
14 Noiembrie 2025, 13:06
Redacţia PiataAuto.md
În ultimele decenii, Bentley a fost percepută mai mult ca o marcă de lux, performanţa venind abia pe locul doi, de obicei. A fost uşor mai sportivă decât Rolls-Royce întotdeauna în această perioadă, dar oricum era menţionată alături de Rolls-Royce, ca două mărci cu filosofie similară a luxului suprem şi a calităţii desăvârşite a micilor detalii. Dar acum 100 de ani, Bentley era în primul rând o marcă a performanţei supreme şi luxul nu făcea parte din peisaj decât dacă am considera ingineria de maximă precizie un lux. Bentley alerga pe circuite sportive, învingea curse şi era marca ce domina aproape orice competiţii din acele timpuri. Ba chiar acum 100 ani, în 1925, Bentley lansa un model botezat Super Sports, el devenind primul Bentley capabil să depăşească viteza de 100 mile la oră. Şi acum, într-o zvâcnire genială rară, Bentley şi-a amintit de identitatea sa de acum 100 ani şi a lansat noul Continental Supersports, renunţând totodată la sisteme hibride.
În ultima perioadă, toate modele Bentley au zis adio motorului W12, iar motorul V8 biturbo pe care-l aveau sub capotă a fost combinat cu sisteme hibride. Sunt sisteme focusate spre obţinerea unei performanţe de vârf mai mare graţie electromotorului din ecuaţie, dar condusul lor e diferit faţă de un motor cu combustie fără niciun asistent electric, care e lăsat de atingă apogeul de putere de unul singur, progresiv, odată cu urcarea în turaţii.
Pentru noul Supersports, britanicii au considerat că e nevoie să renunţe la sistemele hibride actuale şi să-i confere doar un motor cu combustie. Pretextul oficial a fost că modelul trebuia să devină mult mai uşor şi oricum nu va fi produs în prea multe exemplare pentru a înclina prea mult balanţa medie de CO2 în companie. În schimb, pasiunea pe care o va răscoli în fani, va fi de nepreţuit.
Şi noul Supersports e descris drept modelul care a fost croit cel mai mult pentru plăcerea supremă în condus şi performanţa desăvârşită, puritană, din toată istoria Bentley. O asemenea descriere îl face deja un model de colecţie, mai ales că-n toată istoria mărcii britanice au existat doar 4 lansări ce au purtat numele SuperSports, asta fiind cea de-a 4-a.
Sub capotă e un motor V8 biturbo, iar britanicii specifică absolut clar că acesta nu e hibrid, nici măcar mild-hibrid. Motorul dezvoltă 666 CP şi 800 Nm, fiind acelaşi V8 de 4,0 litri, cunoscut de pe modelele Audi, Lamborghini şi Bentley, dar venind aici într-un nou apogeu de putere proprie.
Cutia de viteze e una automată cu 8 trepte şi cu dublu ambreiaj, iar partea cea mai curioasă e că puterea e trimisă doar roţilor spate! Deci, acest Continental GT Supersports a renunţat şi la ideea de a avea tracţiune integrală şi a preferat să adopte o formulă absolut puritană.
Frânele maşinii sunt din carbon şi ceramică, de 440 mm în faţă, şi 410 mm în spate! Cele de 440 mm sunt cele mai mari frâne de pe o maşină de serie puse vreodată în lume, or, ele măsoară 17,3 ţoli, mai lăsând doar 4,7 ţoli pentru spaţiul dintre ele şi jante şi grosimea jantei! Şi au tocmai 10 pistoane în faţă şi 4 pistoane în spate. Deci, un sistem de frânare absolut bestial, pe care Bentley nu l-a avut niciodată, dar care arată cât de profundă e abordarea acestei noi creaţii britanice.
Roţile de 22 de ţoli sunt forjate şi ultra uşoare, dezvoltate împreună cu cei de la Manthey Racing. Mai mult ca atât, sistemul de eşapament al maşinii, făcut din titan, a fost dezvoltat de Akrapovic! Deci, avem un Bentley cu evacuare Akrapovic din fabrică!
Iar faptul că maşina vine încălţată standard în anvelope Pirelli Trofeo RS, ne spune clar că acest Bentley ar putea concura de la egal la egal cu un Porsche 911 GT3 RS pe un circuit. Are tot ce-i trebuie pentru asta. Şi nici măcar greutatea nu-l va împiedica.
Datorită acestei modificări profunde în reţeta inginerească, prin care a renunţat la sistemul hibrid şi bateria sa, la tracţiunea integrală şi a adoptat evacuare şi jante mai uşoare, maşina nu mai cântăreşte aproape 2,4 tone la gol, cât cântăreşte un Continental GT normal, ci mai puţin de 2 tone.
Datorită acestei inginerii noi, acest Bentley Continental Supersports poate accelera de la 0 la 100 km/h în doar 3,7 secunde. Iar viteza maximă atinsă e de 310 km/h.
Desigur toată maşina are şi un aspect pe măsura performanţei, cu soluţii aerodinamice concepute pentru răcirea corectă şi pentru forţa de apăsare. Acoperişul e din fibră de carbon acum, pentru a coborî centrul de greutate şi a mai elimina câteva kilograme.
Scaunele interioară sunt create pentru un condus intens pe virajele drumurilor publice sau pe circuit, iar bancheta spate a fost eliminată complet, că nu prea mai era nevoie de ea în această filosofie nouă, iar eliminarea ei a mai tăiat nişte kilograme.
Britanicii au ajuns până acolo încât să spună că acest noul model e cel mai uşor Bentley creat în ultimii 85 de ani! Da, pentru Bentley greutatea de peste 2 tone a fost mult timp o normalitate, din cauza metalului generos folosit, a motoarelor mari şi a dimensiunilor generoase pe care le aveau modelele mărcii. Tocmai de asta spunem că acest nou model Bentley e o sclipire de genialitate inginerească, pe care suntem absolut siguri că în scut timp colecţionarii de maşini îl vor căuta cu ardoare pentru a-l avea în garajele lor.
E prea bun şi prea genial pentru a-l rata. Şi se întâmplă foarte rar asemenea zvâcniri strălucite în lumea auto, mai ales în zilele noastre. Mai ales că se vor produce doar 500 de exemplare ale acestui nou Supersports.
1
1,454

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

