Mărturia femeii agresate de fostul preot Visarion Alexa chiar în biserică: "A început să mă strângă mai tare în brațe, să mă sărute pe urechea dreaptă și..."

Preotul Visarion Alexa FOTO: Facebook/Visarion Alexa

Preotul Visarion Alexa, fost paroh al bisericii Pogorârea Sfântului Duh Militari, din sectorul 6 al Capitalei, a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare printr-o decizie definitivă a Curții de Apel București dată în septembrie. Preotul a fost găsit vinovat în dosarul în care a fost deferit justiției pentru agresiune sexuală, după ce o femeie a reclamat faptul că acesta a atins-o în mod nepotrivit și i-a făcut avansuri.

Dosarul a fost declanșat după plângerea depusă de o femeie la Secția de Poliție 20 din București pe 17 august 2022. Ea le-a pus polițiștilor că a fost agresată sexual, chiar în timpul spovedaniei.

În documentele dosarului, studiate de Libertatea, tânăra reclama că preotul a profitat de situația ei sensibilă pentru a profita de ea. Aceasta a povestit cum preotul i-a făcut avansuri sexuale și a atins-o în mod nepotrivit chiar în biserică.

Femeia susține că, aflându-se într-o situație delicată de viață, a căutat ajutor la biserică și i-a cerut preotului Visarion Alexa să-i devină duhovnic.

„Am devenit între timp prietenă cu el. Precizez că după mai multe conversații, acesta mi-a solicitat să vorbim prin intermediul aplicației Telegram. Nu i-am vorbit niciodată la per tu, nu i-am dat de înțeles alte lucruri, pur şi simplu vorbeam de viață și de tratamentul duhovnicesc pе care mi l-a propus. Acesta mi-a solicitat să îi spun pe nume, însă am refuzat, întrucât nu mi se părea adecvat. Părintele Alexa Visarion a setat ca mesajele de pe Telegram să se șteargă automat după 1 minut”, a mărturisit victima în timpul anchetei, potrivit actelor existente la dosarul cauzei.

apartamente de vanzare bucuresti 2 camere

În timp, femeia spunea că preotul a început să aibă o atitudine nepotrivită.

„Din cauza faptului că plângeam în urma celor discutate, acesta mi-a comunicat că am făcut bine că am trecut pe la el și că nu mă mai văzuse de mult timp, fiindu-i dor de mine. În acel moment, m-a tras mai aproape de el, a început să îşi pună mâinile în jurul taliei mele și să mă mângâie pe fese. I-am spus că nu are voie să facă acest lucru și că nu este bine. I-am prins mâinile, însă nu am avut putere să îl înlătur în totalitate. El mi-a spus că vrea să stea un pic cu mâinile pe fesele mele și că nu îmi face niciun rău. Acesta a început să mă strângă mai tare în brațe, să mă sărute pe urechea dreaptă și forțat și-a pus mâna pe sânii mei pe deasupra bluzei, strângându-i. Ulterior și-a introdus mâna pe sub bluză și mi-a atins sânii. Mi-a forțat bata blugilor, reușind să ajungă cu mâna în zona vaginului, sub lenjeria intimă. Nu am fost penetrată în niciun fel. Doar m-a mângâiat în zona vaginului. În acel moment am reuşit să îi opun rezistență, deși eram în stare de şoc. Îi repetam că nu are voie să mă atingă, dar acesta m-a forțat pentru a rămâne cu mâna în zona inghinală. Părintele mi-a comunicat că ar dori să rămână acolo pentru totdeauna și că се să facă dacă îi sunt dragă și nu se poate abține, rezista. Precizez că în tot acest timp eu plângeam”, a declarat femeia în fața organelor de anchetă.

Preotul a forțat-o să-i atingă penisul

Abuzul preotului Alexa nu s-a oprit aici, explică victima. Din contră, preotul a forțat-o să-i atingă penisul și i-a mărturisit că a reușit „să-l trezească”.

„Am reușit să îi scot mâna din pantalonii mei, moment în care acesta mi-a luat încrucișat ambele mâini, strângându-le și mi le-a condus în zona penisului și a început să le frece de acesta, pe deasupra hainei preoteşti. Am reuşit şi de această dată să îmi desprind mâinile. Acesta mi-a comunicat următoarele: „Acum chiar că ai reușit să mă trezeşti, să îl trezești”, întrebându-mă la sfârşit, cu zâmbetul pe buze, dacă ne spovedim”, sunt declarațiile victimei consemnate în actele dosarului.

Alexa Visarion a avut chiar o justificare legată de faptul că acel abuz sexual s-a petrecut în altarul bisericii. A încerca să aplaneze conflictul cerându-i femeii „să nu se streseze” pentru că „sfânt e tot universul”.

Alexa nu consideră incidentul drept agresiune sexuală

Preotul s-a scuzat în fața unei comisii organizate de Biserică pentru a verifica acuzațiile aduse prin faptul că a fost provocat, dar susține că faptele sale nu au reprezentat agresiune sexuală.

Părintele a explicat comisiei că „în urmă cu doi sau trei ani, la biserica unde slujeşte, s-a prezentat doamna SMM, care i-a cerut să îi fie duhovnic. În decursul timpului, între dumnealui şi doamna respectivă s-a închegat o relație de prietenie, în cadrul căreia a fost provocat să se apropie mai mult de dumneaei. Părintele a recunoscut că, după се a spovedit-o în altarul de vară, a îmbrăţişat-o pe doamna apoi, întrucât bluza femeii s-a ridicat, i-a atins cu palmele pielea spatelui, apoi sânii, după care și-a introdus mâna în pantalonii femeii, atingându-i părțile intime. Ulterior, a atins organul lui sexual cu mâinile femeii, peste reverendă”, se arată într-o nota telefonică depusă la dosarul cauzei.

Visarion Alexa a precizat totodată că gesturile sale nu reprezintă o agresiune sexuală.

Preotul Visarion Alexa nu a fost dat afară din Biserica Ortodoxă Română după condamnarea definitivă pentru agresiune sexuală, ci doar suspendat.

Decizia, consultată de G4Media, a fost luată de Patriarhul Daniel și transmisă de Arhiepiscopia Bucureștilor. Instituția a confirmat pentru G4Media că a luat decizia de a-l suspenda, nu de a-l exclude definitiv din preoție. Acesta este astfel suspendat până la data de 18 septembrie 2028.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent