Proiectul electrificării liniei de cale ferată dintre Oradea și Cluj-Napoca are o întârziere de circa un an din cauze legate de proiectare, problemele fiind în fază de deblocare. Însă nu se poate aprecia când va putea fi dat în funcționare, a declarat vineri, pe șantierul autostrăzii din Bihor, premierul Ilie Bolojan.

”Proiectul liniei de cale ferată este, din păcate, întârziat. Are o întârziere de aproximativ un an de zile, generată în principal de situația de la jumătatea lucrărilor dintre orașele Huedin și Aleșd, unde au fost întârzieri de proiectare de peste un an și unde, discutând chiar astăzi cu domnul secretar de stat Savin (Ionuț Săvoiu -n.red) de la Transporturi, care gestionează zona de feroviar, înțeleg că problemele sunt în fază de deblocare”, a afirmat Ilie Bolojan, potrivit agerpres.ro.

Stadiu de 15% după trei ani

Lotul Aleșd-Poieni se află în execuție la Asocierea FCC CONSTRUCCION (lider) – GÜLERMAK AGIR SANAYI INȘAAT VE TAAHHÜT A.Ș. – CNN ALTYAPI YATIRIMLARI VE INȘAAT ANONIM ȘIRKETI. Potrivit CFR SA, stadiul lucrărilor este de 15%, fiind cel mai mic pe Cluj-Napoca – Episcopia Bihor, iar termenul de definitivare este luna mai 2027. Durata lucrărilor și a proiectării a fost stabilită inițial la 44 de luni, adică aproape patru ani, însă contractul a fost semnat în 2022.

În data de 10 noiembrie 2022, la sediul Companiei Naționale de Căi Ferate ”CFR” S.A., a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie lucrări aferente obiectivului de investiţii „Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, Lot 3 Poieni – Aleșd“. Preţul contractului pe care Beneficiarul a convenit cu Antreprenorul să-l plătească pentru proiectarea, execuţia, finalizarea lucrărilor şi remedierea oricăror eventuale defecţiuni este de 2.117.167.899,08 lei fără TVA. Sursa de finanţare pentru acest contract va fi asigurată din sumele reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă aferentă PNRR.

Bolojan înțelegător

Comparând situația cu tronsoanele Autostrăzii A3, Ilie Bolojan a menționat că la calea ferată constrângerile sunt și mai mari decât pe partea de rutier, fiind nevoie de o mobilizare mai bună, de deblocare a unor aspecte tehnice care au făcut ca pe tronsonul Huedin-Aleșd să nu se lucreze.

Premierul a subliniat că este un proiect strategic pentru România care va trebui finalizat, pentru a se reface conectarea feroviară cu Europa și a fi reluată circulația trenurilor.

”Să încercăm, în anii următori, să creștem ponderea transportului de mărfuri și de călători pe calea ferată. Trebuie să recunoaștem că ăsta este un minus în logistica de transport a României în ultimii ani”, a spus Bolojan.

El a enumerat mai multe cauze precum prețurile, scăderea vitezei de transport pe calea ferată, lucrările care au fost făcute și, uneori, și lipsa de modernizare a materialului feroviar.

În final, la acest subiect, premierul a precizat că nu poate da un termen privind posibilitatea finalizării proiectului.

”Voi ruga responsabilii de la CFR ca până la finalul acestui an să facă o conferință de presă la Cluj sau la Oradea în care să prezinte stadiul la zi al acestui proiect și, de asemenea, să anunțe termenele de finalizare”, a conchis Ilie Bolojan.