-
Cupa Ligii Angliei: Manchester City – Brentford, miercuri, 21:30, DGS 1
-
Cupa Ligii Angliei: Newcastle – Fulham, miercuri, 22:15, DGS 2
După ce a ratat calificarea la Cupa Mondială în urma insuccesului de la baraj, antrenorul român a primit de la federație obiectivul de a câștiga Cupa Arabă, ceea ce ar fi venit ca o alinare pentru absența de la turneul final din vara viitoare.
Cosmin Olăroiu a împărțit Emiratele Arabe Unite în două
Olăroiu mai are contract până în 2027, însă în presa din Emiratele Arabe Unite se discută intens despre viitorul său, în contextul celor două contraperformanțe.
Părerile sunt împărțite, iar unii cred că Olăroiu ar trebui demis, în timp ce alții au subliniat că antrenorul român a adus multe plusuri odată cu numirea sa. Până acum, însă, în Emiratele Arabe Unite nu a apărut niciun anunț oficial din partea federației, ci doar diverse păreri ale jurnaliștilor.
Jurnalista Farah Salem a publicat pe site-ul personal un material cu titlul „Era lui Cosmin a apus”, iar la interior a scris, printre altele, următoarele:
„Antrenorul român a venit într-un moment în care era cea mai bună soluție, dar în 12 meciuri nu a obținut decât patru victorii, dintre care una într-un amical și alta la lovituri de departajare.
Prin urmare, rezultatele lui sunt slabe și nu a putut demonstra. Din moment ce nu vom participa în viitorul apropiat la un turneul final important, este destul timp să ne uităm la o alternativă care să ne ajute la Cupa Asiei 2027, dar și în preliminariile pentru Cupa Mondială 2030″.
De partea cealaltă, jurnalistul Adnan Al-Gharbi a scris pe site-ul Al Bayan astfel:
„În ciuda eșecului dur cu 0-3, naționala noastră a adunat câteva beneficii de pe urma acestei participări. A arătat un nivel bun și o prestație îmbunătățită de la un meci la altul, iar mulți analiști au lăudat jocul echipei.
S-a calificat de pe locul doi în grupă, sub naționala Iordanului și peste Egipt și Kuweit, iar apoi a eliminat campioana en-titre, Algeria, în sferturi.
Cel mai mare câștig al naționalei arabe a fost apariția unui nou nucleu de jucători, pe baza căruia se poate construi o echipă puternică, precum și încrederea publicului în echipă.
Un alt câștig a fost apariția portarului Hamad Al-Muqbali, care și-a făcut debutul la națională și a trecut testul cu brio.
Participarea la Cupa Arabă le va oferi celor de la federație prilejul de a analiza munca depusă de staff-ul tehnic și capacitatea lui de a dezvolta o echipă care să vâneze noi obiective, după ratarea calificării la Cupa Mondială. Acest lucru vine în contextul în care există păreri împărțite despre postul lui Olăroiu”.
Etichete: antrenor , demitere , selectioner , cosmin olaroiu , emiratele arabe unite
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din