• Cupa României: UTA – FCSB, miercuri, 21:00, DGS 1

  • Cupa României: Farul – Dinamo, miercuri, 18:30, DGS 1

Antrenorul a fost sunat de președintele Daniel Niculae după eșecul cu UTA, 1-2, pentru a i se spune că patronii clubului vor rezilierea contractului, iar Marius Măldărășanu a fost de acord și a cerut doar plata salariilor la zi, fără achitarea clauzei de reziliere în valoare de 50.000 de euro.

După ce i s-a spus să rezilieze contractul, lui Marius Măldărășanu i s-a transmis ”mai bine să nu”

Daniel Niculae a revenit, însă, cu un apel în care i-a spus lui Marius Măldărășanu ”mai bine să nu”, adică să mai aștepte până la despărțirea oficială.

Marius Măldărășanu suspectează că sibienii vor să mai aștepte pentru a-i rezilia contractul după ce sunt siguri că i-au găsit înlocuitor.

”Nu am mai vorbit cu nimeni, nu m-a sunat nimeni. Trebuia să discutăm, mi-au trimis un act pe care l-am cerut. Eu nu am avut gândul să nu mă duc la Botoșani. Ei au decis, probabil au decis să facă un șoc.

Eu nu voiam să apară nimic în presă, numai că era clar că se va afla. Astăzi au apărut cum că nu aș fi făcut deplasarea la Botoșani, lucruri nu sunt în regulă, lumea trebuie să știe adevărul. 

Nico m-a sunat după meci, mi-a spus că a vorbit cu patronii și că vor să închidem. Fără clauza de reziliere, banii la zi și mai sunt niște clauze. Nu sunt vânător de clauze. 

A revenit cu telefonul, a zis că mai bine să nu. Le-am transmis un mesaj jucătorilor. Ei vor să vadă dacă se înțeleg dacă se înțeleg cu antrenorul, dacă nu ‘Măldă, ce facem?’.

Eu acum câteva săptămâni am avut o discuție cu ei și le-am spus ‘Nu sunt de trei luni aici, în momentul în care vreți să o închideți, o închideți, nu țin de clauză’.

Marius Măldărășanu: ”Ar fi un lucru bun schimbarea mea”

Anul trecut au fost niște vorbe rele și nu vreau să mai vorbesc. Anul trecut trebuia să plec, nu am plecat și apoi am avut șase înfrângeri, apoi am avut cel mai bun an. 

Ar fi un lucru bun schimbarea mea. În primul rând, poate speech-ul nu mai atinge pe toți. Nu e ușor să antrenezi o echipă cu probleme 4 ani jumate. Sunt multe lucruri complicate, sunt lucruri pe care le-ar afla contestatarii mei și ar fi mai maleabili.

Este clar că, venind un alt antrenor, o să se facă un efort financiar, se va schimba ceva. E un lucru benefic de multe ori. Ei trebuie să fie inspirați, așa cum au făcut anul trecut cu mine, datorită insistențelor mele”, a declarat Marius Măldărășanu, la Liga Digisport.

Foarte probabil, despărțirea lui Marius Măldărășanu de Hermannstadt se va produce oficial în următoarele zile.

Etichete: daniel niculae , marius maldarasanu

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din