• Scandalul uriaș al aranjamentelor și pariurilor din fotbalul turc scoate la lumină încă un caz terifiant. 

  • Cum s-a trucat meciul Umraniyespor – Giresunspor (2-1), în decembrie 2023, în rândurile de mai jos. 

Un scandal de o asemenea magnitudine nu s-a mai văzut în fotbalul turc. 

1.024 de jucători trimiși la Comisia de Disciplină pentru pariuri, 638 suspendați între 45 de zile și 12 luni și 149 de arbitri excluși între 8 și 12 luni.

Cum s-a trucat un meci în liga secundă turcă

Un caz a fost scos la lumină marți de presa locală după o plângere penală făcută pentru trucarea partidei Umraniyespor – Giresunspor (2-1), pe 24 decembrie 2023, în liga secundă.

A mărturisit la Parchet chiar cel care a plătit banii având ca scop aranjarea acestui meci.

Omul de afaceri Cuneyt Semirli susține că fost contactat de o persoană care i-a propus să dea o sumă de bani pentru trucarea duelului.

Cu asigurarea blatului, puteau miza sume mari pe siteuri de pariuri ilegale în străinătate!

Instigatorul, patronul unei case de pariuri. Cine a plătit și cine a intermediat

Persoana care a instigat aranjamentul a fost Umit Kaya, șeful unei case de pariuri din Adana.

El i-a vorbit pe WhatsApp de posibilitatea trucării confruntării cu patru zile înainte de Umraniye – Giresun. 

Sâmbătă, 23 decembrie, cei doi s-au întâlnit după-amiaza într-o cafenea din mall-ul Palladium, în Istanbul.

Intermediarul „afacerii” era Koray Șanli, fost fotbalist și antrenor la Adanaspor. Șanli i-a convins pe jucătorii lui Giresun să cedeze.

Jucătorul a venit la hotel și a luat banii

Seara, Kaya și Semirli au aranjat totul într-o cameră a hotelului Ramada din Umraniye, district din Istanbul.

Acolo a apărut Faruk Can Genc, fundașul lui Giresun, care a luat cei 20.000 de dolari.

A doua zi, Umraniyespor a câștigat așa cum era stabilit. Scorul, 2-1.

Potrivit cotidianului Sabah, și Kaya, și Semirli au mizat sume mari pe siteuri de pariuri ilegale din afara Turciei.

Echipa care a cedat meciul a obținut doar 7 puncte în 34 de etape

Faruk Can Genc, în vârstă de 25 de ani, este sub contract acum cu Vanspor. A fost suspendat trei luni pentru implicarea în scandalul de pariuri!

Giresunspor, fosta sa echipă, a încheiat sezonul 2023-2024 pe ultimul loc, cu numai 7 puncte în 34 de etape, retrogradând în liga a treia.

Umraniyespor, formația care a câștigat blatul, s-a clasat la final pe poziția a 11-a, la cinci puncte deasupra liniei roșii.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport