România a lipsit de la o nouă întâlnire importantă, la Berlin, unde „greii” NATO au dezbătut situația Ucrainei și au negociat cu americanii. Expertul în securitate Marius Ghincea, de la Universitatea ETH Zurich, analizează situația, pentru „Adevărul”, și explică absența țării noastre prin neputința și lipsa de ambiție și de implicare pe care România le decontează acum.
România lipsește din poza momentului la Berlin. FOTO: EPA EFE
„Greii”
alianței – Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer, Giorgia
Meloni, alături de președintele Comisiei Europene, Ursula von der
Leyen, și secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-au întâlnit la
Berlin pentru marile decizii. În paralel, șefii statelor de eșalon
2 – România și alte câteva țări de pe flancul estic, au fost
convocați la Helsinki. Edificator este că însuși Alexander Stubb,
președintele Finlandei, nu a fost prezent la Helsinki
și
s-a aflat la Berlin, unde au avut loc discuții esențiale pentru
viitorul Ucrainei și al Uniunii Europene. Tot în capitala Germaniei s-a aflat și
premierul Poloniei, Donald Tusk, nu însă și președintele sau
premierul României.
Practic,
România a lipsit încă o dată de la întâlnirea cu istoria, deși
pentru a conta cu adevărat și pentru a avea un cuvânt de spus în negocierile ar fi trebuit să fie la Berlin. Nici
măcar faptul că România are cea mai lungă graniță cu Ucraina și
nici faptul că din punct de vedere logistic vom avea o importanță
geografică sporită la momentul demarării proiectului de reconstrucție a
Ucrainei nu au fost suficiente argumente pentru o prezență
românească în capitala Germaniei.
De ce am lipsit de la Berlin
Într-o
analiză pentru „Adevărul”, expertul în securitate Marius
Ghincea, cercetător la Universitatea ETH din Zurich (Elveția),
susține că poziția slabă a României în rândul alianței este
cauzată exclusiv de lipsa de voință politică și de lipsa
implicării țării noastre în parteneriatul cu aliații.
„Motivul
pentru care noi nu am fost invitați la Berlin, din punctul meu de
vedere, este pentru faptul că în Germania au fost invitați actorii
care sunt dispuși să facă niște investiții și să contribuie
semnificativ, atât pe parte economică, cât și pe parte militară,
la găsirea unei soluții de amploare pentru problema securității
Ucrainei”, explică Ghincea.
Deși
România a făcut de la bun început alegerea corectă – a optat pentru tabăra occidentală și a
sprijinit Ucraina, nu a știut să fie cu adevărat implicată. În tot acest timp, liderii de la București, indiferent dacă a fost vorba de Klaus Iohannis sau de Nicușor Dan ori de Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu sau Ilie Bolojan, au demonstrat că România este un bun executant al solicitărilor venite din marile
capitale europene și de la Kiev, dar că îi lipsește orice inițiativă, orice ambiție și orice idee originală. În schimb, țări ca Polonia și Finlanda, ultima cu populație un sfert cât a României, au reușit să convingă prin inițiativele și contribuția și implicarea lor că merită un loc la masa celor care decid.
„România
s-a poziționat destul de clar încă de la început, spunând că nu
vrem să contribuim nici cu forțe militare și nici nu putem
contribui cu bani, cu resurse materiale. Asta înseamnă că nu avem
ce să punem pe masă”, susține Marius Ghincea.
Nu e suficientă poziția geografică
Bucureștiul
a mizat pe importanța sa geostrategică derivată din proximitatea
față de Ucraina și a crezut că acest argument, altfel important,
este și suficient. Dar s-a înșelat și a avut de pierdut din
această cauză.
„Faptul
că suntem în vecinătatea Ucrainei nu e suficient. Și
alte state se mai află în vecinătatea Ucrainei, așa că nu suntem
singurii care avem acest avantaj. Plus că, în general, noi nu am
vrut să ne asumăm o poziție mai asertivă și mai ambițioasă în
acest dosar. Speram doar să beneficiem, să fim un fel de free
riders care să ne bucurăm de reconstrucția Ucrainei transformând
România și în hub logistic, dar fără să contribuim noi prea
mult. Vrem să ne luăm partea noastră, în loc să contribuim”,
punctează Ghincea.
În
aceste condiții, România se autoexclude și își minimalizează
rolul și importanța în alianță. „În condițiile astea, putem
spune că România nu e dispusă să contribuie nici pe partea de
securitate, nici militar cu forțe, și nu e dispusă să contribuie
nici financiar, economic, pentru că efectiv nu ne permitem. Așa că
să ne punem în locul aliaților. De ce am fi invitați, cu ce venim
acolo, ce punem pe masă? De aceea mi se pare că critica la adresa
președintelui sau guvernului trebuie să înceapă de la nivelul de
motivație și de asertivitate. Dacă noi nu vrem, evident că
ceilalți nu o să ne invite, nu o să se roage de noi”, spune
Marius Ghincea.
România a rămas exact ca pe vremea lui Iohannis și Ciolacu
Expertul
remarcă și faptul că nici noul președinte, Nicușor Dan, și nici
Guvernul Bolojan nu au venit cu nimic nou față de Klaus Iohannis și
guvernele din perioada fostului lider de la Cotroceni.
„Nu
avem efectiv nicio schimbare din acest punct de vedere. Avem poate
ceva tentative, ceva încercări timide, poate poziție mai asertivă
din partea Ministerului de Externe, dar în rest, președintele nu
arată nicio schimbare. Nimeni, nimic. Dacă vorbim despre
președinte, putem vorbi fără probleme de Iohannis 3.0. E efectiv
continuitatea de la Iohannis. Președintele Dan are consilieri care
gândesc în aceeași logică ca și consilierii lui Iohannis. Deci
nimic nou”, mai afirmă Marius Ghincea.
Și
ca și cum nu ar fi suficient, autoritățile dau dovadă de lipsă
de transparență în raport cu opinia publică. Marius Ghincea
amintește aici poziția fostului ministru al Apărării, Ionuț
Moșteanu, care a refuzat să răspundă la întrebarea despre
ajutorul oferit de România Ucrainei. Iar opacitatea și lipsa de
transparență a fostului ministru nu a făcut decât să dea
„muniție” celor care contestă decizia României de a ajuta
Kievul și să aducă și mai multă neîncredere și frustrare din
partea populației, care se simte ignorată cu desăvârșire.
„Nici
măcar nu vor să publice conținutul ajutorului militar sau umanitar
pe care l-am oferit până acum în Ucraina. Ne amintim aici
comentariile domnului Moșteanu. Deci avem peste tot o continuitate,
exact aceeași poziție ca în timpul mandatelor lui Iohannis. Și
asta nu ne face bine”, consideră Ghincea.
În
opinia sa, nici măcar nu se poate susține că România s-ar afla
într-un impas din punct de vedere al politicii sale externe.
„Nu
cred că este un impas. Impas ar fi fost dacă am fi vrut să facem
mai mult și dacă am fi putut. În acest moment noi nu vrem, dar
nici nu putem, aparent. Deci problema fundamentală e lipsa de
motivație, de voință politică”, e diagnosticul expertului.
Soluțiile pe care ne facem că nu le vedem
Soluțiile
sunt teoretic simple, dar extrem de greu de pus în practică, ținând
cont de calitatea politicienilor români și de nivelul scăzut de
expertiză la nivelul diplomației și a politicii externe românești.
„Soluția
trebuie să înceapă de la politicieni. Să aibă voință politică,
să aibă mai multă ambiție în politica externă. Iar această
voință politică trebuie canalizată pe dezvoltarea capabilităților
interne, naționale, atât diplomatice, cât și militare și
economice. Trebuie să ne soluționăm problemele de acasă, partea
militară, de apărare, politice și economice. Și astfel să
dezvoltăm instrumente pe care să le putem pune pe masă. Noi nu
venim nici cu contribuții financiare, nici cu contribuții
intelectuale, cu idei împreună cu proiecte, nici cu resurse
militare sau de apărare. Deci din punctul acesta de vedere noi vrem
ca alții să ne dea, dar noi nu suntem dispuși să dăm altora”,
crede Ghincea.
În
România, la finele anului 2025, există două puncte de vedere,
spune Marius Ghincea. E vorba despre două tabere care văd diferit
politica externă și cântăresc cu alte unități de măsură
opțiunile României.
Două puncte de vedere, o alegere nefericită
„Există
în România, atât în instituții, cât și în societate, există
două puncte de vedere. Avem pe deoparte o perspectivă care spune că
atât putem și nu ar trebui să ne dorim mai mult, că ar trebui să
fim mai modești și să acceptăm că nu trebuie să fim noi în
linia întâi, că nu trebuie să fim noi prezenți la toate
întâlnirile, că nu trebuie să fim noi în liga celor mari și că
deci nu ar trebui să fim atât de ambițioși. Că trebuie să ne
vedem lungul nasului și să ne limităm la ceea ce putem să oferim
și ceea ce vrem, la chestiile foarte stricte și imediate. Aceasta
este o perspectivă. Și mai există cealaltă perspectivă, care
spune că România trebuie să fie mai asertivă, mai ambițioasă,
să vrea mai mult. Că suntem o țară importantă ca mărime, ca
populație, ca PIB în regiune și în Europa, doar că lovim sub
greutatea noastră”, mai explică Marius Ghincea.
Evident,
câștig de cauză are prima tabără, mai cu seamă că exponenții
săi au fost și se află în eșaloanele superioare și au acces la
funcțiile de conducere. Iar pentru lipsa de voință politică și
de implicare au propriile argumente, chiar dacă acestea nu sunt
neapărat corecte.
„Pe
de o parte, se tem de Rusia și de orice posibile complicații și
riscuri. Și consideră că România are de câștigat dacă stă și
dovedește doar că este de partea alianței și execută orice
ordine din Europa. Avem, în general, o clasă politică și
instituții strategice, precum Ministerul de Externe și Ministerul
Apărării, care au aversiune la risc. Sunt extrem de susceptibile la
tot felul de riscuri și încearcă să se poziționeze întotdeauna
extrem de prudent. Și, e adevărat, e și din cauza percepției
riscului, dar și fiindcă există convingerea că nu avem suficiente
resurse, suficienți oameni. Iar această prudență se traduce
deseori în pasivitate, în împlinirea activității. Decât să
faci ceva și să iasă prost, mai bine nu faci nimic, cum s-ar zice.
Dar asta vine cu niște costuri, iar acum le vedem”, avertizează Marius Ghincea.
Totuși,
mai spune Marius Ghincea, în realitate România ar avea
profesioniști, oameni capabili să imprime o altă dinamică. Numai
că aceștia fac parte de regulă din eșalonul secund și nu se pot
exprima, neavând nicio putere de decizie.
„Oameni
capabili totuși am avea. Doar că nu sunt lăsați să-și facă
treaba. Și nici ei nu se bagă, nu se implică, pentru că au
experiența altor dăți în care practic au fost sancționați,
pentru că sunt considerați proactivi și prea implicați”,
completează Ghincea.
Europa cu mai multe viteze e aici
Iar
România tocmai plătește pentru această lipsă de implicare.
Într-o Europă cu mai multe viteze, așa cum o anunța încă de anii trecuți președintele
francez Emmanuel Macron, într-o Europă a cercurilor concentrice,
România tinde să devină o țară marginală. Asta deși am avut suficienți ani ca să ne pregătim și am fi putut învăța din propriile greșeli și din ale altora.
„Europa cu mai multe viteze e de acum realitate, dar noi ne-am făcut-o singuri. În
literatura de specialitate, Europei cu mai multe viteze îi spunem integrare diferențiată.
Adevărul este că ajungem la asta, deja s-au conturat anumite lucruri. Sunt unele țări
care sunt mai ambițioase, vor mai mult, oferă mai mult și evident că sunt
băgate în seamă. Sunt alte țări care oferă mai puțin, în
general sunt beneficiarii, nu contribuie cu nimic la ceea ce produc
ceilalți, așa că sunt în eșalonul inferior. Dar asta este și o
alegere. Este adevărat, sunt constrângeri materiale, sunt constrângeri
politice, dar este și o alegere de modul în care ne folosim și
modelăm aceste constrângeri. Nimeni nu are nimic cu noi, nimeni nu ne marginalizează, o facem singuri pentru că ăsta este nivelul nostru acum”, încheie Marius Ghincea.