Pentagonul l-a ameninţat luni pe senatorul democrat Mark Kelly, căpitan în rezervă al US Navy, că l-ar putea rechema în serviciul activ al armatei astfel încât să poată fi judecat pentru instigare la răzvrătire, după ce preşedintele american Donald Trump i-a atenţionat săptămâna trecută pe congresmenii democraţi care adresează apeluri către militari sau ofiţeri de informaţii de a nesocoti ordinele administraţiei sale că riscă inclusiv pedeapsa capitală, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

– articolul continuă mai jos –

„Tuturor militarilor li se reaminteşte că au obligaţia legală, în temeiul UCMJ (Codul Uniform de Justiţie Militară), de a respecta ordinele legale şi că ordinele sunt prezumate a fi legale. Filosofia personală a unui membru al forţelor armate nu justifică şi nu scuză nerespectarea unui ordin care altfel este legal”, a transmis Pentagonul.

Preşedintele republican Trump a ordonat desfăşurarea Gărzii Naţionale în mai multe oraşe guvernate de opoziţia democrată, inclusiv Los Angeles şi Washington, pentru a combate criminalitatea şi a sprijini activitatea poliţiei imigraţiei (ICE), instituţie care pune în aplicare măsurile sale de combatere a migraţiei ilegale, un fenomen scăpat de sub control în timpul fostului preşedinte democrat Joe Biden şi care a alimentat infracţionalitatea.

Partidul Democrat contestă aceste ordine ale lui Trump, iar şase congresmeni democraţi din Camera Reprezentanţilor şi Senat, care au avut o carieră activă în armată sau în serviciile secrete, au publicat pe platforma X o înregistrare video în care îndeamnă militarii şi ofiţerii de informaţii să „refuze ordinele ilegale”.

În replică, preşedintele republican i-a acuzat pe aceştia de „trădare” şi instigare la „răzvrătire”, avertizându-i că pentru astfel de fapte pot fi pasibili chiar şi de pedeapsa capitală.

Articolul continuă mai jos