
9 Decembrie 2025, 22:24
Redacţia PiataAuto.md
VW e una din cele mai vândute mărci de automobile în Norvegia, clasându-se în ultimul an fie pe poziţia 1, fie pe cea secundă, cedându-le periodic locul celor de la Tesla. Norvegia e ţara în care vânzările de maşini electrice au depăşit deja 95-96% dintre cele noi în ultimele luni, iar VW şi-a câştigat o popularitate tot mai dominantă datorită diversităţii modelelor sale. Totuşi, acum VW a făcut cea mai mare livrare singură în Norvegia, cu o navă imensă, descărcând mii de maşini, în graba de a reuşi să le înmatriculeze până la anul nou, informează publicaţia norvegiană TV2 Broom.
Această grabă e dictată de schimbarea regimului de taxare al maşinilor electrice în Norvegia. Acum, toate maşinile electrice sunt scutite de TVA pentru primele 500.000 coroane, echivalentul a circa 42.350 euro. Dacă o maşină costă mai puţin de atât, ea e scutită de taxe. Dacă ar costa mai mult, pentru ea se plăteşte TVA-ul standard pentru diferenţe preţ între cifra efectiv şi primele 500.000 coroane.
Începând cu 1 ianuarie 2026, însă, pragul coboară la 300.000 coroane, sau circ 25.400 euro. Asta înseamnă că toate maşinile electrice vor avea TVA de 25% aplicat pe toată diferenţa de sumă dintre preţul lor şi primele 25.400 euro. O maşină care costă acum 42.300 euro, spre exemplu, şi e scutită complet de TVA, va fi ulterior scutită de TVA doar în primele 25.400 euro, iar pentru 16.900 euro se va calcula TVA adiţional de 4.225 euro. Preţul final al unei maşini care costă 42.300 euro acum va deveni de 46.525 euro. Iar modificările aprobate prevăd că în următorii ani şi pragul de 300.000 coroane va fi redus, până la o eliminare completă.
Toate aceste modificări de taxe au determinat cumpărătorii norvegieni să dea buzna în showroom-uri şi să cumpere maşini electrice în număr record în ultimele două luni. Iar unii producători, precum VW, au înţeles că acum e momentul oportun de a acţiona rapid.
Germanii nu s-au chinuit cu încărcarea de maşini pe camioane sau trenuri, ci au încărcat o navă imensă cu maşini. E vorba de nava Viking Destiny, a cărei capacitate oficială e stabilită la echivalentul a 6.700 automobile. Practic, producătorul german a contractat nava imensă doar pentru el şi doar pentru această livrare unică, pentru a reuşit să livreze mii de maşini în Norvegia, perfectându-le actele de import şi eventual chiar şi vânzarea, şi a le economisi TVA-ul norvegienilor.
Marea majoritate a maşinilor de la bord sunt exemplare de VW ID.7 şi ID.4/ID.5, cele mai populare modele electrice VW din Norvegia.
Foto: Descărcarea maşinilor electice de pe nava Viking Destiny în Norvegia
Importatorul norvegian a confirmat că se va încerca înmatricularea tuturor maşinilor înainte de revelion şi a declarat că e fericit că a reuşit să aibă susţinerea totală a producătorului norvegian pentru a organiza logistica acestei livrări imense a atât de multe maşini electrice.
Cei de la VW s-au gândit să profite dublu de această oportunitate şi i-au îndemnat şi pe cei de la Ford să profite de această oportunitate din Norvegia şi să pună în funcţiune uzina din Koln, care se plânge pe volume mici, la capacitate maximă pentru a umple şi ei o navă TVA, cum sunt poreclite aceste nave.
Foto: Exemplare Ford descărcate în Norvegia
De ce ar fi VW atât de mărinimos faţă de concurentul său? Deoarece modelele electrice Ford Explorer şi Capri, fabricate în Koln, sunt construite pe platformă de VW ID.4, iar mai multe modele Ford fabricat înseamnă mai multe componente majore produse la fabricile VW şi livrate la Ford în Koln. Prin urmare, profită Ford, dar profită dublu şi VW datorită vânzărilor Ford din Norvegia în această lună.
Totuşi, pentru că a mai concediat oameni la fabrica din Koln şi şi-a redus numărul de ture, Ford n-a putut reacţiona la fel de rapid şi a livrat mai puţin de 1.200 de maşini electrice în Norvegia cu nava contractată de ei.
Astfel, a devenit deja foarte clar că luna decembrie va fi una cu recorduri absolute de vânzări de maşini electrice în Norvegia. Şi e o mare doză de siguranţă că şi întreg anul 2025 va marca recorduri răsunătoare datorită ultimelor două luni de vânzări şi acestor partide uriaşe de maşini electrice livrate pe ultima sută de metri.
2
12,947

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

