• Arsenal Tivat rămâne suspendată din cupele europene. Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA (CEDB) a confirmat sancțiunea dictată inițial, dar a redus durata pedepsei.

În iulie 2023, Arsenal Tivat a trucat meciul cu Alashert, scor 1-6, de pe teren propriu.

UEFA a micșorat pedeapsa clubului Arsenal Tivat

Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA (CEDB) a decis să micșoreze suspendarea echipei muntenegrene din competițiile europene de la 10 la 7 ani, potrivit reuters.com.

Clubul va trebui să plătească și o amendă de 400.000 de euro, cu 100.000 mai mică decât cea inițială.

Această decizie a UEFA a fost luată după ce conducerea clubului a făcut o plângere în aprilie anul acesta și a contestat acuzațiile de trucare a meciului.

Toate hotărârile au fost luate pentru încălcarea articolelor 11 (principii generale de conduită) și 12 (integritatea jocurilor și competițiilor/trucarea meciurilor) ale regulamentului de disciplină UEFA.

Ce s-a întâmplat

Arsenal Tivat (Muntenegru) și Alashkert (Armenia) s-au întâlnit în 2023 în primul tur preliminar al Conference League.

Meciul tur s-a încheiat 1-1, dar returul a fost cel care a atras toată atenția.

Pe „DG Arena” din Podgorica, muntenegrenii au cedat incredibil de ușor acasă: 0-2 la pauză, iar scorul final a fost 1-6.

Apărătorii și portarul s-au dat la o parte în unele faze.

3-10

a fost raportul șuturilor pe poartă la Arsenal Tivat – Alashkert

Cum s-a pariat și cât s-a câștigat la Tivat – Alashkert

A doua zi, jurnalistul polonez Mateusz Miga, de la TVP Sport, a dezvăluit că din minutul 35, la 0-0, a început să se mizeze neașteptat de mult live pe minimum două goluri marcate până la pauză, ceea ce s-a și întâmplat.

Unele case de pariuri au scăzut cotele, altele nu, iar câștigurile au fost de peste 250.000 de euro.

S-a pariat și pe +5 și +7 goluri. S-a încheiat 1-6, cu ultimele două reușite în prelungiri (90+2 și 90+5).

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport