Uniunea Europeană a anunțat pe 19 noiembrie accelerarea celui mai ambițios proiect din domeniul apărării de după Războiul Rece, și anume crearea unui spațiu european de mobilitate militară, supranumit deja „Schengenul Militar”, care ar trebui să permită deplasarea rapidă și coordonată a trupelor, tancurilor, muniției și combustibilului din vest spre flancul estic într-un interval de câteva zile, nu săptămâni. În centrul acestui pachet se află o propunere de regulament și un mecanism de urgență concepute pentru a elimina barierele birocratice și tehnice care, în prezent, fac aproape imposibilă o reacție rapidă în cazul unei amenințări militare.

În dialog cu Ziare.com, Hari Bucur Marcu, expert în politici de apărare, a explicat care este gradul de complexitate al acestui demers la nivelul Uniunii Europene în contextul actual al înarmării și al amenințării venite dinspre Federația Rusă, dar și ce ar însemna pentru România, țară aflată de altfel atât la granița UE, cât și NATO.

Ce presupune Schengen-ul militar european

În forma actuală, infrastructura și procedurile din interiorul UE nu sunt adaptate pentru deplasarea masivă a trupelor, motivează Comisia Europeană. Pe teritoriul blocului comunitar, există încă drumuri care nu suportă greutatea tancurilor, poduri vulnerabile, tuneluri feroviare prea înguste, piste de aeroport insuficient de lungi, diferențe între gabaritele căilor ferate și proceduri administrative stufoase toate formând, global, o rețea fragmentată, incapabilă să susțină mișcări rapide într-un scenariu de criză. Documentele pregătite de Comisie notează că „persistă obstacole semnificative în calea unei mobilități militare eficiente în UE”, iar normele naționale sunt „divergente, fragmentate și nearmonizate”.

Potrivit Comisiei, unele state membre solicită până la 45 de zile de preaviz pentru trecerea echipamentelor militare pe teritoriul lor, regulă aflată în contradicție cu obiectivul european stabilit anul trecut, de procesare în maximum trei zile. „Situațiile care impun deplasări militare rapide și de mare amploare rareori sunt anunțate din timp”, avertizează comunicarea internă a Comisiei, subliniind că, în absența unei infrastructuri coerente, capacitatea de descurajare a Uniunii rămâne „pur teoretică”. Mai mult, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a argumentat în acest context, potrivit The Guardian, că „dacă un pod nu poate susține un tanc de 60 de tone, avem o problemă. Dacă o pistă e prea scurtă pentru un avion cargo, nu ne putem reaproviziona trupele.”

Acesta este contextul pachetului European Military Mobility Enhanced Response System (EMERS), un mecanism de criză care ar permite suspendarea temporară a regulilor obișnuite de transport și vamă în cazul unei amenințări imediate. Odată activat, EMERS ar acorda prioritate deplină forțelor armate pe infrastructură, derogări de la limitele privind timpii de conducere și odihnă pentru operatorii civili implicați în transporturile militare, precum și proceduri vamale dedicate și accelerate. Documentele arată că sistemul poate rămâne activ până la un an, iar aprobarea sa ar trebui să fie dată de Consiliu în maximum 48 de ore de la propunere. Pentru a face mecanismul operațional, fiecare stat membru va desemna un coordonator național de transport militar, punct unic de contact pentru permise, notificări și reacție în situații de criză.

Comisia propune și crearea unui Grup European de Mobilitate Militară, care va reuni agenții europene, autoritățile naționale și Serviciul European de Acțiune Externă într-o structură de coordonare permanentă, dar și modernizarea infrastructurii europene pentru a putea suporta trafic militar greu. Comisia a identificat 500 de puncte critice, printre care poduri, tuneluri, porturi, aeroporturi și segmente rutiere, care trebuie consolidate sau adaptate pentru a permite traversarea echipamentelor militare de mare tonaj. Costul estimat al lucrărilor se ridică la aproximativ 100 de miliarde de euro. Implicit, proiectul include planuri pentru conectarea accelerată a infrastructurii europene la Ucraina, astfel încât fluxurile logistice către front să poată fi susținute eficient și în situații de criză.

„Un Schengen Militar ar presupune de fapt să fie o evidență a populației militare. Ceea ce presupune, bineînțeles, că dacă sistemul este comun și dacă informațiile despre oameni sunt aceleași peste tot, și oamenii pot să circule rapid fără să aibă nevoie de aprobări între diferite locații ale spațiului respectiv. Ceea ce nu poate să fie rău. Europenii fac acest lucru un pic anticipat însă, fiindcă în momentul de față noi nu avem o Uniune Europeană care să includă și funcția de apărare, cum e la americani, de exemplu”, a explicat, în dialog cu Ziare.com, expertul în apărare Hari Bucur Marcu.

Potrivit acestuia, chestiunile care țin de logistica spațiului de apărare are mai degrabă de-a face cu coordonarea dintre UE și NATO, în ideea în care NATO are alte convenții cu aliații, acele înțelegeri privind statutul forțelor unui stat aliat pe teritoriul altui stat aliat, astfel încât nu au nevoie de niciun alt aranjament. Cu toate acestea, într-adevăr, infrastructura care are funcție duală, și militară, și civilă, în Europa este în responsabilitatea țărilor-gazdă. „Caută diferite formule prin care statele să contribuie la îmbunătățirea acestei infrastructuri, să o facă utilizabilă pentru misiuni militare. Chestia asta cu 45 de zile s-ar putea să fie un timp foarte scurt. Dacă timpul de avertizare că e nevoie de prezența unei anumite forțe, cu tancuri și cu tot ce îi trebuie, pe un anumit teritoriu ar fi de 90 de zile, vă dați seama că ar fi timp să se constituie aceste trupe. Nu e ca și cum am avea un pericol iminent. Pericolul de invazie, strategic vorbind, este cu bătaie de 9-10 ani de acum înainte. Dacă ar fi mâine, Rusia nu e în stare să ocupe două județe din Ucraina de patru ani, darămite să atace Europa. N-au ajuns ei să facă ceva în Transnistria unde nu e mai nimeni care să îi oprească și tot nu au ajuns să aibă o prezență militară semnificativă acolo. Dar într-adevăr, mai ales în condiții de război, dacă infrastructura rămâne cum este acum, ar fi dificil să împrospătezi forțele, să le rotești, să le retragi pe cele care au oboseală de război și așa mai departe”, a explicat specialistul.

Și într-adevăr, foaia de parcurs prezentată de Comisia Europeană cuprinde o aprofundare a cooperării dintre UE și NATO, dar și eliminarea barierelor de reglementare, precum crearea unei proceduri de autorizare pentru deplasarea dispozitivelor militare pentru toate cele 27 de ţări ale UE, pe lângă aspectele care țin de mobilitate, menționate mai sus.

Ce lipsește în momentul de față Uniunii Europene din punct de vedere militar și care este rolul României în cazul unui conflict armat

„Uniunea Europeană nu poate în momentul de față să își constituie o armată proprie, în afara unui Stat Major care să facă o planificare pentru operațiuni altele decât războiul. Ei bine, SUA, strategic, au anunțat Europa încă de acum 10 ani că este cazul să înceapă să își pregătească armata proprie, în contextul în care o parte din prezența militară americană în Europa se justifica doar prin faptul că fără ea, în secolul trecut, au avut loc două războaie mondiale. Dar viitorul acesta va fi, cel în care UE își constituie o funcție unională de apărare, pe care în momentul de față nu o are, chiar dacă acum a apărut un comisar pentru apărare. Acest comisar însă nu are cadrul unional să constituie o forță relevantă din punct de vedere militar, dar atunci când acest lucru va avea loc, cel mai fezabil scenariu pentru a păstra pacea la nivelul uniunii fără forțele armate americane, va fi această forță militară comună. Statele, separat, să își păstreze o anumită putere militară, dar care să nu conteze prea mult pentru misiunile unionale”, a explicat Marcu.

În acest context ipotetic, cooptarea forțelor militare va avea loc de pe întreaga suprafață a blocului comunitar și români, de exemplu, ar putea să opteze pentru armata unională. „Ce vedem acum e tocmai cum se fac pași în sensul acesta”, a completat expertul. Cât despre România, parte atât din UE, cât și din NATO, țara noastră va trebui să ia parte la acest proiect comun și, alături ce celelalte voci avizate la nivel european, să fim în rândul celor care își oferă expertiza pentru ca independența militară a Uniunii Europene să fie cât mai concretă și elaborată pe structuri coerente. „Va trebui să facem o presiune populară și să avem parte de oameni avizați care să discute și să aplice idei competente. Pentru că altfel, dacă ne lăsăm pe mâna politicienilor, mai ales români, dar și europeni, pentru că altfel, vom ajunge ca în 1940 și au venit sovieticii ne-au dat 48 de ore să părăsim Basarabia. Ceea ce am făcut pentru că nu ne puteam pune cu rușii”, a mai punctat specialistul.

Amintim că bugetul pe care Comisia dorește să îl aloce pentru mobilitatea militară în următorul cadru financiar multianual (2027–2034) este de 17,7 miliarde de euro, de zece ori mai mult decât alocarea actuală

În paralel, Comisia prezintă și Foaia de Parcurs pentru Transformarea Industriei de Apărare, un document strategic menit să accelereze inovația disruptivă în industria europeană de apărare. „Inovații precum inteligența artificială, sistemele cuantice, dronele sau tehnologiile spațiale remodelează câmpul de luptă”, arată textul, care trimite tocmai la faptul că Europa trebuie să învețe din dinamica războiului din Ucraina ca să își creeze o capacitate industrială capabilă să producă echipamente moderne „mai rapid și mai eficient”.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent