Luni, 24 Noiembrie 2025, ora 16:39
3174 citiri
Shakira, una dintre cele mai iubite și talentate artiste din lume, a devenit virală pe TikTok după ce a învățat câteva expresii în limba română. Artista columbiană a fost prezentă în Los Angeles la premiera mondială a filmului „Zootopia 2”, unde a avut ocazia să petreacă timp alături de românca Andra Gogan, cunoscută pe rețelele sociale și cu milioane de fani.
Andra Gogan a împărtășit momentul special cu urmăritorii săi, fiind vizibil emoționată de momentul unic pe care l-a trăit: „Am avut ocazia să o învăț pe Shakira limba română când ne-am întâlnit în Los Angeles la Zootopia 2. Mi-am dat seama și că știu puțină spaniolă”. Într-un clip care s-a viralizat rapid, Shakira rostește cu zâmbetul pe buze: „Haideți, România”, „Vă iubesc, România” și „Pupic”!
Pe lângă lecția de limba română, Andra și Shakira au cântat împreună celebra piesă „Whenever, Wherever”. Românca a mărturisit emoționată că i-a fost împlinit astfel visul din copilărie: „Chiar am cântat cu Shakira? Visul meu din copilărie”.
Interacțiunea celor două a atras atenția și aprecierea altor vedete, printre care Antonia, Mira, Jamila și Larisa Udilă. Videoclipurile postate de Andra Gogan au strâns aproape 2 milioane de vizualizări în doar câteva zile, devenind rapid un fenomen viral pe TikTok.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent