Rusia a intensificat loviturile asupra orașelor ucrainene Foto: Captură video/X/@andrii_sybiha
Războiul declanșat de Rusia intră, în vara lui 2026, într-o etapă care depășește ca durată chiar și Primul Război Mondial. Iar, la fel ca în 1914, planul inițial trebuia să se încheie „în câteva săptămâni”. Realitatea a devenit însă alta: Ucraina nu cedează, iar Rusia nu găsește o strategie prin care să obțină o victorie militară.
Aceasta este concluzia editorialistului Edward Carr, director adjunct al The Economist, care arată că lipsa unei strategii coerente de succes începe să-l erodeze chiar și pe liderul unui regim autoritar.
Eșecul repetat al ofensivei ruse
Potrivit lui Carr, cel mai amplu atac lansat de Moscova în vara lui 2025 s-a încheiat cu un eșec total. Tacticile rușilor – trimiterea unor grupuri mici de militari în zone expuse – nu produc rezultate. Chiar și rarele breșe sunt rapid pierdute, deoarece forțele trimise ulterior sunt distruse imediat ce se concentrează într-un punct.
Pierderile vorbesc de la sine. În ultimul an, susține The Economist, numărul soldaților ruși uciși sau răniți a crescut cu aproape 60%, ajungând la estimări între 984.000 și 1,43 milioane. Dintre aceștia, între 190.000 și 480.000 ar fi morți. Calculele sugerează că la fiecare militar ucrainean pierdut ar corespunde cinci ruși.
apartamente de vanzare bucuresti 2 camere
Chiar și cu aceste pierderi, armata rusă nu a reușit să cucerească niciun oraș important. În ritmul actual, Moscova ar avea nevoie de încă cinci ani doar pentru a controla complet cele patru regiuni pe care le declară anexate. Iar dacă pierderile continuă la viteza din 2025, totalul ar putea depăși patru milioane de oameni.
Lovituri asupra orașelor și război psihologic
Incapacitatea de a avansa explică accentul pus de Kremlin pe bombardarea orașelor ucrainene și a infrastructurii critice. Ținta este paralizarea regiunilor, subminarea moralului populației și transformarea unei părți a țării în zonă nelocuibilă.
În contrapondere, atacurile Ucrainei asupra rafinăriilor, depozitelor de combustibil și aeroporturilor din interiorul Rusiei încep să producă un efect psihologic. Deși sondajele indică 70% sprijin public pentru război, Carr notează că doar aproximativ o cincime dintre respondenți sunt cu adevărat convinși; restul preferă să evite realitatea conflictului. Loviturile asupra economiei ruse reduc această distanță dintre percepție și realitate.
Așteptările lui Putin privind Trump și Europa
Carr argumentează că Putin a mizat pe faptul că Donald Trump, revenit la Casa Albă, va reduce sprijinul oferit Ucrainei. La începutul anului 2025 exista chiar riscul unui acord impus Kievului.
Dar această perspectivă s-a estompat: relația dintre Trump și Zelenski rămâne oscilantă, iar Europa a preluat finanțarea esențială a Ucrainei, eliminând una dintre principalele critici ale taberei MAGA – aceea că Statele Unite ar fi „exploatate”.
Totuși, riscul unui declin de voință în Europa rămâne. Banii disponibili pentru Kiev sunt suficienți doar până în februarie, iar posibilitatea instalării unor guverne populiste, mai apropiate de Moscova, pune presiune pe coeziunea continentului. O Europă ezitantă ar putea complica reconstrucția Ucrainei după război – dar nu ar însemna neapărat abandonarea ei pe câmpul de luptă.
Miza geopolitică și costul intern pentru Rusia
Carr subliniază că ideea conform căreia „Ucraina este vitală pentru securitatea Europei” nu mai este contestată de nimeni. O eventuală prăbușire a Kievului ar pune cea mai mare armată din Europa la dispoziția Kremlinului, împreună cu o capacitate industrială militară considerabilă.
În paralel, Europa și partenerii săi lucrează la mecanisme de finanțare pe termen lung, care să meargă dincolo de discuția despre activele rusești înghețate. Dacă acestea funcționează, sugerează Carr, Putin ar putea realiza că economia Ucrainei are șanse mai mari de rezistență decât cea a Rusiei.
Ce îl face pe Putin să continue războiul
Un lider convins că timpul lucrează în favoarea sa ar fi dispus, teoretic, să negocieze. Totuși, istoria ultimelor conflicte occidentale – Vietnam, Afganistan, Irak – arată că liderii prelungesc războaiele sperând într-o schimbare imprevizibilă: o nouă tactică, o criză internă la adversar, o ruptură politică în Occident.
Carr estimează că Putin va continua războiul în 2026, așteptând ca Ucraina să-și epuizeze resursele sau ca aliații ei să obosească. Dar dacă niciunul dintre aceste scenarii nu se materializează, Kremlinul riscă o criză profundă. Rusia a sacrificat deja economia, a împins Finlanda și Suedia în NATO, a devenit tot mai dependentă de China și a pierdut un întreg segment al generației tinere.
Când întrebarea „Pentru ce?” va începe să fie rostită des în Rusia, pericolul va crește. Putin ar putea transforma frustrarea externă în represiune internă – sau ar putea recurge la o nouă escaladare militară.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent