• SuperLiga: Csikszereda – FC Argeș, sâmbătă, 17:00, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB – Dinamo, sâmbătă, 20:30, DGS 1

Lautaro Martinez (11), Marcus Thuram (59), Hakan Calhanoglu (81) și Carlos Augusto (86) au punctat pentru gruparea milaneză, care a urcat, cel puțin provizoriu, pe prima poziție în Italia.

Cristi Chivu, nota 7,5 după ce l-a învins fără drept de apel pe Fabregas și a urcat pe primul loc în Serie A

”Nerazzurrii” au adunat 30 de puncte, cu două peste Milan și Napoli, echipe care nu și-au disputat încă jocurile din această rundă. De partea cealaltă, Como, antrenată de Cesc Fabregas, tehnician care a fost pe lista Interului în vară, se află pe locul 6, cu 24 de puncte.

După joc, cei de la TuttoMercatoWeb l-au notat pe Chivu cu 7,5, cel mai mare calificativ din tabăra Interului, la egalitate cu Calhanoglu și Lautaro.

În schimb, Fabregas a primit 5, iar sursa menționată anterior a transmis că, odată cu acest succes, antrenorul român le-a dat peste nas tuturor celor care considerau că Fabregas era o variantă mai bună pentru banca tehnică a milanezilor.

”Un meci cu siguranță nu înseamnă nimic și este mult prea devreme să judecăm, dar Chivu le răspunde celor care au susținut că Fabregas era cea mai bună opțiune pentru Inter în vară.

S-a pregătit perfect pentru meci, Como a fost devastată. Acum se bucură de o seară în fruntea clasamentului”, au scris jurnaliștii italieni.

VIDEO Rezumat Inter – Como 4-0Clasamentul din Serie A clasament-serieA Clasamentul din Serie A / Foto: flashscore.ro

Etichete: inter , cristi chivu , presa italia , nota chivu , inter como

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din