Articol de Justin Gafiuc, Tudor Belivacă – Publicat joi, 25 septembrie 2025 17:59 / Actualizat joi, 25 septembrie 2025 18:18
Ioan Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a vorbit despre transferul vedetei Louis Munteanu (23 de ani), în contextul în care clubul din Gruia a primit interdicție la transferuri din cauza faptului că aceștia nu au achitat banii pentru transferul atacantului de la Fiorentina.
Ioan Varga susține faptul că Ajax și Valencia sunt cluburile care sunt dispuse să îndeplinească condițiile financiare cerute de clubul din Gruia, iar discuțiile se pot reactiva în mercato de iarnă.
Ioan Varga anunță că Ajax și Valencia pot reintra în cursa pentru Louis Munteanu la iarnă: „Transferul s-ar putea duce la 20 de milioane de euro”
Varga susține că a fost aproape să-l cedeze la Ajax pe atacant în ultima zi de mercato de vară, dar că nu s-a încadrat în timp cu formalitățile.
„Adevărul despre transferul lui Louis Munteanu este că am fost la un pas să îl vindem la Ajax în ultima zi de mercato, dar nu ne-am mai încadrat cu timingul, fiindcă înțelegerea am făcut-o în jurul orei 6 după-amiaza și mai erau la dispoziție doar câteva ore.
Ajax și Valencia sunt, în momentul de față, singurele cluburi dispuse să plătească în condițiile cerute de noi, adică 15-17 milioane de euro plus procente și bonusuri, astfel încât transferul s-ar putea duce la 20 de milioane de euro. E o discuție care se va reactiva în mercato de iarnă și sperăm că atunci Dumnezeu să îl țină sănătos pe Louis și să ne ajute în campionat”, a spus Varga, pentru GSP.ro.
Louis Munteanu, atacantul celor de la CFR Cluj, este cotat la 5 milioane de euro de către site-urile de specialitate. Sezonul trecut a fost unul de vis pentru atacantul celor din Gruia: 42 de meciuri în toate competițiile, 25 de goluri și 3 pase decizive. În acest sezon cifrele nu sunt de partea lui: 11 partide și un singur gol!