DJI a lansat un update important de firmware pentru drona Neo 2, versiunea v01.00.0500, care aduce una dintre cele mai neobișnuite funcții văzute până acum pe o dronă din zona „consumer”. După instalarea actualizării, utilizatorii pot controla drona direct de pe Apple Watch, inclusiv cu acces la transmisia imaginii live.
Actualizarea este compatibilă cu mai multe modele de ceasuri Apple, inclusiv Apple Watch Series 8, Apple Watch Ultra, Apple Watch Ultra 2 și modelele mai noi. Practic, ceasul devine un mini centru de control pentru dronă, fără a mai fi nevoie ca utilizatorul să scoată telefonul din buzunar în anumite scenarii.
Funcția este gândită în special pentru utilizarea în mișcare, cum ar fi alergarea sau ciclismul. În aceste situații, folosirea telecomenzii clasice sau a smartphone-ului poate fi incomodă. Cu noul firmware, DJI Neo poate fi controlată prin gesturi și comenzi direct de pe Apple Watch, inclusiv pentru declanșarea filmării sau ajustarea anumitor setări de zbor.
Pe lângă control, ceasul afișează și fluxul video transmis de dronă. Acesta poate fi folosit pentru încadrare înainte de filmare sau pentru monitorizarea poziției dronei în timp real. Totuși, există limitări. În anumite situații, transmisia imaginii poate intra în conflict cu funcția de „raise to wake” a Apple Watch, iar afișajul se poate opri atunci când utilizatorul coboară mâna.
Un alt detaliu interesant introdus prin update este suportul pentru microfonul ceasului. După acordarea permisiunilor necesare în aplicația DJI Fly, utilizatorii pot controla drona prin comenzi vocale. De asemenea, Apple Watch poate fi folosit ca microfon pentru înregistrarea sunetului ambiental, care este adăugat direct în materialele video înregistrate de dronă.
DJI Neo 2 este poziționată ca o dronă ultra-portabilă, orientată spre vlogging și filmări de călătorie. Cântărește doar 151 grame și este echipată cu un senzor CMOS de 1/2 inch, cu rezoluție de 12 megapixeli. Drona poate filma la rezoluție 4K la 30 fps, oferă moduri de slow-motion și suport pentru fotografii portret 2.7K.
Autonomia de zbor ajunge până la 19 minute, iar prețul de lansare este de aproximativ 1.300 lei. Prin acest update, DJI pare să testeze noi modalități de control, transformând Apple Watch într-un accesoriu real pentru pilotaj, nu doar într-un simplu ecran secundar.