Democrata Eileen Higgins a câștigat cursa pentru funcția de primar al orașului Miami/FOTO:X/@MeidasTouch
Democrata Eileen Higgins a câștigat marți, 9 decembrie, cursa pentru funcția de primar al orașului Miami, învingând un candidat republican susținut de fostul președinte Donald Trump. Rezultatul pune capăt unui șir de aproape trei decenii în care democrații nu au reușit să obțină această funcție și oferă partidului un impuls înaintea alegerilor legislative americane din 2026, notează Associated Press.
Higgins, în vârstă de 61 de ani, devine prima femeie care conduce orașul. Într-o comunitate cu majoritate hispanică, ea a vorbit frecvent despre impactul politicilor stricte privind imigrația adoptate în timpul administrației Trump, spunând că multe familii din Miami se tem de posibile rețineri ale unor rude. Deși cursa a fost oficial una nepartizană, Higgins s-a prezentat deschis ca democrată și l-a învins pe Emilio Gonzalez, fost city manager și candidatul susținut de Trump. Gonzalez a declarat că a felicitat-o telefonic.
„Ne confruntăm cu un tip de discurs public extrem de dur, mai ales la adresa comunităților de imigranți”, a declarat Higgins pentru Associated Press. „Locuitorii din Miami au fost pregătiți să lase acest lucru în urmă.”
Deși alegerile locale nu reprezintă un indicator direct pentru scrutinele naționale, cursa a atras atenția liderilor ambelor partide. Rezultatul le oferă democraților un moment favorabil într-o perioadă în care republicanii încearcă să-și consolideze influența în Florida, inclusiv într-un district majoritar hispanic din Miami-Dade. Zona a evoluat politic spre dreapta în ultimii ani.
„Rezultatul din această seară reprezintă un nou semnal de avertizare pentru republicani”, a afirmat Ken Martin, președintele Comitetului Național Democrat, într-un comunicat.
apartamente de vanzare bucuresti 2 camere
Câțiva democrați cunoscuți la nivel național și-au exprimat sprijinul pentru Higgins, printre ei fostul secretar al transporturilor Pete Buttigieg, senatorul Ruben Gallego și fostul primar al orașului Chicago, Rahm Emanuel, care au mers la Miami pentru a mobiliza alegătorii. Higgins, vorbitoare de spaniolă, a reprezentat timp de șapte ani un district conservator din Miami-Dade, care include cartierul cubanez Little Havana. La începutul carierei politice, în 2018, s-a prezentat alegătorilor drept „La Gringa”, pentru a o ajuta pe public să-i pronunțe numele.
Îngrijorări în rândul republicanilor
Partidul Republican se bucură de ani buni de sprijin solid în rândul alegătorilor originari din Cuba, Venezuela și Nicaragua, mulți dintre aceștia percepând aripa progresistă a Partidului Democrat ca apropiată de regimurile din care au fugit. În ultimele luni, însă, unii republicani locali au manifestat îngrijorare după victoriile democraților în alegeri din New Jersey și Virginia, unde candidații câștigători au obținut rezultate bune în rândul alegătorilor non-albi.
Aceste rezultate au fost interpretate ca un semnal al preocupărilor legate de creșterea prețurilor și de politicile stricte privind imigrația.
Maria Elvira Salazar, reprezentantă republicană în Congres pentru un district ce include orașul Miami, a descris reacțiile alegătorilor ca „un semnal de trezire”, adăugând că alegătorii hispanici își doresc o frontieră sigură și o economie stabilă, dar și soluții pentru imigranții vechi, fără cazier.
„Votul hispanic nu este garantat”, a spus ea într-un mesaj video pe X. „Hispanicii s-au căsătorit cu Donald Trump, dar doar se întâlnesc cu Partidul Republican.”
David Jolly, care candidează din partea democraților pentru funcția de guvernator al Floridei, a spus că rezultatul de la Miami este un semn încurajator pentru partid într-un stat considerat cândva un veritabil teren de luptă.
O funcție cu rol simbolic, dar cu vizibilitate ridicată
Deși rolul de primar al Miami este în mare parte ceremonial, Higgins a declarat că intenționează să îl trateze ca pe o funcție cu normă întreagă. Orașul face parte din comitatul Miami-Dade, pe care Trump l-a câștigat anul trecut — o schimbare majoră față de pierderea categorică suferită în fața lui Hillary Clinton în 2016.
Miami, al doilea oraș ca mărime din Florida și un important punct de legătură cu America Latină, atrage milioane de vizitatori anual, oferindu-i noului primar o platformă vizibilă pe plan internațional.
În campanie, Higgins a promis să identifice terenuri aflate în proprietatea orașului care pot fi transformate în locuințe accesibile și să reducă cheltuielile considerate neesențiale.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
