Subiectul trupelor ruse staționate ilegal în Transnistria
a revenit în prim-planul diplomației europene, fiind catalogat drept o condiție
esențială pentru securitatea continentală. În timp ce Bruxelles-ul cere
includerea acestui dosar în viitoarele tratative de pace, profesorul
universitar Radu Carp explică riscurile unei negocieri „la pachet” și de ce Republica
Moldova nu își dorește o reintegrare rapidă a teritoriului din stânga Nistrului.
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a transmis, la începutul săptămânii, în urma reuniunii miniștrilor apărării din Uniunea Europeană desfășurată
la Bruxelles, un mesaj legat de arhitectura de securitate post-război.
Oficialul european a subliniat că orice negociere serioasă trebuie să abordeze
prezența militară a Moscovei dincolo de granițele Ucrainei, inclusiv în
Republica Moldova.
„Republica Moldova este unul dintre exemplele celor 19
țări pe care Rusia le-a atacat anterior, iar trupele ruse sunt încă prezente
acolo. Dacă negociatorii doresc ca războiul să se oprească și să nu se extindă
pe alte teritorii, trebuie să ne asigurăm că Rusia nu va mai invada vreodată și
își va retrage trupele din regiunile Europei unde mai sunt prezente”, a
declarat Kaja Kallas.
Răspunzând la o întrebare privind retragerea trupelor din
regiunea transnistreană, ea a precizat că un acord de pace durabil implică
angajamente clare din partea Kremlinului, fiind important de văzut „ce anume
concesionează Rusia și cum contribuie la o pace de durată nu doar în Ucraina,
ci și în alte țări din regiune”.
Capcana negocierilor „la pachet”
În acest context diplomatic tensionat, profesorul Radu Carp
validează legătura dintre cele două dosare, dar avertizează asupra capcanelor
tactice.
„Într-adevăr, aici este un aspect care a fost multă vreme
ignorat. Am spus de mai multe ori că rezolvarea războiului din Ucraina nu se
poate face decât printr-o soluție mai amplă regională, pentru că Transnistria
este parte a agresiunii Federației Ruse în spațiul ex-sovietic, la fel ca și
alte regiuni, dar este mai importantă pentru procesul de pace din Ucraina,
pentru că se învecinează chiar cu Ucraina”, afirmă profesorul Carp.
Dilema principală apare în momentul stabilirii ordinii de zi
a eventualelor tratative. Radu Carp atrage atenția că Rusia are o agendă
proprie, mult mai vastă decât simpla situație de pe Nistru, și ar putea folosi
condițiile puse de UE în avantajul său.
„Nu trebuie să cădem în capcana Rusiei, care afirmă că
este dispusă să discute despre sfârșitul războiului din Ucraina cu condiția să
discute toate problemele de securitate de pe continentul european”, explică
analistul.
Profesorul detaliază că abordarea corectă implică pași mici
și siguri, nu o negociere globală care să pună în discuție prezența aliată în
regiune.
„Problema Transnistriei trebuie discutată foarte serios
în negocieri, dar nu în formula propusă de Rusia, care implică retragerea
tuturor trupelor NATO din estul Europei. Aceasta este agenda pe care Federația
Rusă ar dori să o impună”, punctează Carp.
Soluția propusă de expert vizează o secvențiere clară a
acțiunilor: „Cred că întâi ar trebui să existe o încetare a focului în Ucraina,
un armistițiu, urmat de discuții de pace care să privească și viitorul
regiunii”.
Dezinteresul Moscovei
Profesorul subliniază schimbarea atitudinii Moscovei față de
Tiraspol. Spre deosebire de enclava Kaliningrad, puternic militarizată și
susținută logistic, Transnistria pare să fi pierdut prioritatea pe agenda
Kremlinului, atâta timp cât linia frontului nu ajunge la Odesa.
„Kaliningrad poate fi aprovizionat și este aprovizionat
de Federația Rusă, care a lăsat acolo un arsenal impresionant. În Transnistria,
însă, Rusia pare dezinteresată în momentul de față. Nu mai alimentează cu gaz,
nu mai plătește pensii și menține contingentul doar formal”, observă
profesorul Carp.
Modelul Cipru de reintegrare
În lipsa sprijinului financiar rusesc, balanța economică s-a
înclinat decisiv în favoarea Chișinăului. Strategia Republicii Moldova nu mai
vizează o soluție politică imediată sau o preluare de suveranitate forțată, ci
o abordare pragmatică, bazată pe nivelul de trai.
„Republica Moldova nu și-a propus să asimileze tot
Transnistria. Ceea ce speră este să creeze un nivel de trai mult mai ridicat în
partea pe care o controlează. În urmă cu câțiva ani, nu era atractivă pentru
Transnistria, iar diplomații ruși aminteau mereu că pensiile din Transnistria
erau duble față de cele din Chișinău. Acum situația s-a inversat”, explică
Radu Carp.
Rezultatul acestei strategii este vizibil în fluxul de forță
de muncă.
„Vedem din ce în ce mai mulți locuitori din Transnistria
care fac naveta pentru un loc de muncă în această zonă. (…) Astăzi există
zeci de mii de transnistreni care fac naveta, pentru că salariile din
Transnistria au început să rămână în urmă”, subliniază expertul.
Această tactică amintește de situația din Marea Mediterana, unde
Cipru a reușit să adere la Uniunea Europeană, fără să mai emită de facto
pretenții asupra teritoriul din nordul insulei, unde se află așa-numita
Republică Turcă a Ciprului de Nord, recunoscută doar de Turcia.
„La fel ca în Cipru, este mai bine să se păstreze status
quo-ul și să se creeze condiții economice pentru ca locuitorii zonei să fie
atrași de partea administrată de Chișinău”, conchide profesorul.
Provocarea instituțională
Chiar și în ipoteza fericită a retragerii trupelor ruse,
cerută imperativ de Kaja Kallas, reintegrarea administrativă rămâne un obstacol
major. Transnistria a evoluat de la o simplă regiune separatistă la o entitate
cu structuri statale paralele, consolidate timp de trei decenii.
„Transnistria nu mai este de mult o regiune separatistă,
ci un pseudostat cu instituții proprii, parlament, guvern, autorități locale
alese, dar nerecunoscut oficial. Este foarte greu să faci un plan de
reintegrare a unei regiuni astfel organizate”, avertizează Radu Carp.
Din acest motiv, menținerea actualului echilibru, deși
imperfect, pare să fie opțiunea preferată de toate părțile implicate, cel puțin
pe termen scurt.
„Chiar dacă Federația Rusă și-ar retrage trupele,
Transnistria și-ar menține o oarecare statalitate”, spune analistul,
menționând că ultimul incident major a avut loc în 2012.
Concluzia expertului este că drumul european al Republicii
Moldova reprezintă cel mai puternic instrument de negociere. Pe măsură ce țara
avansează spre UE, forța de atracție economică va deveni irezistibilă pentru
locuitorii din stânga Nistrului.