Marti, 02 Decembrie 2025, ora 17:43
1618 citiri
Mircea Lucescu (80 de ani) va rămâne, cel puțin pentru moment, pe banca echipei naționale la barajul cu Turcia. În cazul unui deznodământ nefavorabil și a unei eventuale despărțiri, primul antrenor dispus să preia postul de selecționer este Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani), fostul tehnician al lui U Cluj.
Sabău a plecat de la U Cluj la mijlocul lunii octombrie, după eșecul 0-2 cu FC Botoșani. Întrebat dacă ar fi dispus să preia naționala, fostul mijlocaș a spus că în prezent nu se gândește la acest pas, dar nu exclude provocarea după plecarea lui Lucescu:
„Dacă aș antrena echipa națională? Nu-mi pot permite să spun în momentul de față pentru că este domnul Lucescu și e prea important pentru mine ca antrenor și om și nu mi-aș permite să…
(n.r. – În cazul în care nu ar mai fi) Da, mă gândesc, sigur, orice antrenor, care, așa cum am fost și ca jucător, mi-am dorit foarte mult să ajung la echipa națională.”
Sabău a explicat apoi cum a decurs parcursul său ca jucător și antrenor:
Traiesti pe pilot automat? Trafic. Job. Scroll. Somn. Preia controlul.
„Mi-am fixat obiectivul pe termen scurt de fiecare dată, la juniori să joc titular, pe urmă să prind prima echipă, apoi să plec la un club important din România, la Dinamo cum ar fi, să joc aici a fost fantastic. Am reușit să prind echipa, după care echipa națională.
Și ca jucător am început de la Liga 3, ușor, pași mărunți, dar siguri, de verificare, de maturizare, să văd ce înseamnă meseria asta de antrenor.
Sigur că nu aș putea să spun că nu mi-aș dori să antrenez echipa națională, de ce nu? Ar fi un obiectiv și o provocare extraordinară pentru mine dacă s-ar întâmpla acest lucru”, a spus Sabău, la emisiunea „Totul pentru Dinamo”.
De-a lungul carierei sale de antrenor, Sabău a condus U Cluj, Gaz Metan, Gloria Bistrița, Timișoara, FCM Târgu Mureș și Rapid, obținând cu U Cluj 37 de victorii, 29 de remize și 29 de înfrângeri în 95 de meciuri.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent