Federația Sindicatelor Tehnice Feroviare (FSTF), parte a confederației sindicale naționale Meridian, a protestat joi la Palatul Cotroceni, reședință a președintelui României, împotriva măsurilor de austeritate.
Câteva sute de sindicaliști, inclusiv din transporturile publice, au protestat joi împotriva măsurilor de austeritate aplicate de Guvern.

Sindicatele cer oprirea austerității, respectarea contractelor colective de muncă şi un dialog social real. Acțiunea de protest a avut ca obiectiv principal solicitarea declanșării procedurii constituționale de mediere între puterile statului, de către preşedintele României, Nicuşor Dan, „în contextul conflictului social profund și persistent dintre organizațiile sindicale, Guvernul României şi reprezentanții patronatelor”, spun organizatorii.
Partenerii sociali nu sunt consultați
Confederațiile sindicale constată că dialogul social este grav afectat, iar deciziile guvernamentale recente sunt adoptate fără consultarea reală a partenerilor sociali, cu efecte directe şi negative asupra nivelului de trai, securității locurilor de muncă şi demnității lucrătorilor.
În aceste condiții, intervenția instituțională a Preşedintelui României devine necesară şi legitimă, conform rolului constituțional de mediator între stat şi societate, mai spun ei.
Protestul de la Palatul Cotroceni este o continuare a mobilizării sindicale din data de 29 octombrie 2025, desfășurată în fața Guvernului României.
Revendicări generale
Acestea au rămas până în prezent fără răspuns concret, spun liderii sindicali. Este vorba de:
⚫ încetarea politicilor de austeritate aplicate pe seama celor care muncesc, politici care accentuează inegalitățile sociale şi sărăcirea populației active;
⚫ creşterea salariului minim garantat în plată, în conformitate cu standardele europene;
⚫ apărarea puterii reale de cumpărare a lucrătorilor;
⚫ condiții decente de muncă în sectoarele public si privat;
⚫ orientarea resurselor publice către investiții reale în oameni şi în servicii publice esenţiale, nu către tăieri, plafonări şi restricții bugetare;
⚫ respectarea strictă a legislației muncii și a contractelor colective de muncă, ca fundament al stabilităţii sociale;
⚫ asigurarea demnității, echității și a unor condiții corecte și sigure de muncă pentru toți lucrătorii, indiferent de sectorul de activitate;
⚫ stoparea disponibilizărilor abuzive şi tăierilor salariale impuse de actualul guvern în administrația publică. Reducerile masive de personal in administrația locală şi anunțatele tăieri cu 10% a salariilor din administrația centrală, nu aduc o soluție reală pentru deficitul bugetar, ci afectează grav functionarea instituțiilor şi calitatea serviciilor publice oferite cetățenilor;
⚫ încetarea campaniei de denigrare a Romsilva şi a angajaților săi, campanie care a afectat autoritatea silvicultorilor alimentând dezbinarea socială şi punând în pericol personalul silvic cu atribuţii de pază şi control. Stoparea imediată a proiectelor legislative care subminează activitatea Romsilva şi afectează interesul național. Consolidarea administratorului pădurilor statului, regie de interes național și respingerea oricăror tentative de destructurare a acesteia. Respectarea contractelor colective de muncă și a legislației privind salarizarea, dotarea și condițiile de muncă ale silvicultorilor:
⚫ respectarea prevederilor CCM încheiat la nivel de SNTFC CFR CALATORI SA, respectarea tuturor drepturilor salariale şi a condițiilor de muncă pentru mecanicii de locomotivă şi a celorlalte categorii de personal, alocarea de trenuri noi de călători achiziționate prin Autoritatea de Reformă Feroviară către operatorul de stat CFR CALATORI;
⚫ stoparea măsurilor de austeritate care lovesc nedrept și în sănătate, o salarizare justă, condiții de muncă decente şi respect pentru munca personalului TESA din sănătate, esențială în sistemul sanitar;
⚫ reglementarea preturilor la energie în sectorul energetic pentru a asigura competitivitatea producătorilor români, precum si reporirea capacităţilor de producție pe bază de cărbune, ca măsură temporară pentru securitatea energetică și pentru protejarea locurilor de muncă din sector;
⚫ respingem ideea privatizării prin vânzarea companiilor de stat, deoarece statul nu are mandatul cetățenilor de a înstrăina capitalul public, iar vânzarea în perioadă de criză ar însemna pierderea valorii reale a acestor active, dar susținem in schimb privatizarea prin majorare de capital;
⚫ asigurarea predictibilității carierei militarilor şi polițiștilor, salarizare atractivă şi desfiinţarea inechităților la pensiile militare de stat produse de formule diferite de calcul, funcție de anul trecerii în rezervă şi neonorarea gradului militar/profesional şi a funcților aferente pentru rezervişti, prin alinierea pensiilor militare la creşterile soldei de grad/grad profesional și funcția aferentă gradului.
Avertisment
Confederațiile sindicale subliniază că lipsa dialogului social real şi continuarea politicilor de austeritate riscă să adâncească tensiunile sociale și să afecteze grav stabilitatea economică şi socială a României.
Protestul din 18 decembrie 2025 reprezintă un demers democratic, legal şi responsabil, prin care lucrătorii solicită respect, dialog și soluții echitabile, spun sindicatele.
„Solicităm Preşedintelui României să îşi exercite rolul constituțional de mediator şi să contribuie activ la deblocarea conflictului social, în interesul cetățenilor şi al statului român”, au spus organizatorii.