Începutul slab de sezon a determinat-o pe CFR Cluj să-și schimbe obiectivul.

Prin vocea lui Daniel Pancu, noul antrenor al echipei, CFR Cluj a anunțat că obiectivul primordial al acestui sezon este câștigarea Cupei României.

Lupta la play-off este aproape pierdută și e nevoie de un miracol, crede Pancu, pentru calificarea echipei în primele șase.

„Cupa e obiectivul, apoi vedem. Dacă se gândește cineva la play-off, nu știu cum mai e posibil. O echipă să câștige 10 meciuri în retur, asta după ce în tur a câștigat doar două, cu același lot de jucători, ar fi un miracol”, a declarat Daniel Pancu, la Digi Sport.

CFR Cluj se află pe locul 12 în clasamentul Superligii, cu doar 16 puncte și trei victorii în acest sezon.