Persoane necunoscute au furat aproximativ 20.000 de cartuşe de muniţie ale armatei germane dintr-un camion al unei companii de transport civil, în urmă cu o săptămână, acţiune descrisă de Ministerul Apărării de la Berlin drept un incident de securitate semnificativ, a relatat marţi revista germană Spiegel, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.
„Tratăm furtul foarte în serios, deoarece acest tip de muniţie nu trebuie să cadă pe mâini greşite”, a declarat un purtător de cuvânt pentru publicaţia săptămânală.
Furtul a avut loc în noaptea de luni spre marţi, săptămâna trecută, când cineva a deschis bena camionului, care era staţionat într-o parcare din localitatea Burg, în statul Saxonia-Anhalt, din est, şi a sustras muniţia, a confirmat ministerul.
Furtul a fost descoperit abia a doua zi, când şoferul companiei de transport a ajuns la o cazarmă din apropiere pentru a livra muniţia.
După o primă inspecţie s-a constatat furtul a aproximativ 10.000 de cartuşe de muniţie de luptă pentru pistoale, 9.900 de cartuşe de muniţie de antrenament pentru puşti de asalt şi muniţie pentru generarea de ceaţă.
– articolul continuă mai jos –
Potrivit ministerului, compania de transport civil a încălcat reglementările de securitate pentru transportul de muniţie sensibilă.
Compania de transport ar trebui să fie responsabilă pentru securitatea încărcăturii armatei germane în orice moment, dar această regulă nu a fost respectată în timpul transportului de săptămâna trecută.
Conform anchetei iniţiale, oprirea de luni noapte nu era programată.
Se pare că şoferul a decis spontan să petreacă noaptea la un hotel din apropiere de Burg, iar în acest timp, încărcătura camionului său a rămas nesupravegheată.