Vineri, 26 Septembrie 2025, ora 14:05

1837 citiri

Computerul a reacționat la victoria FCSB-ului din Europa League. Care sunt acum șansele de calificare

FCSB a câștigat în Olanda FOTO FB FCSB

FCSB a învins formația olandeză Go Ahead Eagles, cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadionul De Adelaarshorst din Deventer, în prima etapă a competiției de fotbal Europa League.

Campioana României a debutat cu dreptul în faza principală a competiției, grație golului marcat de David Miculescu (13).

FCSB a suferit în acest meci, a fost dominată destul de clar de deținătoarea Cupei Olandei (posesie de 70%-30%), dar a rezistat și acest rezultat poate însemna un nou început, după rezultatele neconvingătoare de până acum, atât în Superligă, cât și în cupele europene.

Victoria FCSB-ului are consecințe și în analiza computerului de la Football Meets Data, care stabilește după fiecare etapă șansele de calificare ale celor 36 de echipe din Europa League.

Astfel, dacă înaintea partidei din Olanda era pe locul 35 (cu 28 la sută șanse de calificare în play-off, adică în Top 24), FCSB a făcut un salt impresionant și e acum pe locul 24 (cu 53 la sută șanse).

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent