Articol de Adrian Duţă – Publicat luni, 01 decembrie 2025, 08:55 / Actualizat luni, 01 decembrie 2025 09:29

Pentru naționala Insulelor Feroe e o performanță istorică. La chiar prima participare la un Mondial de handbal feminin, cele mai bune jucătoare din această țară au reușit să treacă de grupa preliminară și să ajungă în faza a doua a turneului final.

Insulele Feroe e cea mai mică națiune prezentă vreodată la un Campionat Mondial de handbal feminin. Implicit, a devenit cea mai mică națiune care are echipă națională în grupele principale.

La prima participare la CM de handbal feminin, Insulele Feroe s-a calificat în grupele principale

Feroe a început turneul din Germania și Olanda cu un eșec în fața Muntenegrului, scor 27-32. A urmat apoi o surpriză uriașă. Insulele Feroe a învins Spania, scor 27-25.

În ultima etapă a grupelor preliminare, Feroe a câștigat fără drept de apel cu Paraguay. A ajuns la 4 puncte, la fel ca Spania și Muntenegru. Toate cele 3 s-au calificat în grupele principale. Din fiecare grupă preliminară, primele 3 naționale merg mai departe.

Cu Paraguay, doar începutul partidei a fost echilibrat, până la scorul de 3-3. Apoi a început tăvălugul feroez, iar micuța națională s-a dus la 4 goluri avans.

Nu a scăzut turațiile până la pauză, când a intrat cu scorul de 16-13. Feroe s-a dezlănțuit în repriza a doua. Au înscris gol după gol, ajungând chiar la +12 înainte de finalul partidei. S-a terminat cu o victorie la 11 goluri diferență și o calificare în grupele principale.

În grupa principală, Feroe va juca cu Germania, Islanda și Serbia.

Clasamentul la startul grupei principale II la Campionatul Mondial:

Națională

Puncte

Golaveraj

1. Germania

4

63-45

2. Spania

2

56-53

3. Muntenegru

2

58-58

4. Insulele Feroe

2

54-57

5. Serbia

2

47-57

6. Islanda

0

51-59