Volvo a dezvăluit pentru prima dată modelul electric EX90 în noiembrie 2022, acum trei ani, prezentându-l ca unul din cele mai tehnologizate şi sigure din lume. Şi era absolut adevărat că toată ideea iniţială a acestei maşini a fost formidabilă, de la design până la spaţiu, de la confort şi execuţie suspensie până la parametrii de autonomie şi putere de propulsie electrică. Iar la capitolul siguranţei, EX90 trebuia să exceleze din nou cu un salt tehnologic, aşa cum a făcut-o Volvo de multe ori în decursul istoriei. O mare parte din acest salt tehnologic în siguranţă trebuia să fie materializat de un LiDAR ultra performant, instalat într-o proeminenţă specială pe acoperiş, care e oferit ca dotare standard şi care trebuia să facă maşina capabilă să vadă lucrurile din jurul său la un nivel mult mai profund şi mai independent de condiţiile meteo şi de luminozitate. Un experiment al youtuber-ului Mark Robber de acum mai multe luni arăta elocvent că până şi unele funcţii elementare de siguranţă pot fi realizate mult mai bine cu un LiDAR. Şi în acel experiment youtuber-ul folosise o maşină echipată cu un LiDAR de la compania Luminar, care pretinde că are cea mai avansată tehnologie şi cele mai avansate dispozitive LiDAR. Şi Volvo EX90 a beneficiat de dispozitive LiDAR de la aceeaşi companie Luminar, doar că pentru Volvo EX90, totul s-a dovedit a fi un lung şi dureros eşec, care a culminat acum cu momentul în care suedezii au reziliat contractul cu Luminar şi au renunţat la LiDAR, schimbând chiar şi designul acoperişului lui EX90. Iar Luminar încearcă să conteste această reziliere, dând producătorul suedez în judecată.