
14 Noiembrie 2025, 11:28
Redacţia PiataAuto.md
În ultimul timp, producătorii chinezi, în special cei care produc maşini plug-in hibride sau cu combustie, au un trend de a crea SUV-uri cu siluete rectangulare, care nu copie neapărat cu exactitate, dar se inspiră destul de clar de filosofia de design al modelelor Land Rover, Toyota şi alte offroader-e legendare. Unele dintre ele chiar ar putea fi confundate în trafic cu Defender sau Land Cruiser, şi sunt tot mai multe. Ei bine, şi producătorul chinez Chery are un asemenea model, numit Fulwin X3L, iar de curând acesta a încercat să repete o urcare legendară Land Rover a unor scări din China cu o declivitate de 45 de grade. Land Rover a făcut-o cândva într-un mod spectaculos. Modelul chinezesc de acum, însă, a eşuat la scurt timp după pornire.
Urcarea legendară a britanicilor de la Land Rover, despre care vorbim, a avut loc în 2018, exact în acelaşi loc renumit din munţii Tianmen din China. E pas montan cu 99 de curbe până a ajunge la locul principal al acţiunii. Land Rover a folosit pe atunci un Range Rover Sport PHEV, deci tot un plug-in hibrid, un sistem de propulsie care a devenit popular în China abia ulterior.
Acolo, în locul principal de sus, din munţi, există 999 de scări, într-o urcare la 45 grade, care duc spre o deschizătură între munţi, botezată de localnici drept poarta raiului. Niciodată nimeni nu mai încercase să urme cu o maşină pe aceste scări şi toţi le spuneau celor de la Land Rover că e imposibil, din cauza gradientului mare şi a scărilor care pun în solicitare maximă aderenţa şi rezistenţa diferenţialelor. Li se mai spunea că dacă maşina îşi a pierde aderenţa şi se va opri pe la jumătate de drum, o coborâre sigură în marşarier ar putea fi imposibilă, iar pilotul ar putea să-şi rişte viaţa astfel.
Dar Range Rover Sport a reuşit să o facă atunci şi toată provocarea a devenit renumită în întreaga lume, rămânând mult timp în memoria fanilor şi a publicului, mai ales a celui din China.
Acum, dacă tot producătorii chinezi se in inspiră atât de mult din filosofia de design a celor de la Land Rover, aceştia şi-au zis că ar putea să copieze şi toată strategia de marketing de atunci. Dacă ar fi reuşit, ar fi putut pretinde echivalarea unei performanţe legendare. Dacă ar fi făcut-o mai rapid, poate, puteau spune că au şi depăşit-o.
Dar există un motiv pentru care originalul e de multe ori genial, iar copia aproape niciodată. Cei care inovează sunt adeseori cu adevărat buni şi-şi ştiu calităţile forte, pentru că din ele le vin ideile de a inova. Cei car doar reacţionează din a fi şi ei cum a fost originalul, de obicei scapă din focus lucrurile alea din miez, care stau la bază, şi se concentrează doar la aparenţe frumoase, similare.
Foto: Chery Fulwin X3L
Aşa s-a întâmplat şi aici. Chery Fulwin X3L a început a urca scările provocatoare şi doar după câteva scări s-a auzit un scrâşnet puternic, ca atunci când se rup dinţii unui diferenţial, o planetară sau o semiaxă.
Imediat, SUV-ul chinezesc şi-a pierdut stabilitatea de curs, fiind împins de celelalte roţi spre decor. Apoi, a început a rula înapoi, aparent fără şansa de a fi controlat prea bine. A lovit cu posterior său zidul de pe margine şi chiar a distrus o porţiune a acestui monument istoric din China.
A fost un rateu ruşinos pentru SUV-ul chinezesc, tocmai de asta producătorul chinez Chery n-a publicat nicio imagine despre această tentativă şi nici n-a mai explicat ce anume s-a rupt în construcţia SUV-ului.
Însă video-urile filmate de martori au ajuns pe reţele sociale şi în China, iar Chery a trebuit să vină cu un comunicat, explicând că acest test extrem de provocator a avut loc la 12 noiembrie 2025, şi a trebuit să fie întrerupt din cauza unui incident neprevăzut. Chery a mai sugerat că nu un component mecanic ar fi fost de bună, ci o frânghie de siguranţă care s-ar fi încolăcit în jurul roţii, fără prea multe alte detalii clare.
Întrucât a distrus şi o parte din monument, care e un loc turistic popular, Chery a trebuit să-şi ceară scuze publice pentru asta şi să promite că va repara imediat toate daunele făcute.
Modelul Chery Fulwin X3L folosit de chinezi e tot unul plug-in hibrid, cu un motor de 1,5 litri şi o baterie de 33,7 kWh cu electromotoare şi o autonomie pur electrică de 205 km.
Vezi întreaga încercare a celor de la Chery în video-ul de mai jos. De asemenea, includem şi video-ul cu urcarea legendară a celor de la Land Rover, din 2018.
1
1,530

GALERIE VIDEO (2 MATERIALE)
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

