Vineri, 28 Noiembrie 2025, ora 16:26

1882 citiri

O doctoriţă cercetată pentru luare de mită și-a recunoscut vinovăția. Ce pedeapsă a primit, în aceste condiții

Paturi de spital – FOTO Pexels

O doctoriţă cercetată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş pentru luare de mită în formă continuată şi-a recunoscut vinovăţia şi a acceptat pedeapsa, primind o condamnare de doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi pe durata termenului de supraveghere.

Procurorul de caz al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a finalizat cercetările în dosarul penal privind luarea de mită în formă continuată (34 de acte materiale).

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Timiş, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei semnat de inculpată, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei se consemnează că, în perioada 1 aprilie 2024 – 1 septembrie 2025, inculpata, în calitate de medic primar, a primit în mod repetat de la pacienţi sume cuprinse între 50 şi 4.000 de lei, totalizând 8.150 de lei, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv pentru acordarea unor servicii medicale, precum şi pentru eliberarea unor concedii medicale sau alte înscrisuri medicale.

Urmare a încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, sub rezerva confirmării acestuia de către instanţa de judecată, medicul va fi condamnat la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, femeii i se interzice dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia de medic în cadrul unităţilor sanitare de stat pe o perioadă de doi ani,

apartamente de vanzare bucuresti 2 camere

Pe durata termenului de supraveghere inculpata va trebui să respecte măsurile de supraveghere prevăzute lege şi să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile.

Totodată, a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă în cursul urmăririi penale asupra sumei de 8.150 de lei aparţinând medicului, în vederea confiscării.

În prezenţa avocatului ales, inculpata a declarat că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa şi acceptă încadrarea juridică dată faptei.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent