O fetiță de doar doi ani a murit, joi seară, după ce a suferit complicații în urma unei anestezii administrate într-o clinică dentară din București. Potrivit primelor informații, copila ar fi primit o doză prea mare de anestezic, iar medicii nu au mai reușit să o salveze.

FOTO: Shutterstock
În jurul orei 17.30, fetița, adusă la stomatolog pentru o problemă medicală minoră, a început să dea semne că se simte rău după administrarea anesteziei.
„La data de 13 noiembrie 2025, în jurul orei 19:30, Secția 10 Poliție a fost sesizată, prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, la o clinică stomatologică din Sectorul 3, un copil a intrat în stop cardio-respirator”, potrivit unui comunicat al Poliției.
Personalul medical a încercat să o resusciteze timp de aproximativ 40 de minute. Micuța a intrat de trei ori în stop cardiorespirator — de două ori a dat semne că răspunde manevrelor, însă în final, organismul ei a cedat.
Medicul care a efectuat intervenția lucrează și la Spitalul de Urgență Floreasca.
Cazul a fost preluat de Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă din cadrul Poliției Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment.