• La Liga: Barcelona – Atletico Madrid, marți, 22:00, DGS 1

  • Cupa României: FC Argeș – Rapid, marți, 19:30, DGS 1

Vizita lui starului brazilian în Moldova, a doua a sa în România, după cea de la Cluj, din vară, a fost mai degrabă un eșec. 

Anunțați inițial la meci, nume mari precum Patrick Kluivert, Clarence Seedorf, Claude Makelele, Ricardo Quaresma, Sebastian Veron, Marco Materazzi sau Miodrag Belodedici au lipsit.

Andrei Luca: „Să mă bucur că îmi dă Ronaldinho tag sau au trecut vremurile alea și trebuie plătite și facturile?” Galerie Foto

Altfel, fotoreporterul local Andrei Luca, 33 de ani, colaborator al SuperLigii, a dezvăluit experiența neplăcută pe care a avut-o cu echipa de comunicare a lui Ronaldinho.

„Echipa de marketing a lui Ronaldinho m-a contactat să le trimit pozele de la evenimentul de la Iași. Bucurie mare, când vezi așa ceva, te gândești că nu ai stat în frig degeaba.

Primesc o adresă de e-mail și chiar un număr de whatsapp unde să trimit materialele, verific contul de Instagram de pe care am primit mesajul și totul pare în regulă.

Răspund fericit și respectuos, le mulțumesc pentru interes și le trimit link de unde pot cumpăra fotografiile, menționând că dacă au nevoie de ajutor, îi pot îndruma din punct de vedere tehnic.

Îmi mulțumesc și ei, iar după două minute revin cu mesajul: “dacă îți dăm tag pe pagina lui Ronaldinho, ne poți da pozele gratis?”.

Ronaldinho, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie. 78 milioane de urmăritori pe Instagram, aproximativ 100.000 de euro câștigați aseară la Iași, spun ziarele.

Andrei, fotograf care încearcă să își croiască un drum, investind 5.000 euro doar în ultima lună în aparatură, pentru ca 2026 să se vadă mai clar și mai profesionist.

Să mă bucur că îmi dă Ronaldinho tag sau au trecut vremurile alea și trebuie plătite și facturile?”, a postat Andrei Luca, pe pagina sa de Facebook.

Ronaldinho a încasat 150.000 de euro pentru meciul demonstrativ de la Iași

Prezența lui Ronaldinho la Iași i-a costat o sumă enormă pe organizatori. Potrivit As.ro, brazilianul a încasat pentru meciul demonstrativ nu mai puțin de 150.000 de euro.

La meciul demonstrativ au asistat din tribune doar 3.000 de oameni, deși organizatorii se așteptau la cel puțin dublu.

Condițiile meteorologice, cu ploaie și ceață la ora jocului, le-au dat, însă, planurile peste cap.

Nu a ieșit nici planul în ceea ce privește componența celor două echipe. Anunțați inițial la meci, Patrick Kluivert, Clarence Seedorf, Claude Makelele, Ricardo Quaresma, Sebastian Veron, Marco Materazzi, Miodrag Belodedici, Liviu Ciobotariu, Dan Alexa, Lucian Sânmărtean, Andrei Cristea și Adrian Cristea au lipsit.

FOTO Cum arată Ronaldinho, la 45 de aniGalerie FotoComponența celor două echipe de la meciul Ronaldinho and Friends – Romania Legends 7-4

Ronaldinho & Friends: Helton, Frey, Polga, Naldo, Andre Santos, Raphinia, Jankulovski, Amauri, Diego Souza, Edmilson, Roberto, Eric şi Ronaldinho

Romanian Legends: Stanca, Stăncioiu, Paraschiv, M. Niculae, Alin Rațiu, Neaga, Pătrașcu, Mitic, Bucur, Emil Dică, Trică, Onofraș, Tamaș, Miclea, Curelea, Popescu, Niţă şi Mihalache

Etichete: ronaldinho , iasi , meci demonstrativ

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din