
7 Decembrie 2025, 21:59
Redacţia PiataAuto.md
Jaguar I-Pace a fost la un moment dat una din cele mai fascinante maşini electrice din câte existau în lume la acel moment. Ne amintim şi noi când am testat-o, iar cei 400 CP, cu un cuplu livrat instantaneu, erau copleşitor de plăcuţi. Am fost ulterior şi într-o călătorie lungă cu ea până în Germania şi înapoi şi am constatat că uneori avea probleme cu stabilirea conexiunilor cu staţiilor şi pornirea încărcării, dar şi că-şi creştea consumul foarte mult pe ploaie şi zăpadă. Dar între timp, Jaguar I-Pace a ajuns un adevărat paria, din cauza problemelor imense care s-au descoperit la bateriile acestui model, în special pe exemplarele fabricate în primii doi ani. În Marea Britanie şi SUA producătorul a fost impus să facă mai multe rechemări, care nu dăduseră rezultatele dorite, aşa că într-un final maşinile au fost cumpărate înapoi şi casate de producător. Şi Norvegia a decis apoi să caseze 130 de exemplare. Iar în unele ţări încă se mai încearcă înlocuirea bateriilor, dar cu un timp lung de aşteptare. Dacă eşti deja în afara garanţiei, însă, în unele ţări poţi afla că din cauza deficitului de baterii, preţul uneia noi e de 128.000 euro, ca în cazul recent din Finlanda. Da, 128 mii euro, pentru o baterie, mai mult decât a costat maşina când era nouă. E felul lui Jaguar de a-ţi spune să-ţi duci maşina la casare fără a ţi-o spune direct. Un mecanic român din Marea Britanie, pe numele George, deţinător al unui service specializat în maşini electrice şi hibride, a avut un asemenea Jaguar pe care dealerii nu voiau să-l repare decât printr-o schimbare completă de baterie, care costă atât de mult încât era mai logic să se caseze maşina. Mecanicul român, însă, a făcut ceea ce nu voiau să facă dealerii şi a salvat maşina mai simplu decât se putea intui.
Maşina a venit pe propriile roţi la service, dar mai avea o autonomie rămasă de doar 5 mile şi ea refuza încărcarea. Nu e o maşină foarte veche, având pe odometrul său doar 71.017 mile parcurse, adică circa 114.300 km. Şi e trist când o maşină electrică e efectiv trimisă la casare la doar 114 mii km.
Mecanicul român spune că e foarte bizar că maşina are o eroare a bateriei de înaltă tensiune, dar în acelaşi timp permite condusul mai departe a maşinii. De obicei, maşinile electrice nu mai permit funcţia de condus când e vreo problemă majoră cu bateria.
Maşina avea foarte multe erori înregistrate, unele din ele absurde din perspectiva păstrării funcţionalităţii. Circuitul interlock era marcat ca fiind deschis la cablul de înaltă tensiune a bateriei, care e un circuit adiţional de siguranţă pe lângă cel propriu-zis de înaltă tensiune. Când acesta eşuează, nici circuitul principal nu se mai conectează.
Citirea statisticilor bateriei arăta şi un dezechilibru îngrijorător între module. Iar bateria de 12V n-a fost încărcată în ultimul episod de condus şi avea deja tensiune prea joasă.
Mecanicii au început dezasamblarea primelor componente şi cablaje de înaltă tensiune de sub bancheta spate şi capotă, iar partea bizară e că până şi după deconectarea acestora, maşina lăsa regimul Ready să se activeze şi admitea teoretic să fie condusă. Asta e o încălcare gravă a protocoalelor de securitate şi e probabil ca maşină să lase curentul de înaltă tensiune să ajungă acolo unde nu ar trebui, iar reparaţia trebuie făcută cu mare prudenţă.
S-a trecut la inspectarea fizică a modulelor de control, iar cel al bateriei părea să nu aibă vreo problemă.
S-a demontat apoi toată unitatea frontală de propulsie, care vine cu tot cu invertor, reductor şi o mulţime de alte componente responsabile de răcire. Nici aici nu părea să fie vreo problemă, la prima vedere. Dar era nevoie să se dezasambleze componentele cheie separat.
S-au verificat apoi şi primele circuite interlock la primele cabluri de înaltă tensiune demontate şi deocamdată parametrii fizici păreau corecţi.
După alte verificări de cabluri în jurul acestor module, George spune că suspectează că problema va fi descoperită la conectoarele bateriei de înaltă tensiune, acolo unde ele sunt expuse mai mult condiţiilor dure ale drumurilor. Dar e doar o presupunere deocamdată.
Înainte de asta, trebuia inspectat şi electromotorul faţă. Iar la suportul lui s-au descoperit deja bucşe uzate, la doar 114 mii km.
Dezasamblarea electromotorului a arătat că nu există scurgeri nedorite în interior, care să fi provocat scurtcircuite.
Prin urmare, s-a trecut ulterior la demontarea bateriei principale şi inspectarea ei. Circuitele din baterie sunt un pic neobişnuite, având şi căi de revenire, dar George a găsit instrucţiuni detaliate şi a abordat lucrurile ca un electrician, nu ca un mecanic. Urmau verificările de trasee electrice şi rezistenţe.
Testele au arătat că în interiorul bateriei, în circuitele celulelor, nu exista o problemă. Dar era nevoie să se verifice şi blocurile de control din interiorul bateriei. O posibilă problemă s-a găsit pe circuitul are duce de la baterie spre unitatea de climatizare.
Când s-a decopertat acel set de cabluri, George şi colegii săi au descoperit că acele cabluri subţiri din interior se destrămau, iar unul era rupt. De pe celelalte cădea plasticul uscat dacă îl rodeai un pic. Deci, se pare că întreaga maşină electrică era trimisă la casare din cauza unui cablu de 1 mm diametru, pe care nimeni nu s-a obosit până acum să-l caute!
Cablajul a fost schimbat, iar maşina a fost reasamblată, cu toate programările făcute. Bateria a putut fi încărcată, iar maşina a fost condusă circa 200 mile pentru a echilibra celulile bateriei şi a se vedea dacă bateria ajunge din nou la echilibrul de tensiune dorit. Şi a ajuns, deci bateria era într-o stare absolut bună şi nu trebuia înlocuită, de fapt.
George a reparat şi o eroare adiţională cu semnalarea erorii sistemului SOS pe maşină, problema căreia vine de la fapt la vehiculele JLR de la un modul din portbagaj, are o baterie mică, ce se descarcă în timp şi trebuie înlocuită.
În cele din urmă, toată reparaţia a costat 2.520 lire, tot costul fiind alocat manoperei de investigare şi reparare. Faţă de perspectiva schimbării nejustificate a unei baterii sau casării maşinii, e de-a dreptul o salvare, făcută de mecanicul român din Marea Britanie.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
1,221

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

