
1 Decembrie 2025, 13:10
Redacţia PiataAuto.md
Germanii de la ADAC au publicat de curând statistici detailate şi curioase despre inspecţii periodice TUV obligatorii, o paralelă aproximativă a ITP-ului de la noi, şi au anunţat modelele care au cea mai mare rată de eşuare le aceste teste, în diverse categorii, dar şi care modele reuşesc să le treacă mai uşor, peste media generală. Statisticile se bazează pe datele a peste 9,5 milioane de ITP-uri din ultimul ani, deci sunt susţinute de o bază statistică imensă. Tesla Model Y a fost desemnată maşina care eşuează cel mai des testarea TUV printre automobilele noi, de 2-3 ani, iar Dacia e codaşă la alte două categorii de vârstă mai mare.
Inspecţia la 2-3 ani este de fapt prima inspecţie necesară după achiziţia maşinii noi. Limita maximă e 36 de luni după prima înmatriculare, dar mulţi germani o fac şi un pic mai devreme, tocmai de asta vârsta e indicată drept 2-3 ani. Se consideră că maşinile noi nu mai trebuie să treacă ITP-ul, pentru că au trecut prin controlul de calitate la fabrică şi apoi la dealer în pregătirea de vânzare.
Ei bine, o rată mare de eşec la prima testare TUV e o un titlu ruşinos pentru orice model în Germania, întrucât asta înseamnă că există probleme de fiabilitate la elementele esenţiale, ci ţin de siguranţa rutieră, care fac ca aceste maşini să fie respinse. Tesla Model Y are cea mai mare rară de eşec dintre toate tipurile de propulsie — tocmai 17,3% dintre exemplarele acestui model eşuează trecerea primului ITP.
Rata de respingere la Tesla Model Y de până 3 ani e atât de mare, încât se apropie de rata medie de respingere la TUV din Germania, de 21,3%, valabilă pentru toate maşinile, de toate vârstele împreună, acolo unde intră şi cele mai vechi şi uzate maşini. Cei de la ADAC spun că niciodată în ultimii 10 ani n-a existat o rată de defecte atât de mare la un model la prima inspecţie TUV.
Bineînţeles, Tesla Model Y deţine întâietatea în rata de respingeri şi printre modele electrice cu vârstă de 2-3 ani. Şi e urmată îndeaproape de Tesla Model 3, cu 13,1%. Dacia Spring iar locul 3, cu 13%, fiind astfel mai fiabilă decât cele două modele Tesla. Skoda Enyaq, VW ID.4 şi ID.3, Fiat 500e şi alte modele au rate mult mai mici, după cum se poate vedea mai jos.
Principalele defecte la Tesla, care determină eşuarea ITP-ului, sunt legate de discurile de frână, suspensie şi iluminare. Inspectorii TUV spun că la modelele electrice probleme la suspensie şi discurile de frână sunt mai mari decât la cele cu combustie. Discurile de frână devin acoperite de coroziune din cauza regenerării şi folosirii rare a lor, iar suspensia are de suferit o uzură prematură din cauza greutăţii mai mare a maşinilor electrice, spun inspectorii ADAC, deşi primele 3 maşini electrice cu cele mai mari defecte au, dimpotrivă, o greutate mai mică decât cifrele generale pentru maşinile electrice.
În categoria de vârstă de 4-5 ani, BMW Seria 5 şi Seria 6 sunt modelele cu cea mai mare rată de respingeri, ele fiind cuantificate împreună din cauza folosirii aceleiaşi platforme. Aceleaşi modele BMW au cele mai mari rate de respingeri şi-n categoria de 8-9 ani.
Dacia Duster, însă, cea mai mare rată de respingere în două categorii de vârstă — 6-7 ani şi 10-11 ani. Luând în calcul preţul maşinii, dar şi faptul că aceste maşini de obicei adună cifre de parcurs mai mari, e oarecum de înţeles statistica Dacia din Germania, iar partea bună e că Dacia nu se regăseşte în categoriile de vârstă mai mică.
Cei de la ADAC au anunţat şi maşinile cele mai fiabile, cu cea mai mică rată de respingeri:
2-3 ani — Mazda 2
4-5 ani — VW Golf Sportsvan, T-Roc
6-7 ani — VW T-Roc
8-9 ani — Mazda CX-3
10-11 ani — Mercedes B-Class
12-13 ani — VW Touareg
Per general, la inspecţia de 5 ani cam 1 din 10 maşini e respinsă la ITP, iar la inspecţia de 11 ani rata de respingeri se dublează, ajungând la 22,9%. La o vârstă de 15 ani, maşinile au deja o rată de respingere de 32,9%.
Autoritatea federală de înmatriculări din Germania, KBA, spune că 27,4% din maşinile din Germania au vârste de peste 15 ani, ceea ce înseamnă 13,5 milioane de vehicule.
Germanii mai anunţă că în ultimul an 135.000 de vehicule au fost desemnate drept periculoase pentru condus, având defecte la conductele de frânare sau alte defecte majore pentru care nu doar că maşina nu trece testul, dar i se interzice să fie condusă în asemenea stare pe drumurile publice. Iar 12.000 maşini au fost desemnate drept deplorabile în starea or tehnică, cu prescripţia pentru scoaterea imediată de pe drumurile publice şi casarea lor, 90% dintre ele având peste 10 ani. E curios, deci, că 1.200 dintre ele au fost au avut vârstă mai mică de 10 ani.
Cei de la TUV au desemnat şi mărcile care generează cele mai puţine respingeri pentru maşinile lor cu vârstă de peste 10 ani:
1. Mercedes — 18,5%
2. Audi — 19,2%
3. Toyota — 22%
Aşadar, Mercedesurile fabricate acum 10 ani încă mai au fiabilitate bună. Cei de la ADAC, însă, au cerut autorităţilor să includă proceduri noi de testare pentru maşinile electrice, care să le verifice degradarea bateriei şi starea sistemului electric de tensiune înaltă, or, acestea sunt componente esenţiale, care au impact asupra viabilităţii acestor maşini, dar şi siguranţei.
2
7,657

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

