După ce recent FMI a bătut amical pe umăr Guvernul României, spunându-i că a făcut o treabă decentă cu măsurile fiscale luate până acum, totuși instituția a revenit ulterior spunând că sunt necesare unele „ajustări fiscale” din 2027.

Una dintre recomandări, suprinzătoare, însă, având în vedere discuțiile care au existat în societatea românească pe acest subiect, este impozitarea progresivă. Sigur, aceasta este o recomandare din partea FMI, statul român nefiind obligat să introducă această măsură efectiv, dar și numai faptul că e făcută arată, pe de o parte, cât de precară e situația finanțelor românești, iar, pe de alta, că oficialii FMI au un anumit grad de naivitate privind rezolvarea situației economice a țării noastre.

„Impozitul progresiv ar putea fi o soluție, dar nu când ai o mobilitate fiscală foarte mare”

Expertul financiar Lucian Streche a explicat pentru Ziare.com implicațiile măsurii, arătând că, pe termen scurt, introducerea impozitului progresiv ar însemna o creștere de venituri.

„Suntem o societate destul de polarizată și, implicit, persoanele cu venituri mari au o pondere foarte importantă în total venituri. Și atunci crescând, practic, taxa pe respectiva categorie, pe termen scurt, încă o dată, aduci mai mulți bani la buget”, explică acesta.

Acesta adaugă însă că depinde și care sunt pragurile de impozitare stabilite.

Astfel, spune Lucian Streche, în funcție de praguri, există posibilitatea să avem un exod al persoanelor care își permit foarte ușor să mute rezidența fiscală și implicit să ia și alte măsuri de atenuare.

Mai mult, adaugă acesta, problema foarte mare este că pe termen lung riști să ai o scădere a veniturilor, din moment ce totul devine mult mai transferabil. Concret, spune specialistul, vorbim despre transferuri bancare instant, ieșirea din anumite active, executarea de vânzări foarte rapid, dar și de mutarea banilor la fel de rapid.

„Problema principală cu creșterea impozitelor pentru cei care au venituri foarte mari este că aceștia își permit foarte ușor să cumpere și consultanță fiscală specializată, care să analizeze în profunzime cazul lor și implicit să mute venituri, să facă optimizări fiscale profunde”, explică Lucian Streche.

Prin urmare, adaugă expertul financiar, în teorie, dacă n-ar exista această mobilitate, impozitul progresiv ar fi o soluție, dar în ziua de azi, cu mobilitate fiscală foarte mare, pe termen mediu și lung este posibil și să ai scăderi ale încasărilor la buget.

„Impozitezi fix oamenii care își permit să își mute rezidența fiscală și își permit și să cumpere consultanță astfel încât să găsească cele mai bune posibilități pentru a-și scădea nivelul taxelor”, mai spune expertul financiar.

Riscul este de a accelera emigrarea și de a se plăti taxe cât mai puține în România

Riscurile introducerii impozitului progresiv au fost de asemenea ilustrate pentru Ziare.com și de analistul economic Victor Iancu.

„În primul rând, România a construit în ultimii 20 de ani o parte din atractivitatea sa pentru capital și profesioniști înalt calificați pe ideea de simplu și predictibil. Cota unică este deja un brand fiscal, apreciat de investitori și freelanceri tocmai pentru această stabilitate. Trecerea la un sistem cu mai multe tranșe, deduceri și excepții ar complica dramatic administrarea într-o țară cu o capacitate fiscală deja limitată și cu un ANAF supraîncărcat, crescând costurile de conformare pentru firme și persoane fizice, cu beneficii incerte la colectare”, explică acesta.

În al doilea rând, arată analistul economic, având una dintre cele mai mari ponderi ale economiei subterane din UE, majorarea cotelor marginale pentru veniturile medii și mari riscă să împingă exact această categorie spre optimizări agresive (migrare în regimul micro, facturare din alte jurisdicții, trecere parțială în zona informală), ceea ce poate chiar eroda baza de impozitare în loc să o lărgească.

Mai mult, acesta explică faptul că simulările pe România arată și ele că scenariile de impozit progresiv pun cea mai mare povară suplimentară pe decilul superior de venit, adică tocmai pe profesioniștii cu înaltă calificare de care economia are nevoie să rămână aici, în țară.

Prin urmare, adaugă Victor Iancu, riscul este clar acela de a accelera emigrarea și strategia de a lucra pentru “afară”, dar și de a se plăti taxe cât mai puține în România.

„Nu în cele din urmă, dacă impozitul progresiv se adaugă, fără compensații credibile, la creșterile de TVA, accize, impozite pe proprietate și la înăsprirea regimului pentru microîntreprinderi, rezultatul poate deveni un cumul de poveri fiscale care va descuraja munca formală, antreprenoriatul mic și investițiile pe termen mediu/lung, fără să forțeze în paralel modernizarea și responsabilizarea statului”, mai spune acesta.

Pachetul propus de FMI rămâne în esență un „exercițiu de inginerie fiscală”

În ceea ce privește restul recomandărilor FMI, Victor Iancu mai spune că acestea pleacă de la un diagnostic greu de contestat, anume că România nu mai poate continua cu deficite imense fără să plătească la un moment dat nota prin dobânzi mai mari, presiune pe curs și, în scenariul cel mai prost, pierderea statutului de țară investment grade.

„Din acest punct de vedere, mesajul transmis este unul necesar: consolidarea fiscală nu mai este o opțiune, ci o condiție pentru a evita o criză de datorie. Problema este că pachetul propus de FMI, așa cum apare în comunicat, rămâne în esență un exercițiu de inginerie fiscală, de tipul unde mai punem un punct procentual, ce prag mai coborâm, fără să fie dublat de o viziune coerentă asupra statului pe care îl finanțăm cu aceste taxe suplimentare”, explică consultantul economic.

Pe de altă parte, continuă acesta, aici apare însă și prima contradicție majoră: dacă mesajul pentru populație este că „nu mai avem bani, trebuie să strângem cureaua”, dar nu vom vedea în paralel o reformă vizibilă a aparatului public, atunci consolidarea fiscală riscă să fie percepută ca un nou episod al filmului „plătesc cei care oricum plăteau”.

„FMI vorbește relativ puțin despre eficiența cheltuielilor și aproape deloc despre responsabilizarea reală a administrației în raport cu banii europeni. Or, în România, cel mai ușor de aplicat ‘impozit’ suplimentar ar fi, paradoxal, utilizarea la maximum a fondurilor UE și PNRR; bani nerambursabili, disponibili, dar care presupun un stat capabil să scrie proiecte, să le implementeze la timp și să le verifice serios. Fără profesionalizarea aparatului administrativ, fără criterii de competență și performanță în ministere, agenții și autorități locale, mesajul ‘mai multe taxe’ va suna inevitabil fals”, mai spune Victor Iancu.

În al doilea rând, adaugă acesta, discuția despre consolidare fiscală nu poate ocoli un alt subiect sensibil, și anume dimensiunea și structura aparatului guvernamental, la nivel local și central.

Iar așa stând lucrurile, continuă consultantul fiscal, nu poți cere mereu mai mult de la contribuabili, dar să eviți sistematic întrebarea „cât de mare este statul pe care ni-l putem permite și ce face el, concret, pentru noi?”.

„Profesionalizarea administrației (spre exemplu, recrutare transparentă, evaluare bazată pe rezultate, salarizare corelată cu competența) trebuie dublată de o reducere graduală, dar fermă, a numărului de posturi și instituții redundante. Fără acest pas, fiecare creștere de impozit va fi percepută ca fiind de fapt o finanțare a unui sistem supradimensionat, nu ca o investiție într-un stat mai eficient. Iar din punct de vedere economic, exact aici este diferența dintre ‘strângerea curelei’ și o modernizare reală a statului”, mai spune Victor Iancu.

Totodată, acesta adaugă și faptul că, pentru mediul privat și investitorii străini, mesajul FMI e un amestec de oportunitate și avertisment.

„Pe de o parte, o traiectorie clară de reducere a deficitului și de stabilizare a datoriei poate consolida încrederea, menține ratingul de țară și ancora costurile de finanțare, acestea fiind elemente esențiale pentru investiții pe termen lung. Pe de altă parte, modul în care va fi făcută consolidarea contează enorm. Dacă aceasta se va traduce în impuneri fiscale mai mari pentru companiile corecte, în timp ce statul rămâne ineficient, stimulentul de a investi, a angaja și a reinvesti profitul va scadea”, spune specialistul.

Cât privește subiectul investitorilor străini, acesta araată faptul că nu nivelul taxelor în sine este decisiv, ci combinația dintre povară fiscală, calitatea infrastructurii, stabilitatea reglementărilor și capacitatea statului de a implementa proiecte.

Iar aici, explică Victor Iancu, România riscă să piardă teren dacă ajustează doar prin taxe, fără să-și modernizeze și responsabilizeze administrația.

„În concluzie, la nivel de strategie de dezvoltare, recomandările FMI sunt corecte ca direcție de stabilizare, dar incomplet articulate ca plan de creștere. România are nevoie de consolidare fiscală, dar nu de orice fel de consolidare. Ne trebuie neaparat un proces care merge în paralel cu folosirea masivă și inteligentă a fondurilor europene, cu proiecte PNRR duse la capăt, nu doar bifate pe hârtie, și cu o reformă reală a administrației publice, una mai profesională, mai suplă, mai responsabilă. Altfel, în 2030 riscăm să ne uitam în spate la un deceniu pierdut, cu dezechilibre macroeconomice puse sub control, dar cu o economie care se mișcă lent, într-o societate tot mai frustrată că plătește mai mult pentru un stat care se schimbă prea puțin. Adevăratul test nu va fi unul tehnic, de tipul unde se pune virgula în codul fiscal, ci unul politic și instituțional”, mai spune consultantul economic.

Acesta concluzionează explicând că dacă România poate folosi presiunea FMI și a piețelor nu doar ca pretext pentru noi taxe, ci ca moment de inflexiune pentru felul în care își construiește, își reduce și își profesionalizează aparatul de stat, atunci avem o șansă.

Enumerarea țărilor cu impozit progresiv: e mai simplu să le enumeri pe cele care nu îl au

Cât despre țările europene care mai practică în acest moment sitemul impozitului progresiv, trebuie spus că acestea sunt majoritatea, mult mai simplu fiind să le enumeri pe cele care nu îl au, respectiv Bulgaria, Estonia, Ungaria și România. 

Asta nu înseamnă însă că riscurile amintite anterior de Lucian Streche atunci când vine vorba despre impozitarea celor cu averi mari, nu există în țările unde există impozit progresiv.

„Anglia, de exemplu, este una dintre țările cu impozit progresiv, iar ei au o problemă mare de ceva timp cu miliardarii și multimilionarii care tocmai datorită nivelului de taxare aleg să părăsescă țara, practic rezidența fiscală să n-o mai mențină acolo”, spune acesta.

Nu în ultimul rând, în ce privește istoricul impozitului progresiv în România, trebuie spus că acesta a fost introdus în România pentru prima dată în anul 1923, sub conducerea guvernului liberal al lui Ionel I.C. Brătianu, prin adoptarea Legii nr. 661/1923.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent