20.12.2025, 20:00

  • SuperLiga: ”U” Cluj – Farul, duminică, 16:30, DGS 1

  • SuperLiga: FCSB – Rapid, duminică, 20:00, DGS 1

Dinamo are șanse de a încheia anul 2025 pe primul loc în SuperLiga, dar pentru asta este nevoie să câștige meciul de la Arad, cu UTA și apoi să aștepte și celelalte rezultate ale rundei.

  • UTA – Dinamo este în direct la Digi Sport 1, precum și în format Live Video&Text pe digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport, exclusiv pentru abonații Digi România.

Înaintea meciului direct, UTA ocupă locul 8 în clasament și are 29 de puncte în 20 de meciuri. De cealaltă parte, Dinamo se situează pe poziția cu numărul 2 din SuperLiga și are 38 de puncte.

Dinamo este sigură de primul loc până la reluarea campionatului în 2026 dacă o învinge pe UTA, iar Rapid pierde cu FCSB. 

  • În tur, Dinamo și UTA au remizat, scor 1-1

VIDEO cu rezumatul meciului tur dintre Dinamo și UTA 1-1Adrian Mihalcea, înainte de UTA – Dinamo: ”Vom întâlni cea mai bună echipă a campionatului”

Despre partida de sâmbătă, de la Arad, a vorbit și Adrian Mihalcea (49 de ani), antrenorul arădenilor, dar și fost atacant al celor de la Dinamo, în anii ’90 și 2000.

Mihalcea a spus despre Dinamo că este cea mai bună echipă a campionatului.

”Vom întâlni cea mai bună echipă a campionatului. Dinamo are un joc efecient, consistent. Rezultatele din ultima perioadă le oferă o încredere și mai mare, de aceea meciul va fi și mai dificil.

Dar ținând cont de perioada prin care trecem (n.r. o singură înfrângere și patru victorii în cele mai recente șase partide din SuperLiga), cred că ne putem ridica la nivelul celor de la Dinamo”, a spus Mihalcea, la conferința de presă, de dinainte de meci.

Mihalcea l-a lăudat pe Kopic: ”De remarcat și de aplaudat”

În plus, Mihalcea l-a lăudat și pe Zelijko Kopic (48 de ani), antrenorul ”Câinilor”.

”Ce-a făcut mister Kopic din Dinamo este de remarcat și de aplaudat. Au jucători de o calitate superioară de la mijloc în sus, plus că în zona defensivă au adevărate ‘turnuri’, sunt agresivi și cu talie. În plus, au și bancă”, a adăugat Mihalcea.