• Unirea Slobozia – FCSB 0-2. Gigi Becali (67 de ani) a comentat evoluția echipei din meciul de luni și a anunțat că vrea să întărească pentru cea de-a doua jumătate a sezonului.

  • Patronul campioanei a confirmat negocierile pe care le poartă pentru un mijlocaș din Portugalia.

În urmă cu câteva zile, Mihai Stoica dezvăluia interesul pentru un nou jucător portughez, după transferul lui Andre Duarte, iar acum Becali a transmis că se află în discuții pentru această mutare.

Unirea Slobozia – FCSB 0-0. Gigi Becali: „Negociem cu un jucător din Portugalia”

Pe lângă discuțiile pentru mijlocașul pe care și-l dorește, Becali a mai transmis că nu este interesat de Joao Lameira (26 de ani), mijlocașul Oțelului.

„Era Lameira în vizor. Nu-l știam, MM mi-a spus, mi-a spus Şumudică. M-am uitat la meciul ăsta (n.red. – Rapid – Oțelul) și nu-mi place. El este precis, nu pierde mingea și pasează bine, dar nu are progresie.

Eu vreau un mijlocaș care face progresie cu mingea la picior. Un fel de Malcom, dar care să nu o piardă și să se încurce în ea. Avem din Portugalia, negociem cu un jucător din Portugalia.

Îmi plăcea Lixandru, că făcea progresie, dar nu-mi mai place de el. Îmi plăcea Șut, a început să-și revină, dar e la 60-70% din ce era. Dacă intrăm în play-off, și cred că o să intrăm, trebuie jucători, pentru că eu cred și în calificare în Europa, așa că-mi mai trebuie 5 jucători și nu jucători de 3 lei, jucători cu care să iau campionatul.

Dau bani, am zis că nu dau bani? Eu nu fac buget. Dacă găsesc un mijlocaș bun, dau și un milion, și două, și trei”, a declarat Gigi Becali, potrivit digisport.ro.

Unirea Slobozia - FCSB Foto Raed Krishan - GOLAZO (8).jpg

Unirea Slobozia - FCSB Foto Raed Krishan - GOLAZO (8).jpg

Galerie foto (60 imagini)

+60 Foto

labels.photo-gallery

Cu succesul de la Clinceni, FCSB s-a apropiat la două puncte de ultimul loc de play-off, ocupat de Oțelul Galați, însă în această luptă se mai află UTA Arad și U Cluj, aflate între cele două formații în clasament.

VIDEO. Golul marcat de Mihai Lixandru în Slobozia – FCSB 0-2

Clasamentul în Liga 1

LocEchipaMeciuriPuncte 1 Rapid 20 39 2 Dinamo 20 38 3 FC Botoșani 20 38 4 Universitatea Craiova 20 37 5 FC Argeș 20 34 6 Oțelul Galați 20 30 7 U Cluj 20 30 8 UTA Arad 20 29 9 FCSB 20 28 10 Farul Constanța 20 27 11 CFR Cluj 20 23 12 Petrolul Ploiești 20 19 13 Unirea Slobozia 20 18 14 Csikszereda 20 16 15 Hermannstadt 20 12 16 Metaloglobus 20 11

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport