ei bine,
în ideea aceasta au avut loc în ultimele săptămâni numeroase
tentative de tip contraofensivă, contraatac, cu scopul de a relua
controlul asupra localității, totul ca să poată fi refăcută
linia aceasta de ultimă speranță defensivă majoră consistentă a
luptătorilor ucraineni”, explică generalul.
Iadul din Pokrovsk
Toate
aceste tentative de a se elibera din cleștele rușilor au costat
scump ambele combatante. Rușii sunt însă avantajați de faptul că
reușesc să-și acopere mai ușor pierderile, având o resursă
umană și materială mult superioară.
„Toate
aceste acțiuni ale ucrainenilor au fost extrem de costisitoare din
punctul de vedere al resursei umane implicate de Ucraina, dar și din
punctul de vedere al resursei umane implicate de Federația Rusă.
Avantajul este evident de partea Moscovei, sunt mult mai numeroși,
lumea vorbește că Federația Rusă încă are suficientă rezervă
de forță umană să o aloce operațiilor ofensive în zona aceasta
a vestului Dombasului. Problema
și întrebarea care se pune ce resurse reale de opoziție majoră
mai are și Ucraina. Dar dacă au ajuns la acțiuni care
periclitează integritatea numerică a celei mai calificate forțe de
luptă, numite forțele speciale ale direcției principale de
informații militare a Ucrainei, lucrurile sunt extrem de delicate,
pentru că ei sunt foarte buni, excepțional de buni acești
luptători ucraineni. Problema e că ei sunt totuși puțini din
punct de vedere numeric, iar mulți își pot găsi sfârșitul
acolo. Sunt luptători excepționali, dar riscă să fie prinși
într-o capcană a morții, dacă nu vor primi ajutor la timp”,
susține generalul.

Adriean Pârlog. FOTO: Arhivă personală
O
altă veste proastă ar fi că ucrainenii nu mai reușesc să aibă
același succes în luptele cu drone.
„Ce
se mai întâmplă în zona aceasta este, după părerea mea, un vârf
al nou apărutei forme de luptă a războiului modern numit luptă
antidrone. Până acum, ucrainenii erau extrem de eficienți cu
atacurile, cu drone, mânuite excelent de operatori. Dar același
lucru l-au făcut cu timpul și rușii. În plus, rușii au avut o
șansă să se adapteze mai rapid cu sistemul de drone ce l-au
proiectat, dezvoltat și operaționalizat pe mai multe direcții.
Drone telecomandate, radio și foarte interesant este că în zona
Pokrovsk au dislocat drone comandate prin fibra optică, care sunt în
spațiul de luptă, câteodată și în așteptare de unde le ridică
și dezvoltă misiuni de recunoaștere și lovire”, mai spune el.
Din
această cauză, ucrainenii sunt mai expuși, iar dronele și bombele
rusești au făcut ravagii.
„Ce
a determinat tot ceea ce am explicat eu este o creștere a distanței
între formațiunile direct luptătoare ucrainene existente pe ceea
ce a mai rămas încă neocupat din localitate. Deci a crescut
distanța dintre aceste forțe și bazele de aprovizionare materială
logistică de luptă, echipamente sanitare, hrană, echipament. Iar
sistemul acesta de drone pe care rușii le-au ridicat la rang de armă
supremă mai beneficiază în plus de totalitatea superiorității
supremației aeriene pe care aviația de luptă rusească le are în
zona aceasta. Deci, Ucraina în momentul de față este într-o
situație extrem de riscantă datorită debalansării raportului de
forțe, mai ales calitativ, dar și cantitativ în sensul
apropierii”, este vestea proastă dată de general.
Un dezechilibru tot mai mare
Odată
cu căderea Pokrovsk, dacă nu cumva ucrainenii vor reuși totuși
prin eroismul lor să reziste, celelalte orașe fortificate ucrainene
ar fi mult mai ușor de cucerit de ruși.
„Spuneam
că Pokrovsk este pe o zonă înaltă, pe o colină, dar celelalte
orașe ucrainene nu au acest avantaj, sunt mai puțin fortificate și sunt mai ușor accesibile
operațiunilor militare dezvoltate cu forțe terestre, plus sprijin
de aviație și plus sprijin cu noul sistem de drone de toate
categoriile. Și sunt mult mai puțin rezistente din punctul de
vedere al factorului timp. Resursa
umană ucraineană în momentul de față are foarte puține șanse
să fie crescută până la un anumit nivel care să echilibreze cel
puțin relativ posibilitățile de adăugare luptători pe care
Federația Rusă îi mobilizează”, mai afirmă generalul.
O
altă veste proastă este că în acest moment Pokrovsk pare să
urmeze un tipar deloc favorabil ucrainenilor.
„Vedem
un tipar pentru ucraineni, care au pierdut
deja multe orașe fortificate puternic. Aici ne putem gândi la
căderea Mariupol, continuând cu Bahmut, Avdiivka, Vuhledar și mai
recent Ceasiv Iar. Toate au fost asediate de ruși și într-un final
au fost cucerite. Acum, vedem că sunt oameni din zona de vârf a
Kievului, care fac publică ideea că ar trebui retrase forțele sau
să încerce să le dimensioneze crescător și să încerce să
treacă la acțiuni de natură contraofensivă pe scară mică, astfel
încât să poată să împingă înapoi trupele rusești. Deci
situația este foarte, foarte grea”, mai spune el.
În
momentul de față, rușii dislocă noi și noi efective de militari,
în încercarea de a-i copleși pe luptătorii ucraineni.
„Unii,
inclusiv analiști ucraineni, spun că în o proporție de peste 80%
orașul ar fi sub controlul rușilor. În zona imediat periferică,
rușii dislocă în continuare trupe ca să-i încercuiască pe cei
rămași să lupte. Ucrainenii spun că ar mai fi 5.000 de luptători
ce le-au rămas operativi, dar rușii estimează că sunt între
8.000 și 10.000 de luptători. Dacă ucrainenii spun că vor
rezista, rușii susțin că forțele ucrainene ar urma să cadă
într-o inevitabilă încercuire urmată fie de extincția lor, fie
prin acceptarea depunerii armelor. Rămâne ca în viitoarele ore și
în viitoarele zile, dacă nu săptămâni, fie rușii să cucerească
orașul, fie printr-un ultim efort ei să fie respinși de ucraineni. Va fi foarte greu pentru ucraineni”, încheie
generalul Adriean Pârlog.
Cine este generalul Adriean Pârlog
Prof. univ. dr. Adriean Pârlog este general maior (r) și a fost adjunct al Direcției Informații Militare din România și Ataşat al Apărării, Militar, Aero şi Naval în Regatul Norvegiei.
Este autor a peste 10 comunicări ştiinţifice publicate în volume ale unor manifestări ştiinţifice naţionale; 49 articole publicate în reviste de specialitate; 12 proiecte de cercetare-dezvoltare; 24 seturi de lecţii de specialitate; 6 cărţi; 25 aplicaţii sau exerciţii de specialitate complexe. Dintre preocupările științifice putem enumera următoarele titluri de cărți: „Producția de informații”, „Metode şi tehnici de analiza informaţiilor”, „Activitatea de informaţii pentru apărare”. A urmat cursuri ale NATO, Naval Postgraduate School, Monterey, California; Centre for Defence Studies and King’ s College London, Marea Britanie; Harvard University/John F.Kennedy School of Government, Boston. De asemenea, generalul are și un MBA în Economic Informatics and Cybernetics.
În prezent, generalul Adriean Pârlog este președinte al SC Integrated Corporate Security Services SRL (ICSS) și oferă cursuri pentru formare profesională în domeniile informații pentru afaceri și securitate corporativă. Este și profesor asociat la trei universități de top din România. El predă la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, la Academia de Studii Economice din București și la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.