3 Decembrie 2025, 22:05
Redacţia PiataAuto.md

Dacia Bigster a reuşit deja să facă furori în Europa, mai ales în cea centrală şi vestică, acolo unde modelul românesc le aminteşte cumpărătorilor de un raport de preţ calitate pe care mult mărci europene l-au uitat deja. Pentru noi, cei din zone mai estice ale Europei, poate părea că Dacia a urcat şi ea în preţ foarte mult şi e greu să ne împăcăm cu ideea, dar adevărul e că în Olanda sau Germania modelele celor de la VW sau Skoda au ajuns deja să coste 40-50 mii euro sau mai mult. Aşa că atunci când vezi ceva care începe cu 2 în faţă, iar într-o echipare generoasă poate trece puţin peste 30 mii, totul devine foarte interesant. Ei bine, de curând olandezii au testat o Dacia Bigster Hybrid 155 pe standul dinamometric şi au fost uimiţi de curba puterii modelului românesc, care nu e deloc lineară.

Despre Dacia Bigster Hybrid 155 s-a mai pus deja că în condus continuu la viteză mare ajunge să-şi epuizeze bateria, iar când o epuizează, nu mai poate oferi puterea sa maximă şi nu mai poate atinge nici viteza promisă.

Prin urmare, noua verificare a olandezilor, pe un stand dinamometric profesionist, trebuia să scoată la iveală adevăraţii parametri, care sunt livraţi de acest model românesc.

Olandezii mai spun că sistemul hibrid de pe Dacia e mai complicat, combinând motorul cu propulsie de 1,8 litri şi două electromotoare, dar, teoretic ar trebui să se poată atinge cei 155 CP promişi. Sau 156 CP şi 172 Nm, dacă e să fim mai exacţi, conform specificaţiilor Dacia.

Maşina a început a rula pe stand, cu toate cele patru roţi mişcându-se intens şi cu un ventilator puternic în faţă, pentru a răci motorul, înlocuind vântul din faţă, or, aşa se fac lucrurile pe standurile profesioniste.

S-au făcut mai multe ture şi încercări, pentru a avea rezultate comparabile şi verificabile prin repetiţie. O anumită variaţie de 1-2 CP poate fi normală de la o încercare la alta, dar rezultatul ar trebuie să fie consistent. Nu se ştia dacă aceeaşi consecventă putea fi asigurat şi de sistemul hibrid al Daciei.

Olandezii au rămas uimiţi de un simptom curios al lui Bigster, şi anume că uneori, spre vârful plajei de turaţii, toată puterea pare să dispară brusc, maşina având şi un soi de tremur pe stand în acel moment.

Apoi, puterea pare să revină înapoi şi Dacia continuă să livreze putere. E foarte variabilă şi nu tocmai predictibilă această manieră de livrare a puterii şi cuplului, spun ei.

Olandezii spune că au reuşit să atingă 155 CP pe dinamometru, însă valoarea vine atunci când maşina decide să includă şi propulsorul, şi electromotorul, şi de obicei puterea maximă e livrată în reprize scurte, greu de înregistrat pe un asemenea stand.

Deci, Dacia nu minte şi Bigster şi-a confirmat puterea de 155 CP, doar că din cauza modului de operare a sistemului său hibrid şi al cutiei de viteze e foarte variabilă curba puterii obţinute.

Foto: Curba puterii şi cuplului la Dacia Bigster Hybrid 155 pe standul dinamometric

Din această cauză, valoarea cuplului n-a putut fi măsurată într-un mod elocvent şi cei 172 Nm n-au putut fi nici confirmaţi, nici infirmaţi.

Totuşi, olandezii concluzionează că, deşi curba puterii e bizară şi atipică, Dacia Bigster livrează ceea ce promite. Aşa că se poate opta pentru ea dacă cineva-şi doreşte această configuraţie hibridă.

Vezi totul în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate în limba dorită din comenzile player-ului.

0

11,496

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)

Înapoi

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT