Sambata, 06 Decembrie 2025, ora 12:25

2376 citiri

Ce înseamnă "taxa de manipulare" introdusă de Uniunea Europeană. Maria Grapini: "Pe mine mă preocupă cum va fi aplicat regulamentul în România"

Maria Grapini, în timpul unei ședințe a Parlamentului European FOTO Parlamentul European

Eliminarea pragului de 150 de euro la importuri și introducerea, pentru prima dată, a unei taxe de manipulare schimbă regulile comerțului în UE, avertizează eurodeputata Maria Grapini. Vicepreședinta Comisiei pentru Piața Internă spune că România riscă să devină poarta de intrare pentru produse nesigure dacă vămile nu sunt pregătite, în timp ce noile reguli urmăresc să combată concurența neloială și să întărească siguranța consumatorilor.

„Nu întotdeauna trebuie să te bucuri că un produs este foarte ieftin dacă nu ai garanția siguranței lui. Iată un exemplu: am votat recent regulamentul privind siguranța jucăriilor, mult așteptat, deoarece majoritatea jucăriilor proveneau din țări terțe și erau nesigure, existând riscul unor accidente la copii. Totuși, insist asupra faptului că, dacă vămile noastre nu au dotările necesare și nu dispun de personal pregătit pe proceduri și pe regulamente, se va crea o breșă majoră, iar toate produsele care nu pot intra prin alte vămi vor ajunge în România. Abia apoi ne vom plânge că avem deșeuri, marfă contrafăcută sau produse de proastă calitate.

Pe de altă parte, acest regulament trebuie bine înțeles și din perspectiva operatorilor economici. Nu este suficient să avem vămile pregătite, este necesar și un comerț echitabil și etic din partea comercianților importatori. De ce s-a ajuns la concluzia eliminării pragului de 150 de euro? Pentru că microîntreprinderile și IMM-urile care erau corecte importau cantități ce depășeau acest prag și plăteau toate taxele. Între timp, alte persoane importau ca persoane fizice bunuri sub 150 de euro, luând chiar 100 de pachete, obținând un preț mai mic și ocolind taxele, ceea ce crea concurență neloială celor corecți. Un alt aspect pozitiv este introducerea noțiunii de „companie sigură”: dacă o companie nu înregistrează incidente și respectă regulile, beneficiază de anumite facilități privind timpul de procesare și control. Este pentru prima dată când se introduce această idee de siguranță aplicată companiilor”, a spus Maria Grapini, la Antena3 CNN.

Ce este taxa de manipulare

Ea a subliniat faptul că se introduce, pentru prima oară, „taxa de manipulare”.

apartamente de vanzare bucuresti 3 camere

„În același timp, s-a negociat foarte mult la trialog — suntem la ultimul trialog — asupra definiției taxei de manipulare. Se introduce pentru prima dată o astfel de taxă, care va rămâne la bugetul Uniunii Europene, dar va merge și către statele membre. Noi, în Parlament, am susținut că trebuie să reprezinte venituri suplimentare proprii, dar și să ajungă la autoritățile vamale naționale. Am definit modul de aplicare, inclusiv ideea de taxare progresivă pentru colete mici și mari. Sunt multe detalii, dar s-au găsit compromisuri utile.

Pe mine mă preocupă cum va fi aplicat regulamentul în România, ca să nu avem de suferit din cauza diferențelor de interpretare și aplicare, în timp ce celelalte 26 de state își curăță piețele, iar produsele din țări terțe ajung la noi. Este evident că, dacă aceste produse intră în România — iar acesta este și rolul noii autorități înființate — există un risc pentru întreaga piață internă, pentru că odată intrate în țară, pot ajunge mai departe și în celelalte state membre”, a subliniat ea.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent