-
SuperLiga: Dinamo – Farul, luni, 21:00, DGS 1
-
SuperLiga: Csikszereda – Metaloglobus, luni, 18:00, DGS 1
În acest moment, FCSB este pe locul 13 în SuperLiga și nu a mai câștigat de 7 meciuri în campionat. Acum, formația roș-albastră se pregătește de debutul în faza principală din Europa League, contra olandezilor de la Go Ahead Eagles.
Marius Șumudică nu crede că FCSB va prinde play-off-ul
În acest moment, FCSB ocupă locul 13 în clasament și se află la 7 puncte de Unirea Slobozia, formația care se situează pe poziția cu numărul 6, ultima din play-off. Chiar dacă au trecut doar 10 runde din acest sezon, Marius Șumudică este de părere că formația roș-albastră are șanse minime să ajungă în top în stagiunea regulată.
„Eu m-am lovit de lucrul acesta la Astra, în al doilea an. Am prins play-off-ul, dar campionatul nu era așa echilibrat. În momentul de față, sunt niște echipe intermediare, între locurile ocupate de CFR și FCSB și cele din play-off, care sunt destul de multe și ar trebui ca toate să piardă, iar ele să aibă un parcurs incredibil. Ceea ce nu se poate întâmpla.
FCSB o să joace din 3 în 3 zile, la fel ca Universitatea Craiova, care nu mai poate pierde play-off-ul. FCSB-ului îi va fi greu să prindă. Este supusă multor probleme, accidentări. Este echipa cu cei mai mulți accidentați, iar jocurile din 3 în 3 zile vor crește aceste ritm. În campionat au cea mai mare problemă, pe care i-am spus-o și lui Gigi Becali, problema underului.
Acum, nu mai este underul de anul trecut, când nu se simțea la FCSB. Acum, fie e Cercel, care cedează și se accidentează, apare Toma, care nu poate juca niciodată fundaș dreapta. Din cauza acestor improvizații îl elimini pe Crețu, îl pierzi pe Radunovic care e accidentat, în pierzi pe Dawa… Ai pierdut 3 jucători care anul trecut jucau foarte bine. Ai aceste probleme, care vor apăsa, cumulate cu programul infernal îi va fi greu FCSB-ului să aibă 7-8 victorii consecutive. Cred că va fi imposibil.
La CFR, pentru mine este o enigmă ce se întâmplă acolo. Prezintă zi de zi jucători, sunt foarte multe schimbări de la meci la meci, ca la FCSB, nu se poate cristaliza un prim 11 și se pune amprenta pe rezultat. FCSB a jucat pe un teren greu, eu știu ce înseamnă Botoșani acasă. Botoșani, cu Leo Grozavu, au o echipă bine structurată.
E greu, cu suporteri, cu teren, cu agresivitatea și dorința lor de autodepășire, cu modul de impunere al lui Leo Grozavu, care pune tot timpul presiune. Au format un club bun, cu o bancă bună, nu au accidentați și au soluții oricând”, a spus Șumudică, pentru Fanatik.
Gigi Becali: „Se poate schimba slăbiciunea în tărie și apoi poți să câștigi Europa League”
Chiar dacă a părut extrem de dezamăgit după eșecul cu Botoșani, Gigi Becali s-a schimbat radical la doar câteva ore după meci. Afaceristul din Pipera crede că FCSB încă are puterea să se impună în actualul sezon din SuperLiga.
Mai mult decât atât, Gigi Becali a invocat divinitatea și a declarat că inclusiv trofeul Europa League poate fi posibil pentru FCSB.
„O să vedeți cum face Dumnezeu și schimbă forma echipei în 3 secunde. Așa a vrut Dumnezeu să fie până acum, așa a fost. Se poate schimba slăbiciunea în tărie și apoi poți să câștigi Europa League. Poate o să le dea Dumnezeu peste nas multora.
Ce se întâmplă cu mine nu este întâmplător, să știți. Când pune Domnul mâna lui câștigăm și Europa League, și campionatul. Intră Dumnezeu și pune mâna și apoi biruință, direct câștig Europa League și campionatul”, a spus Gigi Becali, pentru digisport.ro.
Etichete: marius sumudica , superliga , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din