România
și alte state NATO folosesc avioane de luptă pentru a combate
dronele rusești, însă pe termen lung nu este sustenabil. Generalul
(r) Alexandru Grumaz explică, pentru „Adevărul”, ce soluții
mai ieftine decât rachetele care costă un milion de euro bucata și
ar trebui să combată drone de 10.000 de euro.

Numai o oră de zbor a unui F-16 costă aproape 30.000 de dolari. FOTO: Pixabay
Mai
multe avioane de luptă au fost ridicate de la sol, marți 25
noiembrie, după ce o dronă a survolat spațiul aerian al României.
Până la urmă, drona nu a fost doborâtă, spre nemulțumirea
ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu.
Nu
a fost un caz unic. Numai în România au pătruns în ultimii
doi-trei ani, fără a pune la socoteală celelalte state membre
NATO, zeci de drone sau fragmente de drone. Până acum, România nu
a doborât nicio astfel de aeronavă fără pilot, dar nici celelalte
state NATO nu au făcut-o. Există o singură excepție. În Polonia,
în luna septembrie a acestui an, 19 drone rusești au pătruns în
spațiul aerian. Polonezii au ridicat avioane F-15, iar în demersul
lor au fost sprijiniți de avioanele F-35 olandeze. Olandezii au fost
de altfel cei care au lansat rachete și au lovit patru din cele 19
drone. Dacă secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a grăbit cu
laudele, în Polonia și nu numai a început o dezbatere serioasă.
Un raport de costuri nesustenabil
Discuția,
care s-a extins treptat și în alte țări vecine, a fost despre
raportul cost-eficiență. Iar concluzia este că nu poate fi
sustenabil să lovești drone de 10.000 de euro cu rachete de un
milion.
Mai
mult, o discuție este și despre ridicarea avioanelor pentru a
urmări aceste drone. Potrivit Defense Romania, care citează un
raportul al Oficiului pentru Responsabilitate Guvernamentală (GAO)
prezentat de Popular Mechanics, numai o oră de zbor pentru un singur
avion F-16 ajunge la aproape 30.000 de dolari, iar cea pentru un F-35
de generația a 5-a depășește 41.000 de dolari. În același timp,
ora de zbor pentru un F-22 Raptorsare de 85.325 dolari. Toate
acestea par foarte scumpe raportat la a urmări o dronă de câteva
mii de euro.
N-am învățat lecția ucraineană
Există
percepția că România și celelalte NATO nu au învățat până
acum lecția războiului din Ucraina, deși acesta intră în al
patrulea an. Ucrainenii au reușit o serie de inovații și au reușit
în general să se apere de dronele rusești cu arme mult mai
ieftine. În tot acest timp, România a venit abia în acest an cu o
lege care să permită neutralizarea aeronavelor fără pilot
(dronele). Surprinzător, țări ca Germania nu au încă o
legislație clară în acest sens, deși drone suspecte au pătruns
în mai multe rânduri în spațiul aerian al acestei țări. Dacă România a reușit cu greu să adopte o lege în acest sens, în Germania aceasta abia ajuns în luna octombrie în legislativ.
Ca
și cum nu ar fi fost de ajuns, tot marile puteri Franța și
Germania s-au opus demersului statelor de pe flancul estic al NATO de
a dezvolta în comun un zid de drone. Cele două puteri occidentale
consideră că nu se justifică în acest moment costurile mari
pentru un zid de drone, deși există studii care arată că acestea
ar fi eficiente și ar putea opri o mare parte din dronele lansate de
orice ipotetic inamic.
De
cealaltă parte, România dispune totuși de unele arme cu care putea lovi eficient,
de la sol, dronele care pătrund în spațiul său aerian. Cu toate
acestea, până acum nu a făcut-o. În schimb, au fost ridicate de
nenumărate ori avioane F-16 românești, uneori însoțite de
avioane aliate, așa cum a fost cazul de curând, când aeronave
germane Eurofighter li s-au alăturat.
Soluțiile mai ieftine pe care nu le-am folosit
Despre
soluțiile eficiente ce ar putea fi adoptate și despre cum ar putea
România, dar și alte state să neutralizeze dronele venite dinspre
Rusia vorbește, generalul (r) Alexandru Grumaz. Într-o analiză
pentru „Adevărul”, el explică ce soluții am putea găsi
înainte de a ridica avioane sau de a lansa rachete care au costuri
exorbitante.
„Utilizarea
rachetelor antiaeriene și a celor de pe avioanele de luptă nu poate
fi o opțiune viabilă din cauza costurilor enorme. Există, însă,
de exemplu, alte arme eficiente cu care pot fi lovite dronele de la
sol. Mă gândesc la acele Skyranger germane, la Oerlikon și Gepard.
Noi avem Oerlinkon și Gepard”, spune generalul Alexandru Grumaz.
În
același timp, există și drone capabile să vâneze dronele, iar
Ucraina și Rusia dispun și de sisteme de război electronic
performante. Ambele state au inventat și inovat foarte mult în
tentativa fiecăruia de a se apăra de dronele celuilalt.
„Există
și drone foarte eficiente, vânătoare de drone, așa-numite
antidrone, care sunt de fapt tot drone care le atacă pe ale
inamicului. Și evident că există sisteme de război electronic
prin care dronele sunt perturbate și deviate de la țintă. Deci ar
exista mai multe arme”, adaugă generalul Grumaz.
Ne-ar trebui Skyranger
Deși
eficiente, rachetele de un milion de euro bucata nu sunt cea mai
sustenabilă modalitate prin care dronele inamicului sunt
neutralizate.
„Ucrainenii,
care sunt în general foarte inventivi, au dezvoltat fel de fel de
soluții pentru a face față unui adversar precum Federația Rusă.
De exemplu, mitraliază dronele rusești din elicopter. Dar și mai
eficiente sunt, cum spuneam mai devreme, Skyranger, Oerlikon și
Gepard. Unele seamănă. De exemplu, Skyranger e un sistem mobil de
apărare aeriană la sol conceput să lovească și ținte aeriene și
folosește un tun Oerlikon, un tun automat de 35 mm. Numai că
diferența e că folosesc proiectile cu submuniție. Un proiectil
costă între 4.000 și 7.000 de euro și explodează în dreptul
țintei, în dreptul dronei, și eliberează submuniție Tungsten.
Deci e infinit mai ieftin decât să folosești rachete scumpe, iar
de eficient e eficient”, explică generalul Grumaz.
Problema
este că Federația Rusă lansează de regulă roiuri de sute de
drone, iar acestea ajung în multe situații să copleșească
defensiva ucraineană. Însă în România și în celelalte țări
europene au ajuns doar câteva drone, iar în multe cazuri acestea
sunt în derivă, deviate de apărarea antiaeriană ucraineană sau
deviate pur și simplu de mijloacele ucrainene de bruiaj.
România
nu are în acest moment Skyranger, dar ar fi indicat să își
achiziționeze. „Ucrainenii au și le folosesc cu destul succes.
Deci eu consider că România trebuie să investească în așa ceva.
Și cred că ar fi bine să investim și în sisteme de război
electronic, în sisteme de bruiaj. Sunt multe arme de luat. Dar așa
am putea să eficientizăm treaba cu dronele și să eficientizăm și
cheltuielile, care nu-s deloc mici. Am fi câștigați din toate
punctele de vedere”, mai spune generalul Alexandru Grumaz.
Dronele Rusiei sunt tot mai periculoase
Problema
este că Federația Rusă lansează de regulă roiuri de sute de
drone, iar acestea ajung în multe situații să copleșească
defensiva ucraineană. Însă în România și în celelalte țări
europene au ajuns doar câteva drone, iar în multe cazuri acestea
sunt în derivă, deviate de apărarea antiaeriană ucraineană sau
deviate pur și simplu de mijloacele ucrainene de bruiaj.
Din
nefericire pentru Ucraina, Federația Rusă a dezvoltat în ultimul
an drone cu o semnătură radar redusă, care scapă de multe ori de
sistemele de teledecție și de antiaeriana ucraineană. Totuși,
lupta continuă, iar fiecare nouă inovație a unuia dintre cei doi
beligeranți este urmată în scurt timp de replica celuilalt, într-o
succesiune ce pare acum interminabilă.
Mai
mult, există date care arată că Rusia va ajunge în curând să
lanseze roiuri de 1.000 de rachete și drone pe zi asupra Ucrainei.
În plus, acestea au sisteme tot mai capabile să păcălească
radarele și antiaeriana ucraineană. Informația vine din Ucraina,
de la agenția de știri Unian
Alte
arme care sunt folosite de către ucraineni cu destul de mare succes
sunt celebrele Skynex. „În
Ucraina este folosit în luptă Skynex, care este un sistem modular.
Prezentat pentru prima dată anul trecut la Paris, acesta poate fi
configurat în funcție de amenințări. Tunul de pe el a utilizat o
cadență de lovire a dronelor de 1.000 de gloanțe pe minut, o rază
de 4.000 de metri. El poate elimina inclusiv dronele First Person
View, adică FPV-urile, într-o singură rafală”, încheie
generalul Alexandru Grumaz.
Ne ajută americanii
O veste bună vine de la mult huliții americani, de către unii. România va avea, în curând, un nou sistem militar capabil să doboare dronele care pătrund în spaţiul aerian naţional. Generalul american Curtis King, comandantul Comandamentului 10 Apărare Antiaeriană și Antirachetă al armatei SUA, a transmis marți că Flancul Estic, inclusiv România, intră direct în centrul programelor americane de apărare antidrone.
Și mai recent, miercuri 26 noiembrie, comandantul Forţelor Terestre ale Statelor Unite în Europa şi Africa, generalul Christopher Donahue, a afirmat același lucru. Deși există mult antiamericanism în România, angajamentul americanilor față de apărarea colectivă, dar și față de parteneriatul strategic cu România rămâne ferm. Un alt anunț similar a venit pe rețele sociale din partea Ambasadei Statelor Unite în România.
Cine e generalul Grumaz
Generalul (r) Alexandru Grumaz este absolvent al Universității de Apărare a SUA cu titlul de master în Strategia Resurselor de Apărare și a programului Senior Executives programme in National and International Security, John F Kennedy School of Government, Harvard University.
Fost consul general al României la Shanghai, generalul a ocupat poziții importante în Ministerul Apărării Naționale ca șef al Direcției de Management al Resurselor pentru Apărare, director al Directoratului de Planificare Integrată a Apărării sau Inspector pentru armamente. Grumaz a ocupat poziția de prim-adjunct al Directorului STS, fiind specialist în telecomunicații.
Are expertiză în planificarea strategică, în relațiile internaționale militare și civile și experiență în planificarea și managerierea complexă a bugetului unei organizații. Este un bun cunoscător al vieții politice și militare din China și Statele Unite ale Americii unde și-a petrecut o parte din cariera militară și diplomatică. Actualmente este președintele Centrului de Analiză și Studii de Securitate.