Volvo trece printr-o perioadă excepţional de tumultoasă în acest an, iar primele problemele au ieşit la iveală încă de la începutul anului, când Comisia Europeană a relaxat restricţiile de emisii CO2 pe flotele producătorilor, ceea ce i-a adus lui Volvo ratarea unui venit de câteva sute de milioane de euro, datorită faptului că-n anul precedent vânduse mai multe maşini electrice decât minimul necesar şi putea vinde cotele excedente altor producători. Apoi a urmat perioada anunţării tarifelor pentru SUA şi incertitudinea adusă de ele, iar fostul şef Volvo, Jim Rowan, a ales o cale a confruntării cu autorităţile de pe ambele continente, european şi nord-american, fără a crea rapid şi un plan de adaptare pentru companie, fapt care i-a adus o demisie subită la final de martie. Fondatorul Geely, Li Shufu, care e şi proprietarul mărcii Volvo, s-a implicat imediat şi l-a reinstituit la conducere pe şeful anterior, Hakan Samuelsson, care condusese compania din 2012 până în 2022, o perioadă văzută de obicei drept una de aur pentru Volvo. Ei bine, din acel moment al schimbării şefiei la Volvo, producătorul suedez a trecut printr-o adevărată terapie de şoc, cu decizii tranşante care continuă să cutremure din fundaţie tot ceea ce înseamnă Volvo. Iar acum presa suedeză, în persoana jurnalistului Alrik Soderlind şi a câtorva publicaţii, avertizează că Volvo intră în capcana Saab şi ar putea avea aceeaşi soartă în timp, informează publicaţia suedeză CarUp.