Articol de Tudor Belivacă – Publicat luni, 01 decembrie 2025, 20:26 / Actualizat luni, 01 decembrie 2025 20:26
Înainte de meciul de foc al României cu Danemarca din grupa preliminară a Campionatului Mondial de handbal feminin, „tricolorele” și-au aflat și ultima adversară din grupa principală, faza următoare a competiției în care s-au calificat deja.
Senegal s-a impus în fața Iranului, scor 30-21 și a făcut pasul în următoarea fază a competiției. Astfel, grupa României s-a definitivat: selecționata tricoloră va juca cu Senegal, Elveția și Ungaria.
România și-a aflat grupa principală de la Campionatul Mondial de handbal feminin: Senegal a trecut de Iran
Senegal a reușit să învingă selecționata Iranului și a obținut biletul spre grupa principală. Cele două echipe s-au luptat cu calificarea pe masă, dar Senegal, favorita clară, a ieșit învingătoare. La pauză Senegal a intrat cu un rezultat fragil, 17-15, dar prea multe surprize nu s-au întâmplat pe parcursul actului secund. Selecționat din Africa și-a continuat parcursul și s-a distanțat de asiatice în repriza secundă, obținând o victorie la 9 goluri diferență.
Cu toate că știm ce adversare vom înfrunta în grupa principală a Campionatului Mondial de handbal feminin, programul nu este deocamdată stabilit. Acesta se va definitiva la finalul partidelor de astăzi, imediat după confruntarea România – Danemarca.
România a obținut momentan două victorii la această ediție a Campionatului Mondial de handbal feminin împotriva Japoniei și Croației. Astfel, în acest moment România va intra în grupa principală cu 2 puncte. Dacă România se va impune în fața selecționatei din Danemarca, româncele ar urma să intre în grupa principală cu 4 puncte.
Senegal avea 0 puncte până la confruntarea cu Iran. Cele două puncte obținute în această seară au adus calificarea, dar Senegal nu le va lua în grupa principală. Selecționata din Senegal va intra în grupa prinicipală cu zero puncte! Elveția și Ungaria au meci direct în această seară. Acum cele două ar intra cu două puncte în grupa principală, dar rezultatul din această seară ar putea schimba asta.