-
SuperLiga: Dinamo – Metaloglobus, duminică, 17:45, DGS 1
-
SuperLiga: Hermannstadt – Universitatea Craiova, duminică, 20:30, DGS 1
Selecționata pe care o conduce, Emiratele Arabe Unite, a jucat contra Algeriei. După o primă repriză fără evenimente notabile, Algeria a deschis scorul prin Boulbina, în minutul 46. Aproape douăzeci de minute mai târziu, Bruno a restabilit egalitatea.
Cosmin Olăroiu a calificat-o pe Emiratele Arabe Unite în semifinalele Cupei Arabe
Până la finalul celor 90 de minute nu s-a mai întâmplat nimic, iar duelul a mers în prelungiri, unde nici acolo nu s-a mai putut marca. Așadar, totul s-a decis la loviturile de departajare.
La loteria penalty-urilor, câștig de cauză a avut echipa antrenorului român, care s-a impus cu 7-6.
În semifinale, Emiratele Arabe Unite vor întâlni marea favorită a acestui turneu, Maroc, care a jucat semifinalele ultimei Cupe Mondiale. Dincolo se întâlnesc Iordania și Arabia Saudită.
Cosmin Olăroiu are ca obiectiv câștigarea competiției
Emiratele Arabe Unite s-a calificat în sferturi de pe locul al doilea în Grupa C, sub Iordania, dar peste Egipt și Kuweit.
La acest turneu, Federația i-a stabilit obiectivul de a câștiga finala, ceea ce ar veni ca o mică alinare pentru insuccesul din preliminariile Cupei Mondiale, unde selecționata lui Olăroiu a pierdut la baraj cu Irak.
Etichete: cosmin olaroiu , emiratele arabe unite , algeria , cupa arabiei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din