David Coulthard, fost pilot important în Marele Circ, l-a comparat pe Max Verstappen cu legendarul Elvis Presley înainte de ultima etapă din sezonul 2025 al Formulei 1, informează Racingnews365.com.

Revenirea lui Verstappen este comparată de David Coulthard cu cea a lui Elvis Presley din 1968

După Marele Premiu al Olandei (de acasă, din vara acestui an), Verstappen se afla la 104 puncte distanță de primul loc din Formula 1, ocupat la acel moment de Oscar Piastri.

Niciun calcul nu-l mai includea pe Max în lupta pentru titlul mondial.

La câteva luni distanță, înainte de ultima etapă, Verstappen are șansele sale de a cuceri cel de-al cincilea titlul mondial consecutiv și de a egala performanța fantasticului Michael Schumacher.

Vorbind despre revenirea formidabilă a lui Verstappen, David Coulthard (fost pilot important în Formula 1) l-a comparat pe olandez cu Elvis Presley.

După un succes fulminant în carieră, Elvis a avut o perioadă de plafonare la sfârșitul anilor 60. Revenirea s-a produs în mare stil, cu ocazia „’68 Comeback Special”, producție difuzată pe NBC. Vorbim despre un concert eveniment care l-a readus în lumina reflectoarelor pe „regele rock and roll-ului”.

Coulthard compară revenirea lui Verstappen din acest sezon de Formula 1 cu cea a lui Elvis Presley.

– articolul continuă mai jos –

„Este ca cea mai mare revenire de la emisiunea specială a lui Elvis din 1968.

Este pur și simplu incredibil. A revenit în forță și a schimbat percepția multor oameni care nu erau fani ai lui Max”, a spus David Coulthard pentru Channel 4.

„Acum (n.r. Max) trebuie să recunoască cât de puternic și constant a fost.

Nu există nicio îndoială că Max va intra cu entuziasm în paddock-ul de la Abu Dhabi și va simți că este prima cursă pentru el, nu a 24-a.

Dar, cu toate acestea, este un alt circuit pe care McLaren a câștigat anul trecut, este o pistă care, pe hârtie, pare să se potrivească mașinii lor, așa că este o resetare completă”, încheie Coulthard.

În vârstă de 57 de ani, Coulthard a condus de-a lungul carierei din F1 pentru Williams, McLaren și RedBull. Are 13 victorii de etapă și 62 de podiumuri.

Cum câștigă Max Versappen titlul mondial din F1

  • Câștigă la Abu Dhabi, iar Norris termină pe locul 4 sau mai jos.
  • Termină pe locul 2, iar Norris nu termină mai sus de locul 7, cu Piastri terminând în spatele lui.
  • Încheie pe locul 3 la Abu Dhabi, Norris nu termină mai sus de locul 9, iar Piastri nu câștigă.
  • Termină pe locul 4, Piastri nu termină mai sus de locul 3, iar Norris nu se clasează în top 10.

Cum arată clasamentul piloților înainte de ultima etapă din F1

  1. Lando Norris (McLaren) 408 puncte
  2. Max Verstappen (RedBull) 396
  3. Oscar Piastri (McLaren) 392
  4. George Russell (Mercedes) 309
  5. Charles Leclerc (Ferrari) 230
  6. Lewis Hamilton (Ferrari) 152
  7. Kimi Antonelli (Mercedes) 150
  8. Alexander Albon (Williams) 73
  9. Carlos Sainz (Williams) 64
  10. Isack Hadjar (Racing Bulls) 51
  11. Nico Hulkenberg (Kick Sauber) 49
  12. Fernando Alonso (Aston Martin) 48
  13. Oliver Bearman (Haas) 41
  14. Liam Lawson (Racing Bulls) 38
  15. Yuki Tsunoda (RedBull) 33
  16. Esteban Ocon (Haas) 32
  17. Lance Stroll (Aston Martin) 32
  18. Pierre Gasly (Alpine) 22
  19. Gabriel Bortoleto (Kick Sauber) 19
  20. Franco Colapinto (Alpine) 0
  21. Jack Doohan (Alpine) 0

Clasamentul constructorilor din Formula 1

  1. McLaren 800 puncte / campioană
  2. Mercedes 459
  3. RedBull 426
  4. Ferrari 382
  5. Williams 137
  6. Racing Bulls 92
  7. Aston Martin 80
  8. Haas 73
  9. Kick Sauber 68
  10. Alpine 22

Marile Premii din sezonul 2025 al Formulei 1