Electrocentrale Craiova, înființată la 30 septembrie 2022, în urma externalizării activității de producere a energiei din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a intrat în insolvență. Decizia a venit luni de la Tribunalului Dolj.

Electrocentrale Craiova, desprinsă din CE Oltenia, a intrat în insolvență
Tribunalul Dolj a decis luni, 15 decembrie
2025, deschiderea procedurii insolvenței, la cererea societății
debitoarei Electrocentrale Craiova, desemnând drept administratori judiciar consorțiul format din Infinexa și Casa de Insolvență GMC.
„Prioritatea
noastră e asigurarea continuării activității societății
Electrocentrale Craiova, astfel încât furnizarea energiei termice
și electrice către municipiul Craiova să se desfășoare fără
întreruperi. În paralel, ne concentrăm pe menținerea siguranței
în exploatare, plata obligațiilor curente și pe elaborarea unui
plan de reorganizare care să permită stabilizarea financiară și
funcționarea societății pe termen mediu și lung”, a
declarat Adrian Lotrean, CEO Infinexa, administrator judiciar al
Electrocentrale Craiova.
Societatea
Electrocentrale Craiova, responsabilă cu producția de energie
electrică și termică în Craiova și una dintre firmele de
referință din sectorul energetic regional, a solicitat deschiderea
procedurii insolvenței în 12 decembrie 2025, din cauza unor datorii
generate de obligația de a plăti certificatele de emisii de gaze cu
efect de seră.
Electrocentrale
Craiova S.A. s-a
înființat în data de 30
septembrie 2022, în
urma unei externalizări
a activității de producere a energiei din cadrul Complexului
Energetic Oltenia (CE Oltenia).
Divizarea a fost parte a unui plan de restructurare
și decarbonizare,
menit să eficientizeze activitatea termocentralei și să faciliteze
atragerea de fonduri
europene (ex. PNRR)
pentru modernizare. La momentul separării, societatea a preluat
activele
termocentralei și infrastructura operațională,
personalul
aferent și o parte
semnificativă din datorii rezultate din operațiunile istorice ale
CET.
Electrocentrale
Craiova produce
energie electrică
pentru sistemul energetic
național și energie
termică pentru
sistemul centralizat de încălzire al municipiului Craiova.
Societatea asigură încălzire
și apă caldă pentru peste 46.000 de apartamente,
instituții publice, școli, spitale, agenți economici și abur
tehnologic pentru uzina Ford Otosan.
Societatea
funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei ca entitate de
stat și joacă un rol strategic în sistemul energetic și de
termoficare al regiunii.