-
SuperLiga: Rapid – Csikszereda, vineri, 20:30, DGS 1
-
Liga 2: ASA Târgu Mureș – Concordia Chiajna, vineri, 17:30, DGS 1
La meciul următor, echipa unde joacă Angel Di Maria a jucat cu Estudiantes și au avut loc scene neverosimile. Oaspeții s-au așezat pentru garda de onoare, dar în momentul în care gazdele au ieșit de pe teren s-au întors cu spatele! Imaginile inedite din galeria FOTO de mai jos au făcut înconjurul lumii.
Galerie FotoFederația a dictat sancțiuni extrem de dure pentru Estudiantes
Federația de Fotbal din Argentina n-a trecut cu vederea cele întâmplate și a deschis imediat o anchetă. La câteva zile distanță, TyC Sports a anunțat măsurile luate.
Legendarul fotbalist Juan Veron, ajuns președintele lui Estudiantes, a primit o suspendare de șase luni! Federația l-a acuzat că nu a respectat protocolul și că el a fost cel care le-a impus jucătorilor să se întoarcă cu spatele.
De asemenea, n-au scăpat nici jucătorii echipei. Cei 11 titulari au primit două etape de suspendare, care vor începe să curgă de anul viitor.
Interesant e și că Federația i-a interzis lui Santiago Nunez să mai poarte banderola de căpitan timp de trei luni, o sancțiune total neobișnuită.
A patra sancțiune a fost una financiară – Estudiantes a fost amendată cu valoarea echivalentă a 4.000 de bilete vândute la acest meci, câștigat cu 1-0.
Cum a ajuns Rosario Central să câștige campionatul
Rosario Central a câştigat primul titlu de campioană a Argentinei din 1987 şi a reuşit acest lucru în circumstanţe destul de neobişnuite, deoarece Asociaţia Argentiniană de Fotbal (AFA) a schimbat regulile, creând un nou titlu de campion bazat pe rezultatele combinate realizate de cluburi în turneele Apertura şi Clausura.
Prin combinarea acestor rezultate, Rosario Central a acumulat un total de 66 de puncte, cu patru mai multe decât Boca Juniors, cel mai apropiat rival al său, potrivit news.ro.
Conform regulilor anterioare, clubul cu cele mai multe puncte combinate nu câştiga titlul, dar avea garantat un loc în Copa Libertadores, echivalentul sud-american al Ligii Campionilor.
De asemenea, trebuie menţionat că restul regulamentului rămâne neschimbat: câştigătoarea turneului Apertura, Platense, se va confrunta cu câştigătoarea turneului Clausura, care încă nu a fost stabilit (play-off-urile vor începe sâmbătă), pentru Trofeul Campionilor la sfârşitul anului calendaristic.
Etichete: argentina , suspendare , scandal , estudiantes , federatie , rosario
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din