Articol de Ionuţ Coman, Daniel Grigore – Publicat vineri, 07 noiembrie 2025, 20:31 / Actualizat vineri, 07 noiembrie 2025 21:49
Farul – FC Botoșani se joacă în aceste momente, în etapa 16 din Superligă. Partida a început la ora 20:31, este liveTEXT pe GSP.ro și televizată de PrimaSport 1 și DigiSport 1.
Vezi AICI cele mai importante informații despre etapa 16 din Superligă
FC Botoșani s-a deplasat la Ovidiu cu un moral excelent: moldovenii au încheiat ca lideri turul sezonului regular, având la fel de multe puncte ca Rapid, dar un golaveraj superior giuleștenilor.
De cealaltă parte, Farul este prima sub zona play-off-ului, cu la fel de multe puncte precum Oțelul, dar un golaveraj inferior gălățenilor.
LIVE » Farul – FC Botoșani 2-0
-
Oaspeții au început furtunos partida și au ratat o șansă uriașă în secunda 21, cu Buzbuchi blocând șutul expediat din apropiere de Bodișteanu. Doar patru minute mai târziu, Ionuț Vînă a înscris un gol de toată frumusețea, imprimând un efect senzațional balonului care a „mușcat” barele la îmbinarea lor, înainte de a intra în plasă – video mai jos:
-
Scorul pauzei, 2-0, a fost stabilit de Ionuț Larie în minutul 2 al prelungirilor. Era minutul 42 când Ionuț Vînă a efectuat un dribling de efect în fața lui Diaw și a centrat în fața porții, moment în care stoperul advers a intrat prin alunecare și l-a călcat cu piciorul drept. Kovacs n-a fluierat în prima fază, dar chemat ulterior să revadă faza, a judecat că se impune acordarea unei lovituri de pedeapsă. Căpitanul gazdelor a transformat-o fără emoții.
Farul – FC Botoșani, echipe de start:
FARUL (4-3-3): Buzbuchi – Sîrbu, Larie (cpt.), Țîru, Cr. Ganea – Vînă, Ramalho, Radaslavescu – Grigoryan, Ișfan, Tănasă
Rezerve: R. Munteanu, D. Maftei, Duțu, Lucas Pellegrini, Furtado, Nikolov, Dican, Seruca, Banu, G. Iancu, Marincean, Vojtus
Antrenor: Ianis Zicu
FC BOTOȘANI (4-2-3-1): Anestis – Adams, Miron (cpt.), Diaw, Țigănașu – Bordeianu, Petro – Bodișteanu, Ongenda, Antonio Dumitru – Kovtalyuk
Rezerve: Kukic – Creț, Miguel Fernandez, Suta, Pavlovic, Aldair, G. David, A. Dumitru, Mailat, Mitrov, E. Lopez, Dumiter
Antrenor: Leo Grozavu
- Arbitru: Istvan Kovacs (Carei)
- Asistenți: Marius Marica (Bistrița), Ferencz Tunyogi (Zalău)
- Arbitru VAR: Viorel Flueran (Craiova)
- Asistent VAR: Andrei Antonie (București)
- Stadion: Academia „Gheorghe Hagi”
Patru succese, două rezultate de egalitate și doar o înfrângere este palmaresul înregistrat de dobrogeni în ediția curentă pe teren propriu.
Constănțenii nu au mai câștigat un duel cu botoșănenii în campionat din 4 decembrie 2022, când, la Ovidiu, le-au produs acestora cea mai severă înfrângere pe prima scenă, 8-0 pentru Farul. Au urmat două succese moldovenii și patru remize.
Mai mult, gruparea botoșăneană a încheiat runda precedentă cu cel mai bun atac – 28 de goluri marcate, dintre care 16 în repriza secundă. Totodată, este și formația cu cele mai puține goluri încasate, doar 11.
Ianis Zicu: „Un adversar care a arătat constanță în acest sezon și va fi un test important pentru noi”
Am terminat primii turul sezonului regular însă va trebui să rămânem conectați și să facem lucrurile la fel de bine și în retur. Sper că jucătorii mei să conștientizeze că trebuie să muncească zi de zi, zi de zi, pentru că în fotbal ce ai făcut astăzi, nu mai e valabil mâine! Va fi un retur de foc care începe chiar cu un meci de foc, cum vor fi de altfel toate în această a doua parte a sezonului regular
Leo Grozavu, antrenor FC Botoșani
Clasamentul la zi în Superligă