• ATP Finals: Carlos Alcaraz – Taylor Fritz, marți, 15:00, DGS 2

  • Liga 2: Chindia – Afumați, marți, 19:30, DGS 1

Novak Djokovic și familia sa s-au stabilit în Grecia. Mai exact în Glyfada, un cartier exclusivist din sudul Atenei. Sârbul a solicitat o ”Viză de Aur” din partea guvernului elen și, potrivit Sportal, a primit-o.

Novak Djokovic a plătit între 400.000 și 800.000 de euro pentru a primi ”Viza de Aur” în Grecia

Conform sursei menționate anterior, în programul ”Viza de Aur” pot intra cetățenii străini care vor să trăiască într-o altă țară, în schimbul unor investiții importante, care diferă de la stat la stat. ”Din cauza incertitudinii din lumea de astăzi, nevoia unei a doua reședințe sau a unui pașaport al unei alte țări nu a fost niciodată atât de mare”, a declarat de curând un oficial al ”Golden Visa”.

Concret, pentru a primi ”Viza de Aur” în Grecia este necesar ca cel care o solicită să achiziționeze o proprietate în această țară cu o valoare cuprinsă între 400.000 și 800.000 de euro, în funcție de zonă.

Galerie Foto

De ce a fost criticat Novak Djokovic în Serbia? În noiembrie anul trecut, studenții au ieșit în stradă și au cerut din nou alegeri anticipate, protestând împotriva corupției și în favoarea statului de drept.

Totul a plecat după ce copertina unei gări din Novi Sad s-a prăbușit și a provocat moartea a 16 persoane.

Djokovic a vorbit despre acest subiect în decembrie anul trecut, iar în ianuarie i-a dedicat o victorie unei studente care, în momentul protestelor, a fost lovită de o mașină și a ajuns să fie spitalizată. Chiar dacă guvernul și simpatizanții celor aflați la putere l-au numit ”trădător”, mulți dintre sârbi îl consideră pe ”Nole” erou național.

Etichete: novak djokovic , grecia , serbia , viza de aur djokovic , viza de aur grecia

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din