Instituția Avocatului Poporului are rolul de a apăra drepturile și libertățile cetățenilor în raport cu autoritățile, iar de la înființarea ei, în 1991, această instituție și-a făcut mai mult sau mai puțin treaba. Au planat mereu suspiciuni de partizanat politic și uneori acuzații de pasivitate asupra Avocatului Poporului, funcția fiind desemnată prin votul majorității parlamentare.
De data aceasta, a venit rândul USR să desemneze un Avocat al Poporului, iar această funcție ar urma să-i revină Roxanei Rizoiu. Aceasta a ocupat funcția de Agent Guvernamental al României la CEDO și de formator la Institutul Național de Magistratură.
Ce a atras însă atenția asupra ei este faptul că figurează pe lista de donatori în campania președintelui Nicușor Dan cu suma de 120.000 de lei și faptul că s-a pensionat la 50 de ani, beneficiind în momentul de față de o pensie specială de 28.000 de lei pe lună.
Un alt aspect interesant pe care îl presupune această funcție este acela că, deși nu poate opri o procedură de suspendare a președintelui României, are dreptul să sesizeze Curtea Constituțională atunci când consideră că există o problemă de constituționalitate cu procedura de suspendare.
Astfel, prin numirea unei persoane care pare apropiată de Președinție, Nicușor Dan și USR ar putea urmări să-și asigure toate pârghiile necesare în cazul unei proceduri de suspendare care încalcă constituționalitatea, în contextul în care, la un moment dat, acest lucru s-ar putea întâmpla.
Toamna nu e facuta sa fii singur. Descopera cine te asteapta pe Sentimente.ro
Instituția Avocatului Poporului a suferit atacuri de-a lungul timpului, inclusiv în cazul de suspendare a lui Traian Băsescu din 2012, când USL l-a demis pe cel care ocupa funcția atunci, Gheorghe Iancu, și l-a înlocuit cu Valer Dorneanu, fost președinte CCR, pentru a facilita procedura de suspendare.
În 2021, Renate Weber, care se apropie de finalul mandatului, a fost demisă inițial prin inițiativa PNL–USR-PLUS–UDMR, însă CCR a decis că hotărârea Parlamentului încalcă Constituția, iar Weber a rămas în funcție.
Politologul Cristian Pîrvulescu remarcă lipsa de notorietate a propunerii înaintate de USR, însă nu pune la îndoială competența sa pentru această funcție.
„Am văzut că l-a împrumutat pe domnul președinte pentru campanie. Este o chestie foarte americană. Faptul că presa a subliniat acest lucru înseamnă că unii consideră că este un aspect important”, afirmă politologul într-o intervenție pentru Ziare.com.
Acesta subliniază că și Victor Ciorbea și Renate Weber erau persoane cunoscute înainte să fie numiți la instituția Avocatului Poporului, iar în cazul de față este vorba despre o persoană necunoscută publicului.
„Dacă a fost agentul României la CEDO înseamnă că are o oarecare experiență. Bine, cunosc și alți oameni care au fost agenți la CEDO. Este o funcție politică. Presupune o expertiză, dar este politică. În ceea ce o privește pe Weber, aceasta avea o experiență foarte largă. Fusese avocat de drepturile omului de decenii înainte să ajungă în Parlamentul European. E indiscutabil că avea un profil care să justifice prezența ei acolo, dar nu toată lumea a fost fericită cu linia ideologică pe care a luat-o în urmă cu mai mulți ani”, spune politologul.
Cristian Pîrvulescu spune că dincolo de linia pe care presa a speculat-o, aceea că Roxana Rizoiu ar fi numită grație donației pentru Nicușor Dan, un aspect ce trebuie luat în calcul este acela că președintele este tentat să-și folosească influența pentru a crea o structură pe care să se bazeze.
„O structură atât de instituțională, pentru că este destul de izolat și, cum vorbeam despre susținerea deschisă a lui Cătălin Drulă la Primărie, este clar că încercarea este aceea de a face pași rapizi în construcția unei formațiuni politice și instituționale pe care să se bazeze”, adaugă el.
Decanul Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA subliniază că, din moment ce nu a reușit să amplaseze pe cineva apropiat în serviciile secrete, Nicușor Dan încearcă să consolideze alte funcții pentru a-și cimenta puterea.
„Această numire nu este cea mai importantă, dar are logica ei în suspendarea președintelui. Pentru că Avocatul Poporului, după modificările constituționale din 2003, are puteri mai mari, dar nu categorice. În 2012, primul lucru pe care l-a făcut USL înainte de suspendarea lui Băsescu a fost schimbarea Avocatului Poporului”, amintește acesta.
Politologul subliniază că Avocatul Poporului este o redută care poate să funcționeze în cazul suspendării și este important ca președintele să fie protejat. „Nu este vorba despre un om, este vorba despre o instituție. Dacă președintele este expus, țara este expusă.”
Cristian Pîrvulescu spune că decizia de a asigura funcția de Avocat al Poporului are cu atât mai multă logică în contextul în care se vorbește tot mai mult despre suspendarea președintelui, iar sondajele de opinie încep să ia în considerare această procedură.
Avocatul Poporului – controverse
Printre cei care au ocupat funcția de Avocat al Poporului se numără și Victor Ciorbea, fost premier țărănist. Acesta a fost criticat pentru o oarecare atitudine servilă față de putere, în 2017, când a refuzat să sesizeze Curtea Constituțională privind Ordonanța 13, la presiunile societății civile și a protestelor din stradă.
Mandatul lui a fost considerat unul slab, fiind criticat și pentru lentoarea sa în decizii, dar și pentru anumite angajări pe care le-a făcut în instituție.
Ciorbea a fost succedat de Renate Weber și, la fel ca predecesorul ei, a fost criticată pentru partizanat politic, modul în care comunica cu publicul și, pe alocuri, pentru lipsa de reacție în anumite situații.
Weber a avut mai multe declarații controversate în timpul pandemiei de COVID-19, când a criticat măsurile de protecție și a contestat în instanță mai multe măsuri luate de Guvern în starea de urgență.
În 2021, Guvernul Orban a încercat să o demită pe Renate Weber prin vot în Parlament. Deși votul a fost favorabil demiterii, CCR a decis că hotărârea Parlamentului nu este constituțională.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent