Duminica, 21 Septembrie 2025, ora 07:26
3467 citiri
Edi Iordănescu FOTO X Legia
În Polonia, echipa lui Bogdan Racovițan, Raków, a remizat acasă cu formația Legia, antrenată de Edward Iordănescu, scor 1-1.
Au marcat Lopez ‘45+7 (penalti) pentru Raków și Stojanović ’41 pentru Legia. Racovițan a jucat pe toată durata partidei.
În clasament, Legia ocupă doar locul 7, cu 11 puncte (7 jocuri), în timp ce Raków este pe 15, cu 7 puncte.
Edi Iordănescu a contestat dur decizia de a se acorda penalty pentru Raków: „Nu vreau să încep prin a analiza prestația arbitrului. Am venit aici pentru victorie. Muncim pentru a aborda fiecare meci cu această mentalitate. Cred că am meritat să câștigăm astăzi. În prima repriză, pe teren a fost o singură echipă. Am marcat, am controlat jocul. Ar fi trebuit să intrăm la pauză cu avantaj pe tabelă.”
„În primul rând, nu a fost fault la Kapuadi înainte de acea fază. Nu poți dicta o astfel de lovitură liberă. Niciodată!” – a tunat antrenorul Legiei.
Apoi a vorbit direct despre duelul dintre Stojanović și Zoran Arsenić:
„Când un jucător sare la minge, are picioarele în aer, e de-ajuns să-l atingi cu un deget ca să-i dezechilibrezi corpul. Am revăzut faza asta de 20 de ori ca să găsesc o explicație, dar nu pot. De trei luni nu am vorbit despre arbitraje și voi încerca să mențin acest principiu și pe viitor, dar astăzi trebuia să câștigăm. Acel moment al meciului a fost foarte important.”
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
